Raoul Trifan, precizări despre ce s-a întâmplat în Senat în cazul revocării lui Alin Nica din CNI

Raoul Trifan

Raoul Trifan

Senatorul USR de Timiş Raoul Trifan, a reuşit să pună pe Ordinea de zi a şedinţei de azi a plenului Senatului un punct privind revocarea lui Alin Nica din calitatea de membru al Consiliului Național de Integritate (CNI). Punctul nu a mai ajuns să fie votat, senatorii PNL făcând tot posibilul să tergiverseze dezbaterile. Trifan vine cu precizări despre ce s-a întâmplat în Senat.

Preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica este membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), organism care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate (ANI), poziţie în care a fost votat de Senat. Pe de altă parte, ANI a făcut sesizări penale împotriva lui Nica pentru trei fapte. Pornind de la această situaţie absurdă, Raoul Trifan a solicitat revocarea lui Nica din CNI.

 “Am cerut astăzi, în fața plenului Senatului, revocarea lui Alin Nica din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate. Președintele PNL al Consiliului Județean Timiș este vizat de sesizări ale Agenției Naționale de Integritate pentru indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor de “folosire a funcției pentru favorizarea unei persoane”, “fals în declarații” și “conflict de interese”. Acestea au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este limpede că o astfel de persoană nu are ce căuta în forul de supraveghere al ANI”, arată Trifan.

Votul pentru suplimentarea ordinii de zi a trecut cu o largă majoritate, dar asta nu l-a oprit pe președintele de ședință, senatorul PNL Sorin Cîmpeanu, să încerce să spună că a picat, a menţionat Trifan.

“După o scurtă clarificare că un vot majoritar “pentru” înseamnă că propunerea a trecut, senatorii PNL au încercat să îngroape votul pe ultimul loc de pe ordinea de zi, adică pe 21. Eu am propus ca votul să fie pe prima poziție, PSD, prin liderul de grup, pe poziția 15. Și 15 a rămas. A urmat o ședință complet atipică în care senatorii PNL Fenechiu și Țăgârlaș, liderul de grup și președintele comisiei juridice respectiv, au luat cuvântul pe cât mai multe puncte de pe ordinea de zi, uneori chiar și de două ori pe același punct, spunând orice, chiar dacă avea sens sau nu, doar ca să treacă timpul și să nu ajungem la punctul 15 cu revocarea lui Alin Nica din funcția de membru CNI. Dacă cineva se uita pentru prima oară la o ședință de plen, ar fi spus, pe bună dreptate, că cei doi senatori PNL sunt, de departe, cei mai harnici senatori din Parlament”, a continuat senatorul USR.

Trifan arată că, văzând că timpul pentru dezbateri se apropie de sfârșit, a cerut prelungirea ședinței până când se va ajunge la punctul 15.

“Propunerea a picat la vot, evident. Ședința s-a încheiat după dezbaterea punctului 11 de pe ordinea de zi. Mai trebuie spus și că există o cerere de revocare blocată de săptămâni întregi în sertarul comisiei juridice de către senatorul Țăgârlaș. Cererea a fost trimisă acolo, fără temei, de fosta președintă interimară a Senatului, actuala ministră PNL a Justiției, Alina Gorghiu. Ce nu vede lumina zilei, nu există. Sau, cel puțin, așa gândesc peneliștii. Momentan, rămânem în situația în care o persoană asupra căreia există multiple suspiciuni ridicate de ANI, face parte din forul de supraveghere al acestei instituții. Mai mult, există un grup mare de peneliști din organizația din Timiș care sunt subiectul unor sesizări ale ANI, unele dintre ele fiind trimise și la Parchet. Domnul Nica, din postura de președinte PNL Timiș, veghează atent la activitatea Agenției Naționale de Integritate”, a conchis Trifan

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Au fost trimiși doi clovni să ocupe timpul (și dac-au vorbit orice, președintele de ședință nu le-a tăiat microfonul!) din motive ce țin de moda internă din PNL. Poate nu v-ați prins dar 2022-2024 este perioada în care politica penelistă se desfășoară sub deviza nerostită „Fără co@ie!” Doar Alina Gorghiu mai uită uneori și ni le arată de departe (din Pitești).
Să fii într-o comisie de integritate și să te faci că plouă când ești cu musca pe căciulă, înseamnă să dai o probă evidentă a faptului că nu ești integru! Cei din comisie ar trebui să fie mai presus de orice bănuială, iar când apare o bănuială, să se retragă cel puțin până când în cauză se pronunță o comisie sau chiar judecătorul.

#Bedeleanu a spus: (iunie 22nd, 2023 at 07:15 )

Raoul „are co@ie”. În 2020 la alegeri era și el printre ăia care făceau poze cu Alin Ni#mi#ca, în speranța alegerii de pe listă.
Toți usr-istii din Timiș aveau alaturi, pe bannere cât Casa Poporului ,chipul lui ” el Maximo” Nica. Era plin judetul cu Fritz, Moș și Nica alaturi în poză.
Primii doi erau niște necunoscuti, cum s-ar zice prin Banat „niște nimeni”.
Învățătura de minte pentru toți.
Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești! Așa cu Raoul cel fără de Bac.
Mare om, mare caracter!

Un USR-ist a spus: (iunie 22nd, 2023 at 10:20 )

Iar te-ai trezit vorbind #bedelene, iar te-ai trezit. Oare ?

Anubis a spus: (iunie 22nd, 2023 at 10:24 )

Wow… ce concluzie tare. Vrei sa spui ca algerile usere s-au castigat „din cauza” lui Nica? Ca Nica i-a dus in spate pe Mos si pe Raoul?

Ba baiatule, daca am avea un singur candidat onest cu priza la publica toti acesti 3 mascarici s-a ocupa in cel mai bun caz de tinut trepiedu la mascariciul vopsit.

Adevarul trist e ca Timisoara nu are reprezentanti… pe linie liberala stiu 100% ca rad aia de la Bucuresti atat de PNL cat si de useristii locali care nu de mult erau sclavii lui Barna.

@# a spus: (iunie 22nd, 2023 at 10:27 )

Da, dar dintre Nica și Raoul cine-a f#t#t meciul? E bine să ne amintim de unde-am plecat, dar mai contează și ce facem pe drum. A doua zi după alegerile locale (nu mai târziu!), peneliștii locali aveau spume la gură – ei au crezut că alianța cu USR e la mișto, că ei vor avea majoritate și că se vor întoarce în brațele iubiților lor pesediști. Pentru că prin afinități, rubedenii, afaceri, tupeu și infiltrare, PNL și PSD erau și sunt încă anastomozate natural. (Bine, asta nu-l ridică pe Trifan pe vreun postament, să nu înțelegem greșit).
Dar asta e, așa-i cu memoria selectivă! Oricum, orice ocazie de a scuipa pe ocultă, străinătate, LGBT, europeiști este bună, nu? Decât o introspecție cu eventuale concluzii dureroase, mai bine o înjurătură de crescut stima de sine! Mai ușor se vede bac-ul din ochiul lui Trifan decât bârna de doctorat din ochiul lui Ciucă.

#Bedeleanu a spus: (iunie 22nd, 2023 at 12:53 )

Mai răsfirați băieți, mai răsfirați!
Văd că v-au băgat solda.
Dar chiar așa degrabă pupători!
Măi, măi!
De la Pitești la București și invers, tot aia…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.