Dacă citești evaluările administrației Fritz despre Timișoara de azi, capitală cultural europeană, sigur ne bucurăm că e bine. Indiscutabil, orașul este mai plin de viață, animat, nu te plictisești ca în alte urbe unde domină cenușiul și pui asta pe seama unor investiții și preocupări legate de eveniment. Câștigul nu este doar cel imediat, numărat în camere de hotel și meniul zilei vândute, ci mai cu seamă în speranța că infrastructura de management al turismului, al produsului cultural, vor rămâne funcționale și contabilizate ca un plus pentru Timișoara post CCE/2023.
Readucerea în cotidian a unor cinematografe, a plăcerii de a vedea filmul de artă, obiceiuri malformate prin captarea aproape exclusivă a publicului în enterteinmentul de mall, sunt de asemenea câștiguri de care poate ne vom bucura și de acum înainte. Despre Timișoara s-a scris în cunoscute ziare europene și americane, se laudă și primarul. Nu știu dacă pe bani sau din sincer interes, nu știu nici dacă laudele aduse ca oraș cu cel mai mic preț la mâncare ar trebui să ne excite fala bănățeană, dar una peste alta e bine că s-a vorbit de Timișoara.
Dai foaia ziarelor și afli că nu e totul în roz. Clar că administrația nu a reușit să mobilizeze proprietarii pentru o renovare a clădirilor istorice, ca astăzi ele să nu fie îmbrăcate în plasă de șantier, fie ea colorată sau imprimată cu numele unor clienți de publicitate, cum se întâmplă mai ales în Piața Operei. Cu siguranță că renovarea se va face, clădirile vor fi cândva frumoase, dar o neregulă va persista dacă nu se vor găsi metode de încurajare a unui comerț normal pentru o astfel de zonă ultracentrală.
Mă întreb ce părere își poate face un turist care trece cu vreme prin Piața Operei. Și, repet, nu pentru cenușiul unor clădiri, nici pentru pavajul știrb (ele vor fi refăcute în proiecte de modernizare a centrului urban). Nu-mi sare gândul însă de la turistul care va vedea că în acest punct zero al Timișoarei găsește cum nu se poate mai central o sală de păcănele, patru spații comerciale în care trei furnizori de telefonie mobilă vând ce au ele de vândut, trei sedii de bănci, un atelier de reparat telefoane, un magazin în care se vând tonere pentru imprimante, ba chiar și un spațiu al unui distribuitor de energie? Remarcabil!
Că pe strada principală pietonală dai de un magazin de haine second hand, ba chiar mai multe spații abandonate, printre care o florărie. Chiar o florărie își avea locul în zona centrală. Avem o librărie, e foarte bine, un cinematograf dat în folosință și unul în renovare, super, multe terase ale unor cafenele, asta e normal să le avem, dar patru farmacii? Să ai doar un restaurant în toată regula, Loyd-ul, iar pe lângă să fie forfotă în cinci fast-food-uri, două americane, unul libanez și unul grecesc, ba și-o kebabărie la parterul frumoasei clădiri a CCIAT, contrar regulilor de comerț din marile centre turistice, pare ciudat, chiar provincial.
Oare municipalitatea are instrumentul de a reglementa ce fel de comerț se poate faca într-o zonă specială a orașului? Nu știu, întreb și eu. Cine se va băga în regulile pieței, cine va obliga proprietarul să dea în chirie altcuiva decât dorește el, unui brand de ceasuri, unui stand cu viniluri, unei fabrici de ciocolată, ceva de îmbrăcăminte de calitate, unui spațiu expozițional mai cu viață… Se vând fermoare și nasturi într-un magazin Materna ideal ca interior pentru un restaurant de calitate. Noroc cu Opera și că nu s-a gândit cineva să repare în ea încălțăminte sau televizoare. Oare e normal să ai in paragină un spațiu precum fostul Expres din Palatul Szechenyi? Totuși, ceva nu e în regulă în orașul ăsta atât de viu! Bine că există și Piața Unirii.
Comentarii prin facebook