Într-o scrisoare deschisă adresată lui Dominic Fritz, preşedintele PSD Timişoara, Mihai Ritivoiu, îi solicită primarului să îşi dea toată silinţa să rezolve problema căldurii în Timişora. Ritivoiu aminteşte că a fost o perioadă când PSD-iştilor le era greu să umble pe stradă în Timişoara, dar acum Fritz i-a depăşit.
În scrisoarea căte Dominic Fritz, liderul PSD Timişoara, Mihai Ritivoiu, afirmă că îşi dorea să înceapă lupta de guerillă electorală în 2024, dar a fost nevoit să facă acest lucru mai repede.
“Domnule primar Dominic Fritz, În campania electorală de anul trecut intersecțiile Timişoarei au fost ocupate de grupuri de activişti USR cu pancarte, suspect de bine organizați. Pentru că tot sunteți amator de tehnici ale marketingului de guerillă, vă servim acum reversul medaliei. Ne-am fi dorit să avem acest tip de acțiuni în 2024, când ne vom bate să câştigăm Primăria, şi nu în asemenea momente dramatice, dar timpul pare nu mai aibă răbdare cu dumneavoastră. Oricum, în acest ritm cred că o să vă cereți singur afară. Erau perioade când, din cauza greşelilor de la centru, nici pesediştii nu mergeau relaxați pe stradă în Timişoara, dar dumneavoastră ne-ați depăşit acum cu mult! În final, vă conjur ca măcar în ceasul al treisprezecelea să vă dați toată silința de care sunteți capabil, să nu ne trezim săptămâna viitoare că iar ne taie gazul. Că de crezut, oricum nu vă mai crede nimeni că mai onorați ceva din programul cu #revoluția bunei guvernări!”, se arată în scrisoarea semnată de Mihai Ritivoiu, preşedintele PSD Timişoara.
Comentarii prin facebook