Raoul Trifan la o întâlnire zonală USR – PMP: Suntem datori să oferim românilor o alternativă curată, onestă și profesionistă

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan,  a vorbit în fața a peste 600 de membri PMP și USR la întâlnirea zonală a Partidului Mișcarea Populară, regiunea Vest. El a afirmat că rolul unui pol de dreapta este acela de-a oferi o alternativă la actualul sistem falimentar PSD-PNL, dar şi la extremismul putinist al AUR.

Raoul Trifan a participat duminică, 9 iulie 2023, la întâlnirea zonală a Partidului Mișcarea Populară, regiunea Vest, desfăşurată la Ineu, judeţul Arad. Într-un discurs ținut în fața celor prezenți, demnitarul a prezentat o analiză sumbră asupra situației actuale a țării noastre.

„Țara merge într-o direcție profund greșită. Suntem datori să ne opunem acestui tăvălug și să oferim românilor o alternativă curată, onestă și profesionistă la alegerile din 2024”, a afirmat Trifan

În discursul său, senatorul a evidențiat faptul că România se îndreaptă într-o direcție profund greșită, iar situația actuală necesită soluții pe care PSD și PNL refuză să le implementeze.

„Sub conducerea unei grupări securisto-socialiste PSD-PNL, de o parte, și cu un partid extremist, finanțat din est, de cealaltă parte, România se confruntă cu amenințări grave la adresa democrației și nivelului de trai. Soluțiile sunt evidente: modernizarea Statului, desființarea privilegiilor nesimțite, oprirea risipei din bani publici și întărirea Statului de Drept. Dar PSD și PNL refuză să implementeze aceste lucruri de frică să nu piardă puterea. Bătrânii ne sunt abuzați, torturați în locurile în care ar trebui să fie ajutați și ocrotiți. Educația a fost deturnată și nu mai servește interesului copiilor. Familiile sunt împovărate în fiecare lună cu noi și noi taxe. Economia noastră dă semne de stagnare, iar cetățenii se confruntă cu dificultăți în a-și asigura un trai decent”, a afirmat Trifan

În fața acestor provocări și în încheierea discursului său, senatorul Raoul Trifan a vorbit despre coagularea tuturor forțelor democratice într-un pol de dreapta în jurul Uniunii Salvați România (USR).

„Suntem datori să ne opunem acestor nedreptăți, acestui tăvălug. Suntem datori să oferim românilor o alternativă curată, onestă și profesionistă la alegerile din 2024. Acest pol de dreapta va include toate forțele democratice de opoziție, organizații neguvernamentale și societatea civilă. Toate unite în jurul aceluiași scop: acela de a construi o Românie prosperă și democratic, în care guvernul nu-și mai îndatorează cetățenii ca să plătească pensii speciale și în care taxele scad, iar mediul privat este ajutat, nu sabotat”, a mai spus Trifan.

Uniunea Salvați România și Partidul Mișcarea Populară au demarat un dialog constructiv între organizațiile din toată țara pentru coagularea viitorului pol de dreapta care va fi, în alegerile din 2024.

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top