Casa de Cultură a anunțat programul Târgului de Paști

Casa de Cultură pregătește și în acest an, în numele Primăriei Timișoara, Târgul de Paști. Evenimentul are loc în zona centrală a orașului, între 25 martie și 18 aprilie, deci se va încheia la două zile după Paștele ortodox.

Organizatorul a anunțat programul oficial al evenimentelor incluse în cadrul acțiunii. Nu putem remarca faptul că în preajma sărbătorii nu este programat nimic, dar, probabil, veți avea la dispoziție cele 52 de căsuțe cu diferite produse. Cele mai multe vor fi în Piața Libertății, dar vor fi două și în Piața Sfântu Gheorghe. Nu vor fi majoritare cele cu cadouri, ci cele cu mâncare și dulciuri, gen kurtos kalacs sau gogoși.

Din fericire, în acest an Paștele catolic are loc pe 9 aprilie, deci târgul cuprinde și această sărbătoare, în acest fel se evită o situație neplăcută asemănătoare cu cea în care în acest an luminițele de la Târgul de Crăciun au fost stinse înainte Crăciunului Sârbesc.

Deschiderea oficială a târgului are loc pe 25 martie, cu Alaiul veștilor bune. Ulterior, zilnic vor avea loc ateliere, spectacole pentru copii, concerte.

Aveți mai jos programul pregătit de gazde.

Sâmbătă 25 martie

12:00 Deschiderea Târgului de Paști: Alaiul veștilor bune (Catedrală – Piața Libertății); Asociația Teatru pe Roți & Mini Reflex

12:00 Ateliere demonstrative: ceramică și încondeiat ouă

12:30 Spectacol pentru copii, cu Palatul Copiilor

17:00 Recital Corala Contrast

Duminică 26 martie

12:00-18:00 Atelier demonstrativ de pictură pe ceramică

17:00 Dans de primăvară, cu Școala de balet Denisse

18:00 Cvartetul Classica

Vineri 31 martie

10:00-14:00 Căsuța Iepurașului; Atelier pentru copii. „Semințele vieții”, cu Ana-Maria Racz

12:00-18:00 Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, împletit de nuiele, sculptură, pictură pe ceramică și păpuși din linguri de lemn

17:00 „El ești tu”. Cu actorii: Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu

17:30 Recital de pricesne, Liceul de Artă „Ion Vidu”

Sâmbătă 1 aprilie

12:00-18:00 Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, împletit de nuiele, sculptură, pictură pe ceramică și păpuși din linguri de lemn

12:00 Spectacol pentru copii. „Noua poveste a Scufiței Roșii”, cu Teatrul Merlin

17:00 „În pași de dans”, cu Magnum Team

Duminică 2 aprilie

12:00 Atelier demonstrativ de pictură

12:00 Spectacol pentru copii: „Tina și Iepurașul”, cu Teatrul Magic Oz

13:00 Dans de primăvară, cu școlile de dans Shine și Anne Dance Studio

20:00 „Miorița”, cu Auăleu

Vineri 7 aprilie

10:00-14:00 Căsuța Iepurașului: Atelier pentru copii. „Culoare de sărbătoare”, cu Roxana Rusu

12:00-18:00 Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, confecționare opinci

17:00 Recital de pricesne, Școala de Muzică „Cantodena”

17:30 „Valsul florilor”, spectacol de dans

Sâmbătă 8 aprilie

12:00-18:00 Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, confecționare opinci

13:00 Spectacol pentru copii: „Iovan Iorgovan”. Cu participarea Ansamblului „Timișul” Tineret. Dirijor: Nicolae Baniciu. Instructori-coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

17:00 Dans de primăvară, cu școlile de dans Tip-Top, Emotion și The Dancers

18:00 Program pianistic, Liceul de Artă „Ion Vidu”

Duminică 9 aprilie

12:00 Atelier demonstrativ de croșetat

17:00 Recital Incubatorul de Artă, Little Stars și Beg Art

18:00 Dans de primăvară, cu Magnum Team

Marți 18 aprilie

17:30 Închiderea Târgului de Paști

Recital Corala Contrast și spectacol Ansamblul „Timișul” Tineret

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată

Baschetbaliștii viola iau startul în faza play-out a Ligii Naționale. Adversarul din turul I este ultima clasată din sezonul regular, CSM Galați. Seria se joacă după sistemul „trei din cinci”. Primele două partide sunt programate la Timișoara, vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, de fiecare dată de la ora 19:00. Un eventual meci decisiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sneakersi iconici care nu se demodează – modele legendare în prim-plan

