Grupul Dalli are în vedere vânzarea sau închiderea fabricii de detergenți de la Timișoara

Germanii de la Dalli au anunțat că intenționează să înceteze activitatea fabricii de la Timișoara până la finalul anului, aceasta dacă nu vor reuși vânzarea unității din capitala Banatului. Decizia ar fi fost luată pe fondul creșterii prețului la materiile prime și la energia electrică, conform Agerpres.

Conform aceleeași surse, reprezentanții companiei germane au anunțat că decizia a fost luată având în vedere „modificări continue ale pieţei, precum şi preţuri aflate în creştere la materii prime şi energie, forţează o restructurare fundamentală pentru a asigura viitorul companiei”. Procesul ar afecta mai multe filiale ale companiei din Europa.

„Obiectivul este de a consolida poziţia de lider european ca producător de mărci de calitate şi mărci comerciale de calitate, în domeniile Personal Care şi Home Care. Se planifică diminuarea numărului de salariaţi de la fabricile din Stolberg, FlörsheimDalsheim, Hoensbroek şi Heerde, precum şi despărţirea de fabricile din Timişoara şi Warth (…) Ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din istoria Dalli-Group. Ca afacere de familie suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o purtăm. Dorim să asigurăm viitorul companiei din propria forţă, unul sustenabil şi pe lungă durată”, a afirmat Reinhold Schlensok, purtătorul de cuvânt al grupului german, potrivit Agerpres

Compania ar urma să renunţe controlat la unele categorii de produse nerentabile, cum sunt detergenţii de spălat vase, produsele de îngrijire a casei, precum şi parţial produsele de îngrijire a părului şi a corpului.

“În consecinţă, locaţiile din Stolberg, Flörsheim-Dalsheim, Heerde şi Hoensbroek vor fi consolidate. Dalli-Group planifică să înceteze pas cu pas activitatea de la locaţia Warth, până la sfârşitul anului 2022, după care va închide fabrica. Şi în Timişoara este planificat ca producţia Dalli să fie predată până la data de 31 decembrie 2022, fie prin vânzare sau prin închidere. Pentru locaţia Westerburg, compania verifică posibilităţile de întrebuinţare şi orientare pe viitor”, mai transmite compania.

La Timişoara se fabrică o paletă largă de produse pentru îngrijirea casei (sub formă de pudră şi lichid), unitatea având o capacitate anuală de peste 300.000 de tone.

“Această fabrică se numără printre cele mai mari unităţi din cadrul grupului Dalli. Gama de produse se întinde de la detergenţi cu agent de înălbire până la  detergenţi pentru spălarea manuală a vaselor, care sunt comercializaţi în diferite mărimi de ambalaje şi sticle”, conform datelor de pe pagina companiei.

Dalli este prezentă la Timişoara din 2015, după ce a cumpărat unitatea de la grupul Procter&Gamble, care o deţinea încă din 1995. Fabrica este una de tradiţie, anterior fiind cunoscută ca Detergenţi SA Timişoara. Aici lucrează în prezent în jur de 200 de angajaţi.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Andrei a spus: (aprilie 11th, 2022 at 19:27 )

Na, numa’ bine. Acum n-o sa mai reclame „cetatenii”din Soarelui ca pute noaptea a DERO. Daca se inchide si divizia de anvelope a Continentalului,n-o sa le mai puta nici la aia din Lipovei si Lugojului…si probabil o sa plece si „emigrantii” acasa si o sa ieftineasca locuintele…😁

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Top