Proiectul Banat Brunch ajunge la la Secusigiu

Proiect de real succes, Banat Brunch ajunge acum acolo unde se întâlnesc Banatul cu Ardealul, în Lunca Mureşului, la Secusigiu. Doritorii sunt așteptați, pe 25 noiembrie, să descopere bucătăria și bunătățile localității arădene.

”Români, sârbi, maghiari și germani au vorbit, prin bucătării, aceeași limbă. A pământurilor bogate de cernoziom ce i-a făcut renumiți pentru multe, iar între toate, roșiile, duhanul sau piparca, mai ales. Vă așteptăm înaintea iernii la Secusigiu să vă încălziți cu o zamă de părădaică, așa cum numai cei din « Secu » știu să facă! Și să aflați povestea lui Măicuța și lumina care astăzi îi călăuzește pe copiii ei să-i împartă mai departe bunătatea”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat de ”Asociația de la Măicuța”, cu sprijinul comunității locale și în colaborare cu Asociația My Banat,  iar donațiile făcute pentru participarea la acest brunch, organizat în premieră la Secusigiu, vor fi folosite în totalitate pentru organizarea unor ateliere de fotografie cu copiii din localitate. Imaginile rezultate vor fi cuprinse într-o expoziție foto despre localitate.

Cei interesați se pot înscrie la eveniment făcând o donație de 100 RON/persoană în contul RO37BTRLRONCRT0663869901 deschis la Banca Transilvania, cu precizarea “Donație pentru Asociația De la Măicuța”.

Copiii în vârstă de până la 7 ani participă gratuit.

Meniu și program

Sâmbătă, 25 noiembrie, Secusigiu

Căminul Cultural

11,00 – Deschidere și prezentare gazde – Asociația “De la Măicuța”

11,00 – 13,00 – Experiențe culinare locale

Aperitive

Platou de șoancă cu mere

Platou cu cârnați, șfarcă și călbășete de casă făcute de Gelu din Secusigiu

Platou cu brânză de oaie de la ciobanul Doru a lu’ Monică

Clisă fiartă

Ouă găigană

Ouă fierte

Zacuscă

Pâine de Pecica cu smântână și miere de stup

Platou cu legume de toamnă

Pâine de la Pecica

Colac local

Preparate calde

Zamă de părădaică cu cârnați și cu ouă

Zamă de părădaică

Cornorăți

Căurmă de porc (Popricaș de porc)

Crumpi pe cipsie cu ludaie

Crumpi pe cipsie cu ludaie, călbășete și șfarcă (Cartofi în tavă cu dovleac, caltaboș și tobă)

Murături de toamnă – gogoșari din Secusigiu, ardei și salată de varză

Desert

Turce cu gem și zahăr

Cornulețe

Prăjitură cu mere

Prăjitură cu brânză dulce

Băuturi

Ceai din plante locale – tei și mentă

Vin fiert

Cafea

Apă de la fântână

13,00 – 15,00 – Vizite ghidate

Vizită la Mănăstirea din Bezdin, mănăstire a comunității sârbe – transport asigurat de comunitatea locală

Vizită ghidată la Biserica Ortodoxă din Secusigiu cu Părintele Horia

Tur ghidat de arhitectură locală cu studenții de la Facultatea de Arhitectură Timișoara

Vizită la Casa lui Măicuța și degustare de ceai de mușețel cu miere

15,00 – Întoarcere la Căminul cultural

11, 00 – 15,00 – Activități și ateliere în Căminul cultural

Poveștile satului cu locuitorii comunei

Atelier de brodat costume populare cu membrii www.toaleromanesti.ro

Vorbire în grai bănățean- prezentarea colecției de costume populare locale – Amalia Stoica

Mini-târg de produse locale – producători din Secusigiu, miere din Satu Mare, pâine de la Pecica, mere de la Felnac.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.