Amenzi de până la 20.000 lei pentru prezența ambroziei. Sute de timișoreni au fost somați să își curețe terenurile de planta dăunătoare

Primăria Timișoara a găsit sute de cetățeni și firme, proprietari de terenuri, pe care a fost nevoită să îi someze să le curețe, aici fiind descoperită prezența ambroziei. Parcelele au fost identificate de Poliția Locală, informația a fost transmisă municipalității, iar primăria a trimis 407 somații către deținătorii terenurilor vizate.

Dacă proprietarul nu ia măsurile necesare poate fi amendat, iar sumele merg până la 20.000 de lei.

Ambrozia este o buruiană de carantină, pentru combaterea căreia aproape toate guvernele din ţările europene au luat măsuri de eradicare, limitând astfel impactul său asupra sănătății publice și, implicit, efectele negative în plan economic și social. Această plantă provoacă afecțiuni alergice, în perioada de înflorire, din luna iunie până în luna octombrie. În perioadele secetoase, cu temperaturi ridicate planta emite o cantitate de două ori mai mare de polen. Polenul purtat de vânt poate parcurge distanţe de până la 200 de km.

Persoanele fizice și juridice, proprietari sau deţinători de terenuri, administratori ai drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Dacă nu își îndeplinesc această obligație legală, se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Ambrozia se găsește atât în intravilanul, cât și în extravilanul localităților, în culturi agricole de cereale păioase, floarea-soarelui, porumb, precum și în pășuni, terenuri virane din localități, terenuri neîngrijite, șantiere etc. În oraș, se întâlnește mai ales pe marginile șoselelor, pe spațiile verzi, dar și în curțile caselor și parcuri. Cu un potenţial enorm de răspândire, planta produce peste 3000 de seminţe anual. Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură, mediu şi sănătate publică.

Facem un apel către toți proprietarii / deținătorii / administratorii / beneficiarii de terenuri să ia măsuri pentru combaterea ambroziei și să conștientizăm faptul că răspândirea acestei buruieni este o amenințare pentru sănătatea tuturor, fiind necesar ca fiecare să contribuie la eradicarea ei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat a șasea înfrângere la rând, iar de data asta după 2-0 la seturi în fața unui adversar mai mult decât accesibil. Așadar, rezultat-șoc la Lugoj, acolo unde CSU Medicina Tg. Mureș produce o mare surpriză. Asta mai ales pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.