Universitatea de Vest Timișoara e pe locul cinci în România, în topul RUR

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ocupă poziţia cinci la nivel naţional, în clasamentul general (din douăsprezece universităţi prezente) și 786 la nivel mondial (dintr-un total de 1032 de universităţi ierarhizate, din 85 de ţări), conform datelor Rankingului internațional RUR2022, recent publicate. Același clasament plasează UVT pe locul trei național, pentru dimensiunea rezultatelor cercetării.

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă, grupaţi pe 6 domenii de studii (științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale), din 4 categorii: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%).

Această ierarhizare este obținută în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP), dezvoltată de Clarivate Analytics, dar și pe baza interpretării datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc., precum şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.

„Pe lângă o clasare generală bună, între primele cinci universități românești, Universitatea de Vest din Timișoara se situează pe cea de a treia poziţie la nivel naţional pentru dimensiunea rezultatelor cercetării, în noul clasament RUR2022. Se confirmă, astfel, faptul că investițiile de resurse și prioritizarea susținerii centrelor noastre de cercetare, în ultimii ani, reprezintă una dintre direcțiile strategice de consacrare internațională a UVT – universitatea alianțelor europene.”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea

Agenția Round University Ranking publică sistemul de Ranking Universitar din 2013. Furnizorul de date pentru sistemul RUR este Clarivate Analytics, liderul global în furnizarea de informații și analize de încredere pentru a accelera ritmul inovației.

Informații suplimentare legate de clasamente se pot obține online https://roundranking.com/universities/west-university-of-timisoara.html?sort=O&year=2022&subject=SO.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Clasificați, clasificați, clasificați! a spus: (mai 13th, 2022 at 11:40 )

V-ați întrebat vreodată la ce servește cercetarea? Sau câte din rezultatele cercetării produc efecte în viața noastră și mai ales în viețile celor care susțin cercetarea prin taxe și impozite? Și care-i diferența dintre o clasare pe locul 15 și una pe locul 280, din moment ce o lucrare științifică din domeniul fizicii este egală cu una din domeniul literaturii comparate sau al microbiologiei (de exemplu), dacă au acelși număr de citări în reviste de același rang? Știți câți dintre autorii unei lucrări chiar au lucrat la realizarea și redactarea ei?
Însă sacrosanctele clasificări (ca rating-ul televiziunilor sau website-urilor ori like-urile obținute în FB) sunt un excelent mijloc de a distribui bani, de a reduce cheltuieli, de a-și consolida parohia (pe domeniu, pe disciplină pe draci-laci).
Nemaivorbind că cercetătorii noștri universitari de top, când urcă la catedră, produc majoritar cretini digitalizați, consumatori care sunt de fapt produse pentru angajare (nu oameni, nu caractere – pe cine interesează? – nu cetățeni). Cred că dacă războiul ar fi fost câștigat de naziști, acum am fi avut universități ariene, semi-ariene și unter-universități, ca indivizi rating social (ca-n China, dar urmează!), iar expresia „resursă umană” cred c-ar fi folosită cu exact aceeași frecvență și exact în aceleași împrejurări!

Sebastian a spus: (mai 13th, 2022 at 13:58 )

A se observa și poziția onorabilă a Politehnicii. Sau nu. Bravo fostului primar Nicolae Robu, rector zeci de ani ai acestei universități, și a urmașilor săi. Sau nu. Hai, susținători ai lui Robu, ridicați-vă și admirați! Sau nu.

1. University of Bucharest
2. Babes-Bolyai University Cluj-Napoca
3. Iuliu Hatieganu University of Medicine and Pharmacy Cluj-Napoca
4. University Politechica of Bucharest
5. West University of Timisoara
6. University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine of Cluj-Napoca
7. Grigore T. Popa University of Medicine and Pharmacy (Iași)
8. Transilvania University of Brasov
9. „George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Science, and Technology of Targu Mures
10. Dunarea de Jos University of Galati
11. Lucian Blaga University of Sibiu
12. Technical University of Cluj-Napoca

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.