Dr. Jekyll și Mr. Hyde, filiala Timiș

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când senatorul Trifan a amendat bugetul în sensul alocării acum a fondurilor necesare pentru stadionul și sala polivalentă ale Timișoarei, cu siguranță nu se aștepta la minuni. N-a făcut-o cu acea naivitate extremă că va primi acei bani, ci doar a vrut să arate ce răi sunt ceilalți care nu vor să dea banii, pesediștii și liberalii aleși aici, dar aflați acolo, la guvernare. De când e parlamentarismul postdecembrist în România așa s-au petrecut lucrurile, de-am ajuns să trăim paradoxuri ca un parlamentar de Timiș să voteze împotriva unor obiective importante ale județului și Timișoarei, zona de unde vine. Dar acest text nu este depre senatorul Trifan.

Mai șmecheri, deputatul Alfred Simonis și senatorul Eugen Dogariu, ambii PSD, au ieșit din front și au votat „pentru” alocarea de bani stadionului și sălii polivalente, conștienți că mașina de vot va măcina amendamentele „de impresie”. Mai comică a fost poziția lui Simonis, care este și șef de grup parlamentar PSD în Camera Deputaților. Ce face șeful ăsta, conform fișei postului? Păi la toată gloata aia din Casa Poporului, firește că nu pricep toți despre subiectele mai simple sau mai complexe care se discută în parlament și atunci vine unul care le știe pe toate. Acela e Alfred Simonis. El ridică degetelul sau ce-o vrea el să ridice și indică colegilor cum vrea partidul să se voteze.

E, aici sunt interesante rolurile de Dr. Jekyll și Mr. Hyde prin care a trecut junele pesedist de Timiș. O dată a ridicat degetul sau ce ridică el când face gestul ăsta și a zis că ”NU” trebuie votat amendamentul lui Trifan, apoi a mers în bancă și și-a arătat sieși degetul (sau ce arată dumnealui) în așa fel încât să voteze „DA” pentru amendament. Așa a făcut? Șmecher. Președintele PSD Timiș, dl. Alfred Simonis, a fost bun cu județul, cu municipiul, cu locuitorii avizi de astfel de infrastructură sportivă, dar n-a avut ce să facă, căci altul Alfred Simonis, șef de grup parlamentar, a fost rău cu județul, cu municipiul și alegătorii de aici, spunându-le colegilor să nu voteze, că nu sunt bani sau că nu sunt oportune respectivele investiții.

Dincolo de aceste șmecherii de duzină, primarul Fritz de acum, primarul Fritz din mandatul următor, Nicolae Robu de va reveni dumnealui pe CD Loga după 2024, ar trebui să-și ia fiecare gândul de la stadion pentru o perioadă de ani buni de zile și să urgenteze proiectul finanțat local al stadionului lego din Calea Buziașului. Dacă pentru sala polivalentă s-a terminat documentația la Compania Națională de Investiții (CNI) și se ajunge în etapa proiectării și execuției, la o finanțare necesară de peste 130 milioane de euro, crede cineva că va mai pune cineva în discuție o altă finanțare de peste 150 milioane de euro pentru stadionul mare al Timișoarei? Să fim serioși.

Dacă Primăria Timișoara va termina stadionul lego de 10.000 de locuri, cu ăla vom încerca să reînviem fotbalul de aici și vom mai aștepta mult și bine pentru „Dan Păltinișanu” sau cum se va numi noua arenă. Dar pentru asta primăria trebuie să se miște repede, cum poate la fel de repede ar trebui să se miște și Universitatea Politehnică, chiar municipalitatea, în cazul reluării parteneriatului cu UPT, pentru terminarea sălii de la baza numărul 2, băgată de ani buni în conservare, fără nicio perspectivă de finalizare. Apropos de polivalență, cum va vota dl. Simonis deputatul de Timiș și cum va indica șeful de grup PSD colegilor să voteze finanțarea a vreo 130 milioane de euro pentru sala de 16.000 de locuri a Timișoarei, atunci când CNI își va pune această problemă?

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Locuitorii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt invitaţi să participe, în data de 13 aprilie, la o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor: Vânătoarea de Ouă de Paște. Evenimentul va include o serie de activități recreative și interactive, precum vânătoarea de ouă, concursuri și trasee cu obstacole, jocuri și interacțiuni cu mascota iepuraș, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.