Între modelele efemere de sneakers care se pierd în curentele tendințelor, există câteva modele care au scris istorie. Ți-ai dat seama că vorbim despre Nike Air Force 1, Jordan 4 și Jordan 1, modele ce scriu povești de stil și strâng în jurul lor comunități. Timpul a dovedit că sunt simboluri culturale urbane. Caracterizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sneakersi iconici care nu se demodează – modele legendare în prim-plan

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Casa de rugăciuni a Sinagogii din Fabric, dar și a curtea aferentă acesteia ar urma să fie preluate, la rândul lor, de către Primăria Timișoara, astfel încât întregul ansamblu istoric să poată fi valorificat. Acest demers este rezultatul dialogului constant cu Federația Comunităților Evreiești din România, care a aprobat completarea contractului în acest sens. Decizia va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Municipiului Timișoara extinde proiectul de refuncționalizare a Sinagogii din Fabric prin preluarea
Primăria Timișoara vrea să înființeze Laboratorul Urban, o platformă pentru dezvoltarea de soluții care îmbunătățesc viața din oraș. Parteneriatul va permite dezvoltarea și punerea în practică a soluțiilor pentru un oraș mai bine conectat, mai sigur și mai prietenos. Propunerea va fi supusă votului consilierilor locali. Primăria Timișoara, împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara, două companii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea vrea să lanseze o platformă care să promoveze soluții inovatoare pentru Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în instanță împotriva Direcției de Cultură Timiș în ”cazul” Pasarela Îndrăgostiților. Conform municipalității, Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii a confirmat poziția municipalității și obligă Direcția Județeană pentru Cultură Timiș să emită aviz favorabil pentru investiție. Conform primăriei, Comisia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță că a avut succes în disputa cu Direcția de Cultură pe tema Pasarelei Îndrăgostiților
Județul Timiș va avea un an 2026 plin de bani, este pentru prima dată când acesta depășește un miliard de lei, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean. Sumele ghidate spre investiții cresc în continuare, aceasta odată cu scăderea cheltuielilor de funcționare, și ca rezultat al restructurărilor de personal din cadrul instituției. Este un buget...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul începe anul cu un buget propus de peste un miliard de lei. Infrastructura rutieră, de cultură și sportivă, dar și educația sunt prioritare
Baschetbaliștii viola iau startul în faza play-out a Ligii Naționale. Adversarul din turul I este ultima clasată din sezonul regular, CSM Galați. Seria se joacă după sistemul „trei din cinci”. Primele două partide sunt programate la Timișoara, vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, de fiecare dată de la ora 19:00. Un eventual meci decisiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată
Cea mai veche și importantă instituție de învățământ din Banat cu o istorie de peste o sută de ani a organizat un eveniment deosebit în străinătate. Universitatea Politehnica Timișoara a organizat duminică, 19 aprilie 2026, la Londra, evenimentul „Alumni UPT around the world – UK edition”, o inițiativă dedicată consolidării comunității internaționale de absolvenți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții UPT din Marea Britanie, reuniți la un eveniment dedicat comunității mondiale
Direcția de Sănătate Publică Timiș, împreună cu Centrul Regional de Sănătate Publică Timișoara, în parteneriat cu Crucea Roșie – Filiala Timișoara, organizează o serie de acțiuni de informare și vaccinare cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării 2026, desfășurată sub tema „Copil vaccinat = copil protejat”. Program Campanie provaccinare cu Crucea Rosie 27 aprilie 2026, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Timp de două zile, Europa și ce înseamnă spațiul comun european, vor fi sărbătorite printr-o serie de evenimente. Acestea vor avea loc în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfânul Gheorghe. Centrul istoric al Timișoarei îmbrăcat în flori și culoare, de Ziua Europei. Ziua Europei este atât o rememorare a unui moment istoric – Declarația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.