Naționala de handbal pe plajă a României participă de miercuri (24 mai) până duminică la turneul final al Campionatului European. Întrecerea are loc la Nazare, Portugalia.
Selecționerul tricolorilor este chiar antrenorul principal al echipei SCM Poli, Mihai Rohozneanu. În lotul pentru turneul final a fost inclus interul Antonio Bordeanu (19 ani, 2.10 metri).
„Toni are calitățile necesare handbalului pe plajă. Până când va fi convocat la naționala indoor, profit să-l iau la naționala de handbal pe plajă. Să știți că și alți jucători precum Ghivil, Gabriel Ilie, Belchite au făcut acest pas, de la naționala de handbal pe plajă la cea de seniori, în sală”, spune Mihai Rohozneanu.
România va juca în faza grupelor cu Danemarca (miercuri, ora 15.00), Germania (miercuri, ora 19.00) și Elveția (joi, ora 13.00). Primele două clasate merg în faza următoare.
„Noi am ajuns aici trecând prin turneul de calificare de la Praga și ne dorim să obținem un rezultat bun. Dacă am trece de grupe ar fi ceva extraordinar. Avem o grupă grea, cu campioana en titre, Danemarca, cu Germania, câștigatoarea turneului de calificare, și Elveția, aceasta din urmă înlocuind Turcia, care nu mai poate veni din pricina evenimentelor din această țară. Chiar dacă pornim cu șansa a treia, încercăm să trecem de grupe, să ajungem în faza principală a competiției”, a mai spus Rohozneanu.
Din lot mai fac parte juniorul Daniel Emu (17 ani), de la LPS Banatul Timișoara, și Marius Drăgănescu, de la Unirea Sânnicolau Mare.
Comentarii prin facebook