Agresor sexual, prins cu ajutorul oamenilor

barbat arestat

barbat arestat

Polițiștii Secției 1 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

La data de 10 februarie, în jurul orei 19:10, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că în momentul în care desfășura activități sportive pe malul râului Bega dinspre Parcul Rozelor înspre strada Jiul din municipiul Timișoara, un bărbat s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi atins-o cu mâna în zona intimă, fără acordul acesteia.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat la scurt timp un bărbat, în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut la fața locului de doi cetățeni.

În urma administrării probatorului în cauză, la data de 11.02.2024 bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Tot în aceeași zi, față de bărbat magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (februarie 12th, 2024 at 13:06 )

Stati sa vedeti ce urmeaza cu toti negri si arabii ce au umplut Timisoara si marile orase din Romania!

Jack a spus: (februarie 12th, 2024 at 13:54 )

Stati sa vedeti ce urmeaza cu toti emigrantii astia negri si arabi ce au impanzit marile orase ale Romaniei!

ion a spus: (februarie 12th, 2024 at 21:05 )

Poti repeta, te rog?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă

Autoritățile locale au început verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii care apar în perioada iunie – octombrie. Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO

Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Asociația Culturală „Dacia Capta”, în colaborare cu Asociația Comeat Lichtenwald, Societatea Dante Alighieri – Filiala Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, lansează prima ediție a Concursului de Muzică Clasică „Armonii în Văile Comeatului”, secțiunea canto liric. Inițiativa își propune să susțină și să promoveze tinerii interpreți, oferindu-le o platformă de afirmare artistică și vizibilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Astfel, se lansează un studiu dedicat transparenței salariale, vizând organizațiile din regiunea Vest a României, în contextul implementării Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială. Noua directivă europeană introduce obligații clare pentru angajatori, de la transparența în procesul de recrutare și raportarea diferențelor salariale, până la justificarea obiectivă a discrepanțelor salariale de peste 5%. Pentru organizații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de dispuse sunt companiile din vestul României să își facă publice salariile acordate angajaților? UVT, în parteneriat cu Mercer Marsh Benefits, vor să afle opinia firmelor pe această temă
Firmele din Timiș caută atât personal pentru posturi cu înaltă califiare, dar și muncitori nealificați. În luna martie, angajatorii au declarat 2.437 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, marea majoritate (2.320) din sectorul privat. Cele mai căutate sunt inginer mecanic, muncitor necalificat în agricultură, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide, operator la roboți industriali,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce angajați noi se caută în Timiș. Peste 2000 de posturi pot fi accesate de cei care vor să muncească
Un bărbat agresiv și periculoas, șantajator, hărțuitor, bătăuș, care a sechestrat o femeie, a fost reținut de oamenii legii, dar a scăpat de arest, întâlnit un judecător prea „blând”. Polițiștii Biroului Investigații Criminale din Lugoj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Abuzator periculos reținut de polițiști, dar plasat sub control judiciar de judecător
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.