Prefectul de Timiș îi dă termene lui Fritz și anunță un control la Primăria Timişoara pe chestiunea steagurilor

Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, duce subiectul catargelor cu steagul României, care urmează să fie demontate, la un alt nivel și anunță că va verifica legalitatea arborării steagurilor în locațiile primăriei. Mai mult, ne anunță că îi dă termene lui Dominic Fritz, spune Ritivoiu ”să aprofundeze legislația privind arborarea drapelului României”.

Desigur, controlul nu ar urma să fie făcut personal de prefect, ci de către o comisie mixtă, ne informează acesta.

”Voi emite un ordin de prefect privind constituirea unei comisii mixte de control, cu participarea Poliției, pentru a verifica legalitatea arborării steagurilor în toate locațiile aparținând Primăriei Timişoara”, a anunțat, în duminica Paștelui Catolic și al Floriilor Ortodoxe, oficialul.

Ritivoiu readuce în prim plan un subiect mai vechi, al unor steaguri străine arborate în fața sediului Primăriei Timișoara, care a provocat un mic scandal în urmă cu un an și spune că nu poți reacționa diferit în două probleme asemănătoare, referindu-se la decizia demontării catargelor din intersecțiile timișorene.

”Subiectul steagurilor este unul delicat. Totuşi, nu poți, din poziția de primar al unui oraş ca Timişoara, ca pentru unii să fii mumă (steaguri arborate fără nicio noimă în fața Primăriei, în numele multiculturalismului), iar pentru noi – toți cei pe care ne bucură să vedem Tricolorul fluturând oriunde şi cât mai des – să fii ciumă. Nu poți să te tocmeşti la lege într-un caz, şi să o forțezi la maxim în altul. Nu am cum să opresc demontarea celor trei drapele din intersecții, dar putem să ne asigurăm că drapelul nostru va fi măcar respectat, acolo unde este arborat”, a spus Mihai Ritivoiu.

Prefectul îi dă și termene lui Dominic Fritz, îl sfătuiește să citească legislația în domeniul arborării steagurilor, în plus îi dă termen, până la Paștele Ortodox, după care ar urma să ia măsuri ”noi”, pluralul referindu-se cel mai probabil la comisia care ar urma să fie constituită

”Pentru că suntem într-o perioadă de sărbătoare şi intrăm în Săptămâna Mare, îi dau termen primarului Dominic Fritz ca până la Paştele Ordodox să aprofundeze legislația privind arborarea drapelului României şi să o pună în aplicare. După Paşte, o vom face noi”, a mai spus Ritivoiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (aprilie 9th, 2023 at 14:03 )

Pe ce arde deșteptul asta banii. Pe comisii și comitete să facă pe grozavul. Toți se vor naționaliști dar sunt niște mârlani hoți care fac gura mare.

Poli 21 a spus: (aprilie 9th, 2023 at 15:54 )

O intrebare : la „toti” se incadreaza inclusiv fritz, sau el este un subiect tabu ?

dani a spus: (aprilie 9th, 2023 at 17:02 )

alegeri in giroc cand se fac? prefectul/guvernul romaniei isi bate joc de lege si de oameni

Costel a spus: (aprilie 9th, 2023 at 17:10 )

@cetatene, mai ales că nu are nici o atribuție în acest sens. El trebuie să verifice legalitatea hotărârilor de consiliu local, nu să facă comitete și comisii. E în afara îndatoririlor de prefect, așa cum sunt stipulate în fișa postului și în legislație. Dar na, e PSD și speră că vor câștiga primăria.

Costel a spus: (aprilie 9th, 2023 at 17:15 )

Hai să îl scutesc pe perfectul retevei de studiu: „În situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel:

a) când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin, drapelul României se va aşeza în stânga, privind drapelul din faţă;

b) când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.

(2) Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel.

