Compania care realiza studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion care se va ridica la Timișoara pe locul actualului Dan Păltinișanu a reușit finalizarea documentației. Acum se așteaptă emiterea unei hotărâri de guvern care va face posibilă demolarea vechii arene, urmată de o altă hotărâre de guvern care să aprobe investiția în cel nou.
CJ Timiș, în subordinea cui se află proiectul, e deja pregătită să realizeze această etapă a demolării.
”Terenul pe care va fi realizată construcția aparține integral Consiliului Județean Timiș, finanțarea a fost atrasă de aceeași instituție, însă demararea lucrărilor depinde de Guvern. Consiliul Județean Timiș este pregătit să acopere toate costurile de demolare, de pregătire a terenului și de asigurare a utilităților, motiv pentru care facem un apel public către Guvernul României să urgenteze aprobarea indicatorilor tehnico-economici și să dea hotărârile care permit începerea lucrărilor. Zic „facem apel” deoarece susțin solicitările suporterilor, ale familiilor care au juniori care se antrenează și, nu în ultimul rând, înțeleg nevoia organizatorilor de evenimente care depind de existența unui spațiu care să facă posibile evenimentele de anvergură, în interiorul orașului”, a anunțat Alin Nica.
În conformitate cu studiul de fezabilitate finalizat, costul lucrării a crescut, de la 124 la 137 de milioane de euro. Aceasta pentru că și prețurile materialelor s-au majorat, la fel și salariile. De asemenea, a fost solicitată micșorarea sumei care va fi necesară pentru întreținere, mai precis au fost solicitate folosirea de tehnologii noi, care să asigure consum mai redus de resurse.
Stadionul nou este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură care urmează a fi făcute în Timișoara, va costa peste 137 milioane de euro și va avea 32 mii de locuri. Consiliul Județean Timiș va contribui, din buget propriu, cu 7 milioane de euro.
Noul stadion va fi unul multifuncțional, cu facilități sportive, expoziționale și de divertisment, gândit pentru întreaga comunitate. Investiția va fi realizată de către Compania Națională de Investiții, arena urmând a fi predată în patrimoniul județului Timiș.
Comentarii prin facebook