Maria Zaharova, vocea externă a Rusiei, a vorbit pe larg despre premiul primit de Maia Sandu la Timişoara

Într-un briefing de presă pe care l-a susţinut săptămâna trecută, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat pe larg premiul primit de Maia Sandu la Timişoara, acuzând România de “colonialism”, arată News.ro. Maia Sandu a figurat pe locul 5 între cele 16 subiecte pe care diplomaţia rusă le-a abordat la conferinţa de presă. Retorica Mariei Zaharova s-a regăsit şi la multe personaje din Timişoara, în ultima perioadă, după decernarea amintitului premiu.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a intervenit, duminică, în scandalul legat de premiul de 30.000 de euro oferit preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, arătând că discuţiile au apărut după ce a reacţionat Ministerul rus de Externe. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a comentat pe larg despre premiul primit de Maia Sandu în Timişoara.

„Am fost atenţi la ceremonia în cadrul căreia preşedintele moldovean M.G. Sandu a fost distins cu premiul Timişoara pentru Valori Europene în România, la 13 ianuarie anul curent. În discursul său, nu a făcut abstracţie de tradiţionalele acuzaţii nefondate aduse Rusiei privind încercările de destabilizare a situaţiei politice interne, subminarea democraţiei, războiul hibrid şi dezinformarea. Ea a declarat că extinderea spre est a Uniunii Europene a reprezentat o «restaurare a justiţiei istorice» după ce popoarele din Europa de Est au fost «condamnate la o existenţă de opresiune şi privaţiuni» în 1945“, a menţionat Zaharova.

„Dacă ne amintim că Sandu este cetăţean român, este clar de ce urăşte atât de mult Uniunea Sovietică”, a comentat purtătoarea de cuvânt, înainte de a enumera „binefacerile” de care, în opinia Moscovei, a beneficiat Moldova ca republică sovietică.

„Ca parte a Uniunii Sovietice, Moldova s-a transformat dintr-o ţară agrară cu o economie ruinată într-o republică agrară-industrială prosperă. În această perioadă, pe teritoriul său au fost puse în funcţiune peste 550 de întreprinderi industriale. Producţia de energie electrică a crescut de aproape şase ori – de la 3 la 17 miliarde de kWh. A fost formată aproape întreaga infrastructură de transport de astăzi. Numai în perioada 1946-1950, 3 miliarde de ruble din bugetul general al URSS au fost cheltuite pentru restaurarea şi modernizarea căii ferate moldoveneşti. Comparativ cu 1940, producţia agricolă a crescut de 3,7 ori până în 1990. Rezultatul tuturor acestor transformări a fost creşterea populaţiei cu 77% – de la 2,46 la 4,36 milioane de oameni”, a arătat Zaharova.

Revenind la prezent, Zaharova a spus că una dintre principalele promisiuni electorale ale Maiei Sandu în 2020 a fost formarea unui stat bazat pe statul de drept, îmbunătăţirea bunăstării cetăţenilor şi dezvoltare economică, dar „realitatea cu cifre şi fapte” arată că ea a eşuat.

„În realitate, astăzi, o treime din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei. Inflaţia cumulată în cei trei ani şi ceva de la alegerea lui Sandu a fost de 54,6 la sută. Din 1991, populaţia Republicii Moldova a scăzut cu 41,1 la sută, ajungând la 2,5 milioane de persoane. Iar acest proces continuă. Tinerii fug din ţară din cauza sărăciei şi a lipsei de drepturi. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în anul de studii 2023-2024, în sistemul de învăţământ superior vor fi 56,5 mii de studenţi, în timp ce în 2007 erau 132 mii de studenţi. Poate că am citat greşit ceva? Actualele autorităţi de la Chişinău ştiu să acuze, să înjure şi să ameninţe, dar pot contracara cu cifre şi fapte?” – a spus Maria Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a trecut apoi la critici şi acuzaţii la adresa autorităţilor de la Chişinău reproşând inclusiv redenumirea unei străzi cu numele Reginei Maria a României, gest interpretat drept un „scuipat” la adresa democraţiei.

