Politehnica Timișoara Femina s-a reunit luni, 11 iulie, și începe pregătirea pentru noul sezon al Ligii 1, care va debuta pe 28 august.
Jucătoarele antrenate de Mirel Albon se vor antrena pe plan local până pe 23 iulie, iar din 25 iulie până pe 5 august se vor afla în cantonament în Austria, unde vor disputa și meciuri amicale.
„Începem pregătirile pentru al doilea sezon de Politehnica Timișoara Femina, avem o perioadă precompetițională de șapte săptămâni în care încercăm să punem lucrurile la punct şi să integrăm jucătoarele noi. Încercăm să ne dezvoltăm jocul, astfel încât să fim din nou pe podium, să ne luptăm pentru trofee și să avem un parcurs mai constant decât l-am avut în sezonul trecut. Vom continua politica de descoperire și de creștere a talentelor, vom mai forma două grupe noi – Under 17 și Under 11, am contactat deja antrenori pentru a dezvolta partea de centru de junioare și de academie și spercăm ca într-un viitor cât mai apropiat la Politehnica Timișoara Femina să joace cât mai multe jucătoare crescute în pepiniera proprie”, a declarat managerul Mirel Albon.
Lotul prezent la reunire:
Cosmina Roșu, Sara Câmpean, Teodora Meluță, Florentina Ancăș, Cristina Codrescu, Denisa Hațegan, Anca Dobai, Anda Jivan, Roxana Mirea (ex. U Olimpia Cluj), Shaira Pera, Melinda Nagy (ex. DVTK), Genoveva Roșie, Clara Roșu, Sabina Scurtu, Cristina Sucilă, Melisa Șodinca, Antonia Bratu (2004, Sassuolo), Nicol Dincă-Vuia (2006), Andreea Șepețan (2006).
Au absentat motivat: Nikoleta Kurja, Larisa Grigore, Bianca Ienovan și Alexandra Dăniloaia.
Staff: Mirel Albon – manager, Alin Crișanov – antrenor secund, Petru Țurcaș – antrenor de portari, Cristian Lazăr – preparator fizic, Musab Al-Qatawneh – medic, Oana Stîncel – kinetoterapeut.
Primul amical al fetelor în ghete este sâmbătă, 16 iulie, de la ora 17:00 pe Stadionul Știința, în compania echipei St. Mihály SE din Ungaria.
Comentarii prin facebook