Vreme de toamnă clasică în acest weekend

Temperaturile vor fi în general apropiate de normele perioadei, conform ANM, care spune că acestea vor scădea în următoarea perioadă, după care vor crește din nou.

Sâmbătă, valorile termice vor fi în general apropiate de normele perioadei în regiunile din jumătatea de vest a ţării, în timp ce în rest se vor situa peste acestea, cu o abatere pozitivă mai pronunţată în sud-est. Cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei, temporar va ploua în toate regiunile, iar în sud-est, dupã-amiaza şi seara, vor fi şi descărcări electrice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va forma ceață.

Noaptea, înnorările şi ploile se vor restrânge către jumătatea de nord a teritoriului, exceptând depresiunile din estul Transilvaniei unde vor fi condiţii şi de precipitaţii mixte, iar în rest cerul se va degaja treptat.

Cantităţile de apă vor depăşi pe spaţii mici 20…25 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi nord.

Duminică, temperaturile vor marca o scădere faţã de intervalul anterior, mai accentuată în nord şi centru, astfel încât în mare parte din ţară se vor situa în jurul mediilor climatologice. Cerul va fi variabil, mai mult senin în regiunile sudice, dar şi cu înnorări şi ploi slabe – ziua în nord, nord-est şi parţial în centru. În Carpaţii Orientali şi izolat în restul zonei montane va mai ninge. Pe parcursul zilei vor mai fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a teritoriului, local cu viteze în zonele joase de 50…65 km/h, dar şi la munte, cu rafale de peste 70…80 km/h în special în zona înaltă, iar noaptea va slăbi în intensitate.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4…6 grade în depresiuni şi 15…16 grade în sudul şi sud-estul extrem, iar cele minime se vor încadra în general între -5 şi 5 grade.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei puncte și atât! Politehnica, victorie scurtă cu Zalăul, după un meci obositor

Etapa a III-a din play-off-ul Grupei 4 din Liga a III-a a adus o nouă confruntare importantă pentru alb-viooleți. Politehnica, liderul la zi a întâlnit SCM Zalău, o echipă teoretic periculoasă, care venea cu pretenții după ce runda trecută a învins Alba Iulia. Așteptările au fost mari, dar jocul de nivel mediocru, însă contează mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei puncte și atât! Politehnica, victorie scurtă cu Zalăul, după un meci obositor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
O idee bună pentru comunitate, care este invitată să facă mișcare. Pentru sănătate și pentru bună dispoziție, în cadrul unui prim eveniment special. Duminică, 19 aprilie, la ora 10:00, pe terenul de fotbal situat între Moșnița Nouă și Moșnița Veche, va avea loc lansarea MOVENIȚA – prima comunitate de fitness în aer liber din comună....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moșnița se face „sală” în aer liber
Zona de vest a ajuns la rând în suita de întâlniri regionale pe care PSD le-a organizat pentru a vedea care este părerea membrilor partidului, legat de guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Decizia finală se ia la București, luni, dar direcția e clară: actuala guvernare nu mai poate merge înainte în această formulă. Fie Bolojan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcționarea coaliției, analizată de Sorin Grindeanu: ”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”
În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
25 de organizații civice din România, dintre care trei sunt din Timişoara, au publicat o scrisoare deschisă extrem de dură la adresa președintelui Nicușor Dan. Cele trei organizaţii timişorene sunt: Iniţiativa Timişoara, Societatea Timișoara şi Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara. De remarcat că Iniţiativa Timişoara s-a numărat printre organizaţiile care i-au solicitat lui Nivuşor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”. Trei asociaţii din Timişoara, scrisoare dură la adresa lui Nicuşor Dan
Echipele de oină ale Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara au obținut  rezultate remarcabile în cadrul etapei regionale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată în județul Arad. Atât echipa de fete, cât și cea de băieți au urcat pe podium, ocupând un onorant loc II, într-o competiție marcată de un echilibru valoric rar întâlnit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gimnaziala 24, neînvinsă, atât la băieți, cât și la fete, la regionala de oină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.