Alin Nica speră că firmele românești vor reconstrui Ucraina

Timișoara găzduiește în aceste zile ședința Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX) a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia Alin Nica este vicepreședinte. În prima zi a discuțiilor, pe lângă alte subiecte, liderul CJ Timiș a vorbit despre un vis ”economic”, despre participarea firmelor private românești la reconstrucția Ucrainei după război, desigur pe bani europeni.

Mai mult, Nica spune că instituțiile locale românești ar putea să învețe autoritățile locale ucrainene să conducă administrativ mai bine.

”Astăzi, Timișoara a găzduit Europa, iar în fața reprezentanților săi am susținut rolul strategic pe care România îl poate avea în procesul de reconstrucție al Ucrainei. Cred că firmele private din România au capacitatea să acceseze fonduri europene dedicate reclădirii Ucrainei și îmi doresc ca, pe viitor, acestea să se mobilizeze în procesul de integrare în UE al vecinilor noștri încercați de prea multe suferințe. Acest punct de vedere l-am susținut în cadrul ședinței Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX) a Comitetului European al Regiunilor, ocazie cu care am scos în evidență și dorința autorităților locale și județene din România de a contribui cu asistență tehnică instituțională în Ucraina. Modul în care va fi configurat mecanismul de finanțare pentru reconstrucția Ucrainei si pentru pregătirea acesteia în vederea aderarii la UE este un subiect de mare actualitate în Europa, iar în cadrul ședinței CIVEX organizată de Consiliul Județean Timiș am subliniat oportunitatea și necesitatea implicării țării noastre în reformarea Ucrainei”, a spus Nica.

El s-a dovedit din nou un mare apărător pentru Republica Moldova, despre care a spus că trebuie primită în UE.

”Tot astăzi, am discutat despre procesul de extindere al Uniunii Europene și am cerut condiții egale pentru Republica Moldova, un grup de lucru special care să accelereze procesul aderării fraților de peste Prut la standardele europene. Cred că România poate servi ca punte de legătură a Europei către Republica Moldova și poate juca un rol vital în promovarea valorilor democratice, a bunei guvernări și a identității europene”, mai spune șeful CJT.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Am un vis: că la minte fi-voi mai deschis... a spus: (septembrie 19th, 2023 at 09:49 )

Usleții nu-s în stare să ia banii europeni care ne sunt rezervați, dar vor avea mari succese în concurența cu rechinii din Occident! Ei, crescuți ca vițeii la ugerul bugetului, mari capitaliști! Și-n timp ce România se scufundă și destramă, ei vor pune umărul la ridicarea Ucrainei…

Eu a spus: (septembrie 19th, 2023 at 10:01 )

Sigur Ucraina are nevoie de Rogera de exemplu. Ieftini si buni.

eo55 a spus: (septembrie 19th, 2023 at 10:04 )

Firmele românești (cu extrem de puține excepții pe care le putem număra pe degetele de pe o mână) nu sunt în stare să construiască în România. Omul e dus… partener perfect pentru celălalt rătăcit. Robu.

Reos a spus: (septembrie 19th, 2023 at 10:36 )

Avem de lucru în România destul domnule Nimica și nu prea suntem în stare de nimic.

Dan A. a spus: (septembrie 19th, 2023 at 16:17 )

L-as intreba pe domnul Nica: firmele romanesti vor reface Ucraina inainte sau dupa ce vor construi parcarea supraetajata din Centru, pentru care CJT a primit terenul visat de la PMT in urma cu aproape un an?

Dacă se-apucă România să-i învețe pe basarabeni valorile democratice, e clar! Or să-l pună președinte iar pe Robu, iar noi o să-l alegem primar pe Dodon. Sau nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.