În aşteptarea reluării traficului navigabil spre Serbia, se iau măsuri de siguranţă pe Canalul Bega

În perpectiva reluării navigației pe Canalul Bega spre Serbia, Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” a demarat, în această lună, procesul de inastalre de marcaje kilometrice dela Uzina Hidroelectrică Timișoara până la granița cu ţara vecină. Astfel, vor fi instalate 268 de semnale costiere, care vor conferi o mai mare siguranţă traficului pe canal.

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are în vedere permanent asigurarea și îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul românesc al Canalului navigabil Bega, în lungime de 42,444 km, se arată într-un comunicat de presă al regiei

“Siguranța navigației și fluidizarea traficului naval pe tronsonul cuprins între Timișoara (Uzina Hidroelectrică Timișoara) și frontiera de stat cu Republica Serbia sunt principalele obiective ale Regiei Autonome „Administrația Canalului Navigabil Bega”. În calitatea noastră de administraţie de cale navigabilă interioară, avem obligația să asigurăm semnalizarea costieră pe tronsonul amintit. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv extrem de important, au fost demarate, în cursul acestei luni, procedurile de achiziție publică a semnalizării costiere, fiind lansată și atribuită licitația, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice”, transmite regia aflată în subordinea Ministerului Transporturilor

În conformitate cu prevederile Art. 11 din Ordonanța nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, cu modificările și completările ulterioare, semnalizarea costieră necesară desfăşurării navigaţiei în condiţii de siguranţă va fi instalată în zona de siguranță a canalului navigabil Bega, începând cu luna iunie.

“Astfel, vor fi instalate marcaje kilometrice de la Uzina Hidroelectrică Timișoara până la granița cu Republica Serbia, în vederea creșterii siguranței navigației, în acest fel fiind foarte apropiată data reluării navigației spre țara vecină, în scop comercial și de agrement. În perioada următoare, vor fi instalate 268 de semnale costiere, care vor semnaliza poziția șenalului navigabil în raport cu malurile Canalului Bega. După instalare, indicatoarele vor servi drept puncte de reper pentru conducătorii ambarcațiunilor pe Bega, pentru ca traficul naval să se desfășoare în siguranță. Implementarea sistemului de semnalizare costieră va contribui la fluidizarea traficului naval și va conduce la siguranța navigației pe tronsonul navigabil al Canalului Bega”, mai transmit reprezentanţii regiei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci pentru CSM Lugoj, care a învins pe teren propriu cu 3-0, ultima clasată, Universitatea Cluj. Partida a fost rezolvată rapid de elevele pregătite de Ugljesa Segrt, care au câștigat primul set la un ecart enorm, 25-7, apoi, tot lejer, 25-13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.