Jack a spus: (aprilie 9th, 2023 at 19:37 )

Fritz, intrebarea mea pentru tine la doi ani jumate de la alegeri este:
– de ce nu e gata Pasajul Solventul?
– de ce nu ai inceput nici un pod nou peste Bega?
– de ce nu ai inceput nici o parcare noua in Timisoara?
– de ce nu ai inceput nici o sala de sport noua?
– de ce nu ai rezolvat problema caldurii in Timisoara?

Ca vad ca te apasa grija unor steaguri. Iti dau tot eu raspunsurile: pentru ca esti incapabil, incompetent, esti un impostor mincinos, d-aia!

cet a spus: (aprilie 9th, 2023 at 19:47 )

Rotivoiul asta este atat de prost incat nu a inteles ca nu este vorba despre arborarea drapelului Romaniei ci despre constructia ilegala a catargului pe care este amplasat!
Iar pentru catarg este o lege de autorizare (L50/1991 rep) conform careia DOAR PRIMARIA poate emite Autoreizatia de construire (deci ritivoiu nu are nici o atributie) iar legea trebuie respectata si de primarie, si de cel care a amplasat catargul si de prefectura!

Din declaratiile in presa ale PRIMARULUI rezulta ca atat catargele lui robu cat si amplasarea rulotelor AGIL s-au facut cu NERESPECTAREA legii!
Asadar care-i problema ca D.F. cere respectarea legii? Aaaa, pesedeaua nu e obisnuita cu respectarea legilor?

Hit the road de costișă ce duce la Vaslui, Jack! a spus: (aprilie 9th, 2023 at 19:57 )

Băi, Jack, ce jos ai ajuns: folosești argumente înșirate unul sub altul, cu liniuță! Îmbătrânești!
(A propos, dacă dai o căutare prin presa locală și știi să citești dincolo de partizanate, vei găsi răspunsuri la întrebările tale. În caz că aștepți răspunsuri. Dacă aștepți un căpitan care să facă din țara asta ceva ca soarele sfânt de pe cer, care dă lumina de la răsărit, va trebui să mai ai răbdare.)

@Jack a spus: (aprilie 9th, 2023 at 21:13 )

Pentru că trăim în Timișoara care este pe teritoriul României un răspuns foarte simplu și dacă nu înțelegi întreabăl pe Nica de stadion , de parcare, de castel,de bătătura de la Giarmata și multe altele.

ion a spus: (aprilie 10th, 2023 at 07:08 )

Cu alte cuvinte daca ai pus un steag al Romaniei undeva, fie si intr-o intersectie, trebuie sa ramana acolo pe veci. Nu mai ai voie sa-l DAI Jos

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și zăpadă mare pe sinteticul din Buftea. Chiar și așa, CS Afumați – CSC Dumbrăvița s-a jucat, și bine că s-a jucat pentru că echipa bănățeană a obținut un succes foarte important. Alb-verzii au revenit la Buftea pentru un meci oficial,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri
Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat un parteneriat pentru implementarea unui proiect major: „Modernizarea Bulevardului Ghioceilor”. Valoarea totală estimată a investiției este de 23 de milioane de lei, iar Consiliul Județean Timiș va asigura o cofinanțare de 7 milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș  pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor
PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut 6 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți violatori, reținuți într-un caz grav de agresiune sexuală asupra unor minore
Timișorenii nu mai cad în capcana promisiunilor frumos ambalate. Sunt însă atenți la politicienii care par capabili să schimbe ritmul și modul de a face politică. În cazul lui Alfred Simonis, întrebarea esențială nu este dacă promite, ci dacă poate să livreze. Și, mai ales, dacă poate transforma avantajul său real – o reprezentare mult...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și examenul încrederii publice
Timișorenii, dar şi vizitatorii orașului sunt invitați să redescopere spiritul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Organizat de Timișoara Free Tours, evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, între orele 15:00 – 17:00. Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Premierele Timișoarei” într-un tur pietonal din cadrul seriei „Turist la tine acasă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.