Este nevoie de oameni cu suflet mare care să ajute două vârstnice din Gătaia. Asociația „Acasă în Banat” a inițiat proiectul/Foto

În Gătaia toată lumea o știe pe doamna Elena Ion, sau „Baba Nuți”, cum i se spune. Este o bătrână de 83 de ani, care a trecut prin multe. Are grijă de fiica sa, de 60 de ani, care a avut probleme de sănătate toată viața și împreună locuiesc într-o casă foarte mică, pe vremuri doar un grajd, transformat în locuință după ce casa bătrânească din curte s-a dărâmat.

Voluntarii Asociației „Acasă în Banat” au ajuns la Baba Nuți într-o zi cu soare, dar răcoroasă. Înăuntru era cald și bine, dar mirosul greu de fum i-a pus pe gânduri. Sunt probleme la coșul de fum, iar acoperișul este într-o stare jalnică. Într-o cămară improvizată sunt adunate tot felul de haine și lucruri colectate și depozitate în ani, cu gândul că poate vor fi utile. N-au fost.

„Noi ne-am gândit că vremea s-a făcut suficient de bună ca să facem prima noastră intervenție din acest an. Vrem să facem o curățenie generală, să reparăm acoperișul și coșul de fum, să închidem cămara ca să aibă mai mult spațiu de locuit. I-am spus bătrânei ce vrem să facem și s-a bucurat. Ne așteaptă!

Așa că strigăm adunarea voluntarilor pentru ziua de sâmbătă, 26 februarie, de la ora 08.00. Va fi nevoie de multe mâini pentru a selecta ce mai este bun și a arunca tot ce s-a adunat acolo de mulți ani. O echipă va lucra la acoperiș iar o alta va închide a doua cameră, va monta o ușă de intrare și ferestrele.

Cei care vor să participe ca voluntari sunt rugați să ne trimită un mesaj pentru a ne organiza”, au transmis reprezentanții asociației.

Cei care doresc să sprijine acțiunea o pot face cu donații către:

Asociația Acasă în Banat

Banca Transilvania:

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

OTP Bank:

Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Revolut: 0748918091

Trebuie să specificați în transfer „casa Baba Nuți”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

clasa pregatitoare

Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare

Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
Top