Municipalitatea realizează mai multe investiții la școlile timișorene/FOTO

Vacanța de vară aduce pentru Primăria Timișoara demararea unor lucrări de reparații și întreținere în școlile din oraș. În aceste zile au loc asemenea operațini la mai multe instituții de învățământ ori la clădirile lor anexe. Tot în acest domeniu de activitate, marți, consilierii locali au aprobat majorarea sumei alocate proiectului care are loc la Școala Generală 30.

În acest moment se repară acoperișul clădirii internatului de la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, iar în cursul săptămânii se montează hidroizolația de pe terasa acoperișului. Sunt în plan și lucrări de finisaje interioare la clădirea internatului, clădire care nu a fost cuprinsă în proiectul de investiție care vizează reabilitarea colegiului.

De asemenea, gardul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 22, care s-a aflat într-un stadiu de degradare, a fost înlocuit cu un gard nou de metal, vopsit la montare. Valoarea estimată pentru cele două reparații este de 510.000 de lei, urmând ca la finalul lucrărilor să fie facturată suma totală.

În această vacanță de vară au avut loc reparații la Grădinița PP2, reparații la instalația de apă-canal, Grădinița PP3, reparații la băi, hidroizolație și centrala termică de la Grădinița PP 36, reparații la aleile din curtea Liceului Tehnologic Electrotimiș, reparația aleilor de la Colegiul Tehnic Henri Coandă, reparații hidroizolație la acoperișul Liceului de Arte Plastice, reparații hidroizolație la acoperișul Grădinița PP37, înlocuirea coloanelor de scurgere la căminul Liceului Azur

Înainte de începerea vacanței, au fost efectuate lucrări de avarie și nu reparații mai extinse. De la începutul primăverii au fost executate sau sunt în curs de execuție lucrări în valoare de aproximativ un milion de lei, cu TVA inclus.

Bani mai mulți pentru Generală 30

Marți, consilierii locali au aprobat majorarea sumei acordate pentru proiectul „Modernizare terase circulabile existente, montare termosistem pe fațade și extindere Școală generală nr. 30 din Timișoara, corp A, B, C cu 2 corpuri D și E în regim D+P+2E”. Creșterea prețurilor la materialele de construcții a făcut necesară majorarea sumei oferite în cadrul acestui proiect finanțat cu fonduri europene. Sunt 4,1 milioane de lei, cu tot cu TVA, alocate în plus. Vor avea loc modernizări la cele trei corpuri de clădire existente și vor fi construite două corpuri noi, cu 16 săli de clasă. de modernizare ale celor trei corpuri de clădire existente și cele de construire a două corpuri noi de clădire, (corpurile D și E). Se vor obține în plus șase săli de clasă și spații funcționale necesare la corpul D și zece săli de clasă și spații funcționale necesare la corpul E.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui

Printr-o adresă pe numele Adinei Szitar, şefa Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunţat că a prelungit cu trei luni mandatele a patru şefi de inspectorate judeţene, printre care şi cel din Timiş. Şef al Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş este Ioan Cornel Furdui, propus de PSD. Odată cu numirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte contra ultimei clasate

În etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2, CSC Dumbrăvița va juca, în deplasare, cu CS Tunari. Partida e programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central Arsenal Tunari”. E a doua întâlnire directă din acest sezon, după cea disputată în 7 martie, la Buftea. Atunci, în penultima etapă a sezonului regular, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte contra ultimei clasate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

„Pur și simplu mulțumesc”, mesajul care face înconjurul țării a ajuns și la Timișoara

