Finaliștii etapei locale a concursului „Apa pe care ne-o dorim”

Etapa locală a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri Apa pe care ne-o dorim (The Water We Want) s-a încheiat.

Au fost înscrise 72 de lucrări, aproape de trei ori mai multe decât anul trecut, realizate de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani. Participarea la concurs a implicat circa 150 de elevi, de la 18 unități de învățământ-școli, grădinițe și afterschool.

Competiția „Apa pe care ne-o dorim” este organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei, sub patronaj UNESCO, în care Aquatim este membru, prin Centrul educațional Aquapic de la fosta Uzină de Apă Industrială aTimișoarei. Tema ediției prezente a concursului este apa dulce.

În lucrările primite la Aquapic, copiii și tinerii au surprins aspecte legate de natură și biodiversitate, consum sustenabil, ecosisteme și poluare.

Cei șase finaliști ai etapei locale și lucrările care s-au calificat pentru faza internațională de jurizare sunt:

 

  1. Colectiv clasa 1, Liceul Teoretic Willam Shakespeare Timișoara: Water Fairy, Fairy of Life (Zâna apei, zâna vieții), categoria desen, 6-12 ani;
  2. Amarilis Moisa, 13 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: Water Full of Life (Ape pline de viață), categoria desen 13-18 ani;
  3. Daria Duinea, 12 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: A Beautiful Landscape on a Plastic Bottle’s Label (Peisaj frumos pe eticheta une sticle din plastic), categoria desen, 6-12 ani;
  4. Alexandra Maria Trancă, 17 ani, Liceul Tehnologic Petrache Poenaru, Bălcești județul Vâlcea: The Flow of Water (Cursul apei), categoria desen, 13-18 ani;
  5. Damaris Ianaș, 12 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: A Lake as Clean as a Glass of Water (Un lac curat ca un pahar cu apă), categoria desen, 6-12 ani;
  6. Ingrid Vaștag, 8 ani, Liceul Teoretic Grigore Moisil Timișoara: The Water in Our Lives (Apa în viața noastră), categoria alte creații media, 6-12 ani.

Lucrările pot fi vizionate pe pagina de social media Aquapic, www.facebook.com/aquapic, și vor fi, de asemenea, publicate în expoziția digitală de pe site-ul dedicat concursului.

Rezultatele finalei internaționale, în care se vor acorda șase premii a câte 300 de euro pentru cele mai bune lucrări de la fiecare categorie, vor fi anunțate în perioada mai-iunie.

 

„Îi felicităm pe tinerii câștigători și pe profesorii lor coordonatori, Adriana Drai, Rodica Tache, Livia Trancă, Tamara Pantea și le dorim succes șila etapa următoare! Mulțumim tuturor participanților pentru contribuțiile pline de inspirație, precum și cadrelor didactice pentru îndrumare și implicare”, au transmis, azi, reprezentanții Aquatim.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.