„Autorităţile moldovene înăbuşă orice disidenţă, blochează difuzarea presei independente, persecută opoziţia şi îşi şantajează în mod deschis propriul popor. Se urmăreşte o linie consecventă de respingere a identităţii naţionale, a limbii moldoveneşti materne, iar rescrierea istoriei a devenit „trendul” Maiei Sandu. Un exemplu proaspăt este iniţiativa româno-unioniştilor de a redenumi una dintre străzile centrale ale Chişinăului, care poartă numele lui Aleksandr Puşkin, într-o stradă care poartă numele Reginei Maria a României. Aceasta este un scuipat în faţa nu doar a poporului moldovean, ci şi a democraţiei, despre care Sandu vorbeşte atât de mult. Câte străzi vor mai fi dedicate monarhiilor din trecut? Câte pieţe, instituţii şi locuri publice vor avea o tentă regalistă?”, a comentat Zaharova şirul întrebărilor retorice.

„Dacă actuala conducere de la Chişinău ar fi mers în alegeri de pe aceste poziţii, atunci nu ar exista întrebări. Dacă ar fi anunţat că vor reinterpreta istoria ţării, că vor renunţa la limba moldovenească în favoarea limbii române, că vor lăuda şi glorifica reprezentanţii caselor monarhice din alte ţări în locul oamenilor care au luptat şi luptă pentru libertatea, independenţa şi democraţia Republicii Moldova, iar cetăţenii au susţinut-o, atunci nu ar fi existat întrebări, atunci nu ar fi existat întrebări. Dar echipa lui Sandu a intrat cu teze exact opuse. Ce fel de democraţie este aceasta, care le ia oamenilor limba proprie şi numeşte străzile centrale cu numele reprezentanţilor caselor monarhice din alte ţări? Aceasta nu este democraţie, ci colonialism”, a mai spus Zaharova.

În acest context, ea a acuzat că în instituţiile statului moldovenesc sunt numiţi oameni de la Bucureşti.

”Din decembrie 2023, noul şef al Băncii Naţionale este fostul ministru român de finanţe Dragu, şeful Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor este Staicu, iar la Procuratura Generală, la Ministerul Justiţiei şi la alte ministere şi agenţii din ţară au fost numiţi mai mulţi consilieri români”, a exemplificat ea.

„Se pare că, pentru promovarea tuturor acestor „valori europene”, M.G.Sandu a primit la Timişoara un premiu de 30 de mii de euro. În Moldova, o astfel de politică a autorităţilor se numeşte „colonizare hibridă” sub masca integrării europene”, a conchis ea.

De menţionat că, inclusiv în Timişoara, după decernarea premiului, sunt foarte multe personaje care îmbrăţişează până la ultima virgulă retorica Mariei Zaharova.

Foto: mid.ru

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (ianuarie 22nd, 2024 at 12:47 )

Asemenea discurs mai ales din partea unui stat care a asuprit și o mai face și în zilele noastre este fără importanță,mai mult din România au cărat tot ce a fost posibil peste zeci de ani ,pînă și Pingelică a fost plin de dragoste pentru ei.

vest a spus: (ianuarie 22nd, 2024 at 13:37 )

Sunt unii care arunca pe piata informatii false, acuze, jigniri, ceea ce n-ar fi mare lucru daca n-ar avea o multime de idioti utili la dispozitie, care le tin isonul fara sa stie de ce.

Dan A. a spus: (ianuarie 22nd, 2024 at 22:09 )

Interesante cifre! Tovarasa Zaharova are si cifre exacte despre masacrele asupra civililor facute de URSS cand a anexat Basarabia in 1940? Dar despre deportari? Cati au omorat, cati au supravietuit?
„Ca parte a Uniunii Sovietice, … (in) Moldova …producţia de energie electrică a crescut de aproape şase ori. Ca urmare, cresterea populatiei a fost de 77%”
Stimata tovarasa Zaharova, in SUA, nefiind parte a generoasei URSS, in periaoada mentionata (1940-1990) a crescut productia de energie electrica de aproape 18 ori si populatia cu 89%. In conditiile in care americanii au avut voie sa plece din SUA oricand au dorit sa scape de „opresiune”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.