Peste 23 de milioane de euro este suma totală pe care o vor primi localitățile din Timiș prin Planul Național de Redresare și Rezidenţă (PNRR), în cadrul componentei C5 – “Valul renovării”. În total sunt 18 proiecte, împărţite la opt localităţi plus Consiliul Judeţean, cele mai multe, şase, fiind la Lugoj.
Proiectele vizează, în general, renovarea energetic a unor clădiri, accentul fiind pus pe licee, şcoli şi grădinţe.
Este de vorba de 18 proiecte, dintre care două aparţin Consiliului Judeţean, trei Timişoarei, şase municipiului Lugoj, două la Deta şi câte unul la Sânnicolau Mare, Lenauheim, Dudeştii Noi, Gătaia şi Săcălaz
La Timişoara pentru lucrările de la Liceul J.L. Calderon s-au primit 6,16 milioane de lei, la Colegiul Henri Coandă – 19,72 de milioane de lei. Iar pentru Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară – 22,93 de milioane de lei, aceasta din urmă fiind şi cea mai mare sumă dată pentru un proiect din Timiş
La Lugoj banii sunt pentru reabiliatrea energetică a trei grădiniţe, două licee şi o şcoală gimnazială. Cele două proiecte din Deta vizează renovarea energetică a unor clădiri rezidenţiale, la fel ca la Sânnicolau Mare şi Gătaia. La Dudeştii Noi banii sunt destinaţi renovării Căminului Cultural, iar la Lenuaheim va fi renovat energetic sediul Primăriei. La Săcălaz, este vizată o grădiniţă.
Din punct de vedere politic avem şase localităţi plus Consiliul Judeţean conduse de PNL-işti, o localitate, Săcălaz, condusă de un edil PMP şi, bineînţeles, Timişoara – USR. Aşadar nicio lcalitate cu primar PSD nu a primit bani prin această componentă.
Lista completă publiocată de Minsiterul Dezvoltării poate fi văzută aici.
Comentarii prin facebook