În ultimele săptămâni, mesajul „PUR ȘI SIMPLU MULȚUMESC!” a început să apară și în Timișoara. Fără logo, fără semnătură, fără nicio trimitere către o sursă. Fenomenul a pornit din București și s-a extins rapid în mai multe orașe din țară. La Timișoara, panourile au fost observate și fotografiate de localnici, iar imaginile au început să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Pur și simplu mulțumesc”, mesajul care face înconjurul țării a ajuns și la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația pentru Conformitate și Dezvoltare (ACD) au semnat un Protocol de Cooperare având ca obiect dezvoltarea și promovarea standardelor profesionale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT). Parteneriatul vizează organizarea de programe de informare și formare profesională pentru mediul de afaceri, promovarea bunelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ultimele săptămâni, mesajul „PUR ȘI SIMPLU MULȚUMESC!” a început să apară și în Timișoara. Fără logo, fără semnătură, fără nicio trimitere către o sursă. Fenomenul a pornit din București și s-a extins rapid în mai multe orașe din țară. La Timișoara, panourile au fost observate și fotografiate de localnici, iar imaginile au început să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Pur și simplu mulțumesc”, mesajul care face înconjurul țării a ajuns și la Timișoara
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, prezintă expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului”, deschisă în Galeria L. Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții unității tematice de urbanism (anii IV, V...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara
Sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 16:20, la locația Scârț. Loc Lejer, de pe Strada Arhitect Laszlo Szekely 1, va avea loc un eveniment informativ și educațional cu privire la planta de canabis și beneficiul acesteia în trei domenii cheie: industrial, medical și recreativ. Evenimentul se înscrie în cadrul unei campanii mai largi organizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campanie pentru legalizarea canabisului, la Timişoara
Elevii Colegiului Național Bănățean au participat cu succes la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Fotbal Cupa Tymbark (școală primară), unde au obținut locul I, calificându-se la faza zonală. Talentul, spiritul de echipă și determinarea, au fost principalele atribute ai puștilor de la CNB, care de obicei se remarcă la capitolul învățământ,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii de la Colegiul Bănățean merg la faza zonală a Cupei Tymbark
Nu doar bugetul produce deficitul. Îl produce statul însuși –  cu o încăpățânare costisitoare – atunci când își finanțează, an după an, propria incompetență. Gaura neagră ignorată Când se discută despre deficit, toți arată cu degetul spre pensii și salarii. Mult mai puțini sunt dispuși să privească spre una dintre cele mai vechi și costisitoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deficitul României trece și prin companiile din transporturi
Printr-o adresă pe numele Adinei Szitar, şefa Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunţat că a prelungit cu trei luni mandatele a patru şefi de inspectorate judeţene, printre care şi cel din Timiş. Şef al Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş este Ioan Cornel Furdui, propus de PSD. Odată cu numirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui
Potrivit unui sondaj al Agenției de Rating Politic, la comanda Digi24, George Simion se situează pe primul loc în topul preferinţelor românilor pentru funcţia de prim-ministru. Liderul AUR este secondat de actualul premier Ilie Bolojan, în timp ce Sorin Grindeanu, cel care a provocat criza politică, are un scor jenant, sub 5%  Întrebați „Cine ați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj: George Simion conduce topul preferinţelor pentru funcţia de premier, Sorin Grindeanu scor umilitor
Electroruga de Buzad continuă construcția uneia dintre cele mai autentice experiențe de festival din zona de vest a României și anunță oficial valul 3 de artiști. Șuie Paparude, Dimitri’s Bats, Doctorul Sinteză x Trompetre și Melak completează lineup-ul festivalului. Seria de artiști se îmbogățește cu nume esențiale pentru scena electronică și alternative, într-o ediție care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Electroruga de la Buzad anunță în episodul trei cine mai vine în 2026 să cânte
Cancerul bronhopulmonar continuă să reprezinte una dintre cele mai agresive forme de boală oncologică. Diagnosticarea rapidă, stadializarea precisă și alegerea tratamentului depind de o abordare integrată, în care medicul pneumolog, radiologul, chirurgul, anatomopatologul, oncologul și radioterapeutul lucrează împreună. Cu cât boala este descoperită mai devreme, cu atât șansele pacienților sunt mai mari. Ediția a XV-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.