Primarii PNL dau în judecată Prefectura Timiș și cer demisia lui Mihai Ritivoiu/FOTO

Scandalul contestării modului de alocare a banilor de la Consiliul Județean Timiș continuă, primarii rămași fără bani s-au adunat la Prefectura Timiș. Aici, ei au participat la o întâlnire cu prefectul Mihai Ritivoiu, încercând să găsească o rezolvare pentru situația apărută.

Vă reamintim că prefectul de Timiș a contestat în contencios administrativ modul în care CJ Timiș a redistribuit către primăriile din județ sumele din TVA și a banilor la dispoziția județului, acuzând faptul că nu s-au folosit niciun fel de criterii la stabilirea sumelor alocate fiecărui UAT. Decizia a fost luată după ce consilierii județeni ai PSD au sesizat în acest scop Instituția prefectului.

Joi dimineața un număr de 25 de primari, reprezentanți ai PNL, s-au prezentat la Palatul Administrativ din Timișoara. Aici ei au cerut o întrevedere cu Mihai Ritivoiu.

Conducătorii UAT sunt deciși să obțină banii alocați, din primele informații se pare că aceștia vor cere demisia prefectului Ritivoiu, iar fiecare UAT ar urma să dea în judecată individual Prefectura pentru situația creată.

La Timișoara au fost prezenți primarii din Gătaia, Lovrin, Gottlob, Moravița, Teremia Mare, Știuca, Voiteg, Darova, Otelec, Sânnicolau Mare, Jebel, Moșnița, Pădureni, Lenauheim, Dudeștii Noi, Tormac, Buziaș, Parța, Topolovățul Mare, Biled, Bethausen, Livezile, Banloc, Fibiș.

”Am cerut o audiență domnului Prefect în ideea în care în urma votării hotărârii Consiliul Județean de repartizare a banilor pentru echilibrare pentru fiecare primărie din județ, Prefectura a găsit de consecință să conteste această hotărâre de consiliu județean. Am mers la domnul prefect să întrebăm care sunt motivele pentru care a contestat această hotărâre, plecând de la ideea că această hotărâre, din punctul nostru de vedere, a fost atacată pe partea de oportunitate și nu de legalitate și de ce spun acest lucru? Pentru că sunt convins că și în cadrul Consiliului Județean sunt juriști și secretarul Consiliul Județean a avizat de legalitate această hotărâre. Menționez că această hotărâre a fost votată cu o majoritate în cadrul Consiliului Județean exact așa cum cere legea. Nu ne-a lămurit domnul Prefect care au fost motivele pentru că a contestat această hotărâre motive de legalitate și nu de oportunitate. Ne citea doamna jurist de acolo, ceva articole din constituție, nu știu ce legătură aveau aceste articole cu hotărârea de Consiliu Județean. Mai mult de atât, toți colegii noștri i-au atras atenția domnului prefect că contestarea acestei hotărâri vă produce efecte negative în fiecare din cele 99 de localități din județul Timiș, în ideea în care, pe de o parte, nu putem aproba bugetele locale fără aceste sume. Pe de altă parte, colegii noștri unii spun că sumele erau necesare pentru plata asistenților personali și persoane cu handicap. Alți colegi vin și spun că și-au prognozat și au prevăzut în buget acești bani de la Consiliul Județean, ca și cote de cofinanțare pentru fonduri europene și există riscul ca să piardă aceste fonduri europene și este clar că ai există un risc”, a declarat Dănuț Groza, primarul din Sânnicolau Mare.

Problema este că dacă problema contestației nu se termină până la final de an, banii vor fi pierduți.

”În cazul în care acest proces în contencios, de revocare a hotărârii nu o să fie finalizat până la sfârșitul anului, există riscul ca acești bani să fie pierduți de către județul Timiș. Am înțeles că prefectura sau domnul prefect teoretic este funcționarul Guvernului în teritoriu, n-ar trebui să facă politică, n-am înțeles de ce domnul prefect a în cadrul Prefecturii, a făcut niște grafice prin care a încercat să înțeleagă câți bani a numărat câți primari PSD sunt, câți PNL, câți USR. N-am înțeles nici acest lucru și n-a fost în regulă”, mai spune Groza.

Soluții diferite, oferite de fiecare parte

Primarii supărați spun că soluția propuse de prefect a fost ca șeful CJT să revoce hotărârea respectivă de alocare a banilor.

”Soluția dumnealui este următoarea: să vorbim cu președintele Consiliul Județean să revoce hotărârea de Consiliul Județean, repet, adoptată de o majoritate și în condițiile în care în următoarea hotărâre a Consiliului Județean votează alături de consilierii județeni, PNL votează și consilierii județeni, PSD și USR consideră că aceasta, de a 2-a zi poate să producă efecte. Deci încă n-am mai auzit niciodată. În decembrie. am avut 20 de ani de când lucrez în primărie. Din 2008 sunt primar, n-am auzit o astfel de declarație, nu, nu ca om. Dovada faptului noi ne-am înregistrat convorbirile, aici suntem 25, numai puțin 25-30 de primari care pot confirma că ceea ce spun eu este adevărat. Întrebați rând pe rând dacă cine v-au înțeles altceva, asta poți”, spune Groza

Desigur, ca soluție primarii văd altfel problema.

”Repet, soluția de deblocare este revocarea hotărârii și dacă PSD și USR votează alături de ceilalți de acea majoritate care a votat deja, din punctul domnului prefect de a 2-a zi, hotărârea poate produce efecte și banii să ajungă la comunitățile respective. U. Este absolut deloc în regulă ceea ce se întâmplă astăzi. Noi am crezut că în urma discuțiilor de astăzi, dl. prefect va înțelege o astfel de inițiativă politică”, a mai spus Groza.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

La Cremenal, birjar liberal, la Cremenal ! a spus: (februarie 1st, 2024 at 13:51 )

Eu te dau în judecată – tu mă dai în judecată – în coteț scroafa e moartă!
(După locale, când PNL va fi trimis la origine, aceeași primari vor veni să-i pupe mâna lui Ritivoiu sau altui pesedist, ba chiar unii se vor întoarce în PSD!)
De notat reprezentarea femeilor în acest partid pe a cărui etichetă (era să scriu „cruce”) scrie LIBERAL!!!

Costel a spus: (februarie 1st, 2024 at 13:59 )

Probabil că e ordin de zi pe unitate la PNL. Oare de ce cei da la USR sau PSD, și ei nemulțumiți de alocări, nu dau în judecată Prefectura Timiș? Pentru că ei sunt cei nedreptățiți. În plus, „fiecare UAT ar urmă să dea în judecată individual Prefectura pentru situația creată”. Deci nu primarii, să plătească proștii dacă UAT-urile pierd procesele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.