Remetea Mare și Ghiroda vor avea o minicentură de ocolire. Aeroportul Timișoara se va lega direct la A1

Aeroportul Internațional Timișoara se va lega direct de autostrada A1 printr-un nou drum, care va servi și pe post de minicentură care să preia parte din traficul care afecta localitățile Ghiroda și Remetea Mare. Deocamdată, investiția se află în perioada proiectării, iar finanțarea acestei etape va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Drumul va avea o lungime de aproximativ 8 km, cu două benzi pe sens. Acesta se va construi la sud de Aeroport, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova), având ca punct terminus intersecția cu drumul național DN6, nodul de descărcare A1. Dincolo de beneficiile evidente, noua șosea va reduce și poluarea din Ghiroda și Remetea Mare, acționând ca o centură de ocolire pentru cele două localități.

Consiliul Județean Timiș a reușit să obțină finanțare europeană pentru șoseaua de mare viteză pe care dorește să o construiască în zona aeroportului, o legătură la patru benzi între Centura Timișoarei și nodul de la Remetea de pe A1. Suma obținută este aferentă documentației, fiind vorba de peste 2,3 milioane lei. Serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic se află deja în procedură de licitare publică, în analiză în cadrul aparatului de specialitate al CJ Timiș.

Suntem hotărâți să tragem autostrada mai aproape de Timișoara, pentru a repara greșelile trecutului, iar noua șosea de viteză este un pas ferm în această direcție. Pot spune că a fost o cursă contra cronometru pentru a întocmi, agrea și depune cererea de finanțare în termenul solicitat. Am reușit să coordonăm departamente multidisciplinare și să impunem un ritm de lucru alert. În categoria eforturilor, pot adăuga inclusiv vizite pe teren alături de reprezentanții ADR Vest, cât și o strânsă și bună comunicare cu factorii de decizie din cadrul organismului intermediar”, a declarat Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda

Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
Un sondaj de opinie EFOR-ARP aduce date noi despre consumul de social media şi încrederea românilor în reţele sociale. Potrivit rezultatelor sondajului, televiziunea rămâne sursa dominantă de informare în topul încrederii. Între platform, Facebook rămâne dominant, iar TikTok e pentru suveranişti şi tinerii de la ţară. Princialele concluzii exatrse de EFOR (Expert Forum) în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Între Facebook, TikTok și TV. De unde se informează românii
Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro
Reprezentanţii SC Horticultura au anunţat că a fost testat sistemul de irigații din Parcul Botanic. Au fost montate două tipuri de sisteme: unul prin picurare, la baza plantelor, și unul cu aspersoare cu acționare digitală care asigură o udare uniformă a rabatului central. Angajaţii Horticultura lucrează, în aceste zile, la instalarea sistemului de irigații în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SC Horticultura a testat sistemul de irigații din Parcul Botanic
Miercuri, 19 august, de la ora 17.30, Poli Timişoara o întâlneşte pe ASA Târgu Mureş în play-off-ul Cupei României. În cazul unei victorii Poli va ajunge în grupele competiţiei, acolo unde va întâlni şi echipe din Liga 1. Clubul Politehnica  a pus la vânzare bilete pentru această partidă decisivă. Biletele sunt în vânzare online pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.