Ce curaj pe administrația Fritz! După 70 de ani, un nou stadion al Timișoarei va fi ridicat tot de arădeni

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Izvoare istorice și jurnalistice datând din Aradul secolului XXI ne spun că firma care a câștigat licitația pentru stadionul municipal din Calea Buziașului, așa zisul ”Lego” de 10.000 de locuri, este o firmă de casă a baronului Gheorghe Falcă (PNL). Ceea ce n-ar fi mare lucru pentru mediul economic și politic din Arad. Totuși, aceleași izvoare istorice și jurnalistice mai arată că respectiva firmă a semnat la finele lui 2013 contractul pentru modernizarea stadionului „Francisc Neumann” din orașul de pe Mureș, cu termen de finalizare 2015, dar obiectivul a fost dat în primire primăriei arădene câțiva ani mai târziu la stadiul de 70% finalizare. O altă firmă a făcut ca stadionul UTA-ei să fie inaugurat deodată cu promovarea echipei, în 2020.

Dar despre această societate comercială pe acțiuni pe care viceprimarul Cosmin Tabără s-a grăbit să o prezinte (din nou) în mod hollywoodian la ora fix 24 a zilei în care expira termenul de contestații, se mai povestește în mediul online că ar fi făcut lucrări cu probleme de calitate, de pildă scurgeri de apă în teatrul arădean sau calitate proastă la lucrările de la pasajul CET, nu mai contează, poate că lumea e rea și bârfește aiurea. Ciudat rămâne faptul că atunci când alegi un astfel de executant pentru o lucrare mare a orașului nu cauți referințe despre el, nu te interesezi de istoricul respectivului furnizor de servicii, pentru a nu ajunge să-ți ratezi obiectivele, ca de atâtea ori în istoria recentă a Timișoarei.

Dar poate că firma recent anunțată câștigătoare o fi avut cele mai puțin rele referințe și atunci trebuie să ne felicităm conducătorii pentru alegerea făcută. Nu se poate ca vicele Tabără și administrația USR a Timișoarei să nu fi aflat și despre aventura DNA a patronilor respectivei firme din Arad într-un caz care s-a finalizat cu despăgubirea statului român în niște lucrări cu o legalitate discutabilă la Apele Române Banat. Dar despre asta fostul director Titu Bojin ar putea să ne povestească mai multe, dacă vrea.

Și-atunci ce facem? Tremurăm de frică să nu pățim ca Aradul, să ne lasă câștigătorul licitație cu stadionul la 70%, pentru ca mai apoi să căutăm altul să termine treaba? Ar fi un dezastru edilitar și electoral, după problemele de la sala polivalentă a Universității Politehnice, Baza 2, după racordul la autostrada A1 și altele. Ce-o fi fost în capul lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, căci nu poți spune despre dânsul că e o prelungire a lui Gheorghe Falcă în Timișoara, ca să dăm alte conotații afacerii?

Firește că acum speculăm. Poate că respectiva firmă arădeană între timp s-a pus la punct, poate că lucrează la un stardard și cu o organizare ireproșabilă, occidentală, termenele poate că vor fi respectate cu strictețe, cu atât mai mult cu cât stoparea contractului stadionului din Arad a fost motivată atunci de schimbarea unor soluții tehnice în repetate rânduri și, probabil, modificarea în sus a costurilor. Prin urmare, să nu dramatizăm până la proba contrarie. Nu știm nici care erau alternativele, la ce prețuri, ce calitate au mai prestat prin alte lucrări, cât de onorabili au fost… Mai în glumă, mai în serios,, n-au fost în stare nici o contestație serioasă să facă pentru pierderea contractului la „Lego-ul” timișorean, atunci ce proiect și ce dichis arhitectural să mai aștepți de la dumnealor?

Nu în cele din urmă, am face bine să nu uităm că bătrânul stadion „Dan Păltinișanu” a fost ridicat în 1962-1963 cu mâinile truditoare ale multor muncitori arădeni. De ce n-ar rămâne o tradiție ca marile proiecte sportive ale Timișoarei să aibă legături atât de strânse cu Aradul, cu priceperea lor în ridicat stadioane? Însă dincolo de toate aceste detalii de culoare, deodată cu aflarea executantului noi arene, chiar dacă nu e vorba de marele stadion al orașului, Timișoara se poate pune să „desemneze” și câștigătorul „licitației” care va ridica fotbalul de pe Bega pentru o sincronizare perfectă promovare în prima ligă – tăierea de panglică a stadionului. Da, exact ca la Arad.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (mai 12th, 2023 at 09:51 )

Depinde foarte mult si de dirigintele de santier si de persoanele din primarie care vor supraveghea lucrarea.

@vest a spus: (mai 12th, 2023 at 10:25 )

Da, supravaghetorii, adesea nevăzuți, au jucat și joacă un mare rol în istoria României :)))))))))))))))))))))

Reos a spus: (mai 12th, 2023 at 10:47 )

Controlorii controlează după modul de ungere dar oricum probabil ne aflăm la începutul unei povești interminabile de care de fapt suntem obișnuiți în ultimul timp în Timișoara .

Kroko a spus: (mai 12th, 2023 at 11:04 )

Doua chestiuni: 1. se zice,ca tocmai astia care au facut stadionul din Arad,care seamana, ca model de constructie cu deja celebrul LEGO timisorean, au experienta la asa ceva,fata de alte firme, pt. care ar fi fost o premiera absoluta!
2. se zice ca, oricum ele ambele stadioane, sunt de fapt cam…..copiate dupa oarece din ….vest!
3. Pe post de PS: statiile de vaporetto multora le place cum arata si cum au fost facute,deci……

Andrea a spus: (mai 12th, 2023 at 15:29 )

M-am prins de ce era Tabara atat de interesat de subiect : trebuia sa dea un contract unei firme liberale.Omul nu misca un deget daca nu e pentru el personal.

Costel a spus: (mai 12th, 2023 at 18:44 )

@ Reos, într-adevăr, suntem obișnuiți cu neterminarea Muzeului Banatului, demolarea stadionului Dan Paltinisan, neterminarea sălii polivalente începute de robu (în mandatul lui de rector), neterminarea parcului civic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.