Roxana Iliescu și Ruben Lațcău, din nou ceartă în ședința consiliului local. S-a ajuns la ”vă somez” și, în final, ”îmi cer scuze”

Disputa pe tema cimitirelor Timișoarei date în administrare celor de la Horticultura a ajuns în faza cu ”vă somez” și ”îmi cer scuze”. Protagoniști au fost Roxana Iliescu, consilier local, respectiv Ruben Lațcău, viceprimar. Ciudat este că disputa la cuțite a pornit la un punct care avea doar legătură tangențială cu subiectul.

Înaintea votului prin care se stabileau noi îndatoriri pentru Poliția Locală, cu referire la paza cimitirelor, primarul Dominic Fritz a făcut noi precizări legate de subiect, cu anumite… sugestii.

”Rareori am văzut atâta rezistență la un proiect de politici publice ca la această încercare de a nu mai privatiza gestionarea cimitirelor din Timișoara. Asta îmi ridică, bineînțeles, semne de întrebare. Știți foarte bine că există, într-un alt caz, un caz de corupție în legătură cu aceste cimitire. Toată această rezistență, pentru mine e doar un semn că suntem pe drumul cel bun, adică să preluăm aceste cimitire din administrare privată în administrarea municipiului. Nu astăzi se ia această decizie, această decizie a fost deja luată de consiliul local în august. Acum doar rectificăm această cauză, pentru că dumneavoastră, ca și consiliu local, ați insistat pe această cauză, DSP neputând să avizeze această activitate ar însemna că nu putem să semnăm acest contract cu Horticultura, trebuie să facem o licitație și alții ar profita”, a spus Fritz.

Roxana Iliescu, consilier Pro România, a remarcat că din declarația primarului aflăm că Horticultura nu va presta servicii de pompe funebre, dar studiul de oportunitate prevedea așa ceva, ceea ce îl face înșelător, mai ales că nu Horticultura va presta serviciile mortuare. De fapt, ea dorea să știe cum se fac angajări pentru acest departament, fără ca organigrama să fi fost deja votată de societate.

”Întrebarea mea este legată de această nouă structură din cadrul societății pentru că, dragi colegi, Horticultura a lansat deja anunțuri de angajare pentru diferite posturi care ar urma să facă parte din noua structură, dar eu nu știu să fi venit în fața AGA cu o nouă organigramă. Cum poate societatea să facă angajări de contabili, gropari, pe funcții specifice acestui contract, în contextul în care organigrama nu a trecut de AGA, deci noi nu știm câte posturi sunt. Vorbim de administrarea a două cimitire care înseamnă 17 hectare. Nu știm câte posturi, cum arată organigrama. Asta întreb, dacă ceea ce face Horticultura e legal, să angajeze fără să fi trecut de aprobarea unei noi organigrame în AGA”, a fost poziția Roxanei Iliescu.

De aici lucrurile s-au inflamat și viceprimarul Ruben Lațcău, specialistul în luptele de ”gherilă administrativă”, a acuzat-o din nou pe Roxana Iliescu că ar susține firmele private care ar rămâne fără obiectul activității.

”Într-un cimitir, care este domeniul public, în mod normal, ar putea să aibă acces orice firmă de pompe funebre din Timișoara. Teoretic, acel cimitir nu ar trebui să fie ”sechestrat” de o anumită firmă sau alta. Situația de facto este că firmele pe care doamna consilier le susține în mod consecvent, au concesionat aceste cimitire și nimeni nu reușește să îngroape morții decât dacă achiziționează bunuri și servicii complete, inclusiv partea de sicriu și catering de la Denis Alex. Altfel, cimitirul nu își deschide poarta. Eu mi-aș dori să nu mai aud în consiliul local voci care să susțină acești bișnițari ai morții. (…) Una dintre firmele astea pentru care doamna consilier se zbate de câteva ședințe, are sediul social în Cimitirul Eroilor”, a spus Lațcău.

Normal, reacția colegei acuzate nu a durat mult să apară.

”Viceprimarul Lațcău își permite din nou să facă tot felul de acuzații, insistă chiar. Și aș vrea să îl întreb sincer: Domnule, dumneavoastră chiar nu vă este rușine? Apropo de insinuările că aș fi purtătoarea de drapel al unuia sau altuia, aveși vreo probă? Faceți-o domne public această probă. Dacă nu aveți nicio probă, când faceți acuzațiile pe care le faceți, cred că ar fi foarte bine și onest, dacă mai aveți vreun strop de onestitate să tăceți din gură. Eu vreau să vă somez în sensul ăsta, dacă în continuare faceți insinuările cu presupusele legături, la plenul trecut v-ași permis să insinuați cum că aș fi plătită”, a mai spus Iliescu.

Trebuie să remarcăm faptul că după acel ”vă somez”, Lațcău a reușit ceea ce nu face de obicei, anume a rostit cuvintele magice: ”Îmi cer scuze”. Ulterior spunea că era vorba doar despre o poziție cu caracter de declarație politică.

Nu știm cât de interesant ar fi fost votul la punctul respectiv, având în vedere acest dialog delicios, dar pentru statistică punctul a fost aprobat fără probleme.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan A. a spus: (septembrie 13th, 2023 at 14:53 )

Am inmormantat pe cineva din familie in urma cu cativa ani. Administratia cimitirului nu ne-a permis sa aducem preotul familiei, am fost obligati sa luam unul „recomandat”, fonfait si avand drept cantor pe fiul lui de 13-14 ani, cu vocea in schimbare. Daca ar fi cantat pe strada, lumea nu le-ar fi dat nici uin ban. Apoi am aflat ca toata smekeria e ilegala si neconforma cu canoanele bisericesti. Dar ce poti face la o inmormantare, ai doua zile sa organizezi totul si esti si tulburat de eveniment, nu ai timp sa te certi cu ei si sa te interesezi cum e corect.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.