Sâmbăta remizelor. Câte un punct pentru Poli, Ripi şi Dumbrăviţa

Poli - Ripi

Poli - Ripi

Runda a treia a Ligii secunde de fotbal a adus câte un punct pentru reprezentantele Timişului.

De departe, cel mai bun joc a fost făcut CSC Dumbrăviţa, 2-2 la Buftea, contra Concordiei Chiajna. Bănăţenii au fost ghinionişti, deoarece au condus de două ori, dar au fost egalaţi în prelungirile primei părţi, apoi în minutul 84. Luca Bodri şi Simon au marcat pentru elevii lui Cosmin Stan, care au strâns patru puncte, toate obţinute în deplasare.

Ripensia Timişoara a luat primul punct în campionat. După două înfrângeri la limită, trupa în roşu şi galben vine cu un punct din Maramureş. A fost Minaur Baia Mare – Ripensia 1-1, rezultat stabilit încă de la pauză. Gazdele au deschis scorul, dar Călin a egalat cu un şut din afara careului, deviat.

În fine, Politehnica a dezamăgit din nou. După cea mai chinuită victorie din istoria clubului, 1-0 cu copiii dela Unirea Constanţa a urmat un 0-4 sever la Vâlcea cu :elimbăr, iar astăzi doar 0-0 pe teren propriu cu FC Braşov, o echipă cu multe problme. Deşi a adus 15 jucători, echipa lui Bogdan Andone se exprimă greu, mai ales pe partea ofensivă.

Foto: arhiva

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Titi a spus: (august 20th, 2022 at 13:54 )

Haos total la Poli.
La pauza la toate echipele antrenorii secunzi fac ceva cu rezervele. La Poli nimic.Si apoi schimbi un jucător după 20 min ce l-ai introdus la pauza.Antrenorul nu își simte echipa.
Administrativ,unii oameni importanți ce au făcut ceva pt echipa fac poze sau vând suc.
Profesorii și cramele își bat joc în continuare.

Tiberiu Ramneantu a spus: (august 20th, 2022 at 16:59 )

A fost un meci tusea vs. junghiul, in care s-au întâlnit cei mai slabi antrenori din istoria recenta a clubului.
Andone, da-ti demisia si cară-te din Timișoara! Sa nu uiți sa-i iei cu tine si pe incompetenții care te-au adus pe capul nostru.

Thazan a spus: (august 20th, 2022 at 23:35 )

Pt. Titi:
Haosul de acum e organizat 100% de Druckeria. Antrenorul e adus de ei, jucatorii, tot. Numai ca ei nu-si asuma nimic, ca de obicei.

sampania e la rece! a spus: (august 21st, 2022 at 20:56 )

Ni-i mai spuneti Poli acestei clone,in rest scrieti ce vreti ca oricum nu ne intereseaza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.