Istoria Banatului, prezentată în două volume lansate în organizarea Fundației Politehnica Timișoara/FOTO

Două volume dedicate istoriei regiunii în care trăim, „Banatul otoman. Studii istorice” și „Scurtă istorie a Banatului medieval, secolele X-XVIII”, semnate de istoricii Ioan Hațegan și Alexandru Kósa, cercetători la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” ai filialei Timișoara a Academiei Române au fost lansate la Timișoara. Organizator al evenimentului a fost Fundația Politehnica Timișoara, moderator fiind președintele executiv al fundației, Ivan Bogdanov.

Cele două volume, apărute la Editura David Press Print din dorința de a promova istoria și cultura locală și regională, sunt disponibile deocamdată în format electronic dar, după cum au declarat reprezentanții Fundației Politehnica, se încearcă și tipărirea acestora într-un tiraj limitat.
Despre cele două volume au vorbit atât autorii, Ioan Hațegan, care s-a referit mai mult la cum s-a născut ideea apariției cărții, Alexandru Kósa, care a amintit munca titanică de colectare a datelor și punere în pagină, dar și preotul paroh Ionel Popescu, de la Mitropolia Timișoara, care a subliniat rolul celor două volume în înțelegerea contextului istoric în care s-a menținut Biserica Ortodoxă Română în diferitele perioade de ocupație.
„Banatul otoman. Studii istorice” și-a propus să-i ajute pe cei interesați să aibă o imagine cât mai reală asupra acestei perioade din istoria provinciei în cei 164 de ani de ocupație otomană, care a început cu impunerea noii stăpâniri și a luat sfârșit o dată cu trecerea Banatului în sfera de influență creștină a Habsburgilor, dar a fost marcată de multe influențe orientale care și-au pus amprenta asupra acestui spațiu. Cartea descrie cadrul geografic al Banatului, o regiune distinctă, delimitată de mari forme de relief și ape, împărțită însă după tratatul de la Versailles din 1919 pe alte criterii, și cadrul istoric, precum și contextul în care s-au desfășurat evenimentele, analizează momentele de răscruce din această perioadă și descrie vilayetul Timișoarei, cetățile și garnizoanele otomane, nemulțumirile băștinașilor, Timișoara în timpul Mitropolitului Iosif cel Nou de la Partoș și amintește beilerbeii de Timișoara.
Cel de-al doilea volum este o amplă prezentare a Banatului medieval, din dorința de a promova această epocă istorică în contextul evenimentului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Începutul epocii este marcat de ducatele bănățene conduse de Glad și Ahtum, și continuă cu prezentarea instituțiilor medievale, a claselor sociale și a structurii etnice a populației și a culturii medievale. Sunt relatate, de asemenea, conflictele cu otomanii, e descris sistemul defensiv bănățean, de la fortificațiile de pe malul Dunării până la cele de pe Mureș, personalitățile medievale marcante din spațiul bănțean și problematica stăpânirii otomane în Banat până la campania prințului Eugeniu de Savoya, care a marcat includerea Banatului într-o nouă arie cultural-istorică.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.