Liviu Cocean, nemulțumit de ”perversitatea neo-marxistă” după ce a fost schimbat din funcție

După ce a fost dat afară de pe postul de director al Piețe SA, Liviu Cocean spune că decizia a fost luată în ședința consiliului de administrație ”fără justă cauză și în mod intempestiv, juridic vorbind…golănește și pe comandă rapidă din Palatul de Cioburi de pe Loga 1”. el spune că nu a știut toate acuzele care i s-au adus, nu a putut să se apere și, mai ales, că niciunul dintre cei care fac parte din acest consiliu de administrație nu era legal pe post.

A trebuit ținut un mic curs de drept pentru a putea convinge 8 oameni puși pe „fapte mari” că am tot dreptul să fiu asistat de un avocat la această mazilire cu puternic iz penal Din start i-am comunicat d-lui Octavian Ghiran că dânsul nu avea dreptul să prezideze ședința pe motiv de incompatibilitate, dar asta nu a făcut altceva decât să îl facă și mai înverșunat…”lucrarea trebuia făcută”. Mai mult, nici unul dintre membrii CA PIEȚE nu îndeplinea condițiile legale pentru a deține această poziție…dar asta o să aflați „voi” în curând”, spune Cocean.

Cel mazilit spune cănu a putut să se apere sub niciun fel împotriva acuzațiilor aduse, Cocean vorbind de ”perversitate neo-marxistă”.

După un monolog de peste jumătate de oră al lui Octavian Ghiran, în care mi s-au prezentat ad-hoc „capetele de acuzare”, mi s-a transmis că am 10 minute pe ceas să mă apăr în fața acestor acuzații…Să vedeți aici perversitate neo-marxistă ! Această „analiză” belicoasă care trebuia să mă trimită acasă, nu mi-a fost nici măcar o secundă pusă la dispoziție să o parcurg cu privirea pentru a putea măcar să îmi notez ce trebuie să demontez în cele 10 minute. În schimb, înainte măcar să se termine ședința C.A. PIEȚE, presa avea deja motivele „nobilei” scurtări de cap, dar și numele și declarația noului director general  tare nu ?!?  Este inutil să mai spun că toate acuzatiile sunt false, multe dintre cele invocate fiind teme vechi pe care le-au repus pe tapet ca și cum ar fi valabile, iar pentru cele mai noi am cerut o pauză pentru a le parcurge și 72 de ore (fiind weekend) pentru a depune documente care să dărâme acest munte de minciună…O.G.”Simpson” a refuzat să îmi acorde acest drept normal, fiind pornit „pe sânge„, mai spune Cocean.

El anunță că se va adresa instanțelor pentru a-și face dreptate.

Toată această mașinațiune ilegală de îndepărtare a mea din funcție, după toate realizările avute și presiunile la care am fost supus pentru că nu am acceptat să fac combinații, vor trebui explicate în alte circumstanțe și în fața altor instanțe, unde nu mai merge cu tehnicile astea golănești și ilicite  Vă asigur de pe acum că nu mă voi lăsa intimidat de nimeni și nimic !”, încheie Cocean.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Dinu a spus: (septembrie 30th, 2022 at 10:53 )

Alt no-name ajuns în funcții și „celebru” pe spatele lu’ taică-său…mare proprietar al fabricii Elba. E din aceiași categorie cu Tabăra, Rușeț &co.

stă la stat, stătut de stat a spus: (septembrie 30th, 2022 at 11:42 )

Ridicol. Să fii mare specialist în management și să te plângi că te dă afară de la stat!!! Prin alte părți, în felul ăsta ți se face un serviciu, ești împins la privat pe un salariu de 2-3 ori mai mare!!!

România - unde nu doare prostia a spus: (septembrie 30th, 2022 at 12:24 )

Pentru țăranul incult, relele vin de la diavol, spiritele rele, strigoi etc. Pentru incultul (care nu mai are legătură cu terra, adică nu mai e țăran) contemporan, constat că relele vin de la neo-marxiști. În rest, aceeași simplitate a minții, cu o notă de noblețe pentru țăran, ca și de utilitate a muncii lui. Când ești prost și vrei ca alții ca tine să te repereze, spui „neomarxist”, așa cum borfașii scuipă flegme pe trotuar sau vorbesc în gura mare cu plm.
Ca și cum, aflat într-o dispută, nu mai ai argumente pentru că mintea ta e ca un motor în supra-sarcină și decuplează. Și-atunci, neocortexul reptilian produce o scânteie: Neomarxistule!
(Paradoxul e că tații unor lupi tineri capitaliști au predat marxism la orele de învățământ politico-ideologic. Ca fii ai unor marxiști bătrâni, cam ei sunt neomarxiștii.)

vest a spus: (septembrie 30th, 2022 at 12:37 )

Mare om, mare caracter…

Criss a spus: (octombrie 2nd, 2022 at 13:57 )

Cocean , Ciprian Bogdan și altii , mizerii politice incompetente , pupincuristii lui robu . Bine ca va duceți pe pl😂😂😂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.