Luna aceasta se inaugurează noua clădire a Clinicii ORL

Peste câteva zile va fi finalizată construcția noii clădiri a clinicii ORL de pe Bulevardul Revoluției. În clădirea cu parter și patru etaje, pacienții vor fi consultați sau îngrijiți, în două săli de tratament și în zece cabinete dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, pacienții clinicii. Urgențele vor fi asigurate într-o sală ultramodernă.

În prezent, investiția este realizată în proporție de 95%, iar în execuție mai sunt finisaje, retușuri după șantier și amenajări exterioare. Noul corp de clădire a Clinicii ORL este conectat cu cel existent de pe Bulevardul Revoluției din 1989 și este prevăzut cu lift pentru pacienți, scări interioare și exterioare (cu rol de evacuare) și amfiteatru pentru studenți.

„Mă bucur că din această vară timișorenii vor beneficia de condiții medicale moderne în noua Clinică ORL. Actuala clinică e din 1945 și e evident că nu mai corespunde nevoilor actuale, nici ale pacienților și nici ale cadrelor medicale. Modernizarea sistemului de sănătate este o urgență și o prioritate pentru actuala administrație. Am reușit să atragem împreună cu spitalele fonduri europene de peste 150 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii de sănătate a Timișoarei”, transmite primarul Dominic Fritz.

Noua Clinică ORL va oferi o gamă largă de servicii medicale în sistem ambulatoriu, inclusiv consultații specializate, investigații audiologice și vestibulare, tratamente pentru afecțiuni ale urechii, nasului și gâtului. Procesul de achiziție a echipamentelor necesare este împărțit în 5 loturi principale. Până în prezent, a fost inițiată achiziția pentru două dintre aceste loturi, urmând ca procedurile pentru celelalte trei să fie demarate în curând. Cabinetele vor fi dotate cu mobilier (inclusiv birouri și canapele pentru consultații) și echipamente specializate (scaune hidraulice și unități ORL, sisteme video endoscopice, microscoape, aparatură pentru audiometrie și multe altele) pentru a putea oferi tratamente de calitate ridicată.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii Ambulatoriului ORL din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență” are o valoare totală de 11.836.594 lei (TVA inclus), din care dotările au valoare estimată de 1.841.190 lei (TVA inclus). Lucrările de execuție sunt realizate de Alex Dia Construct SRL.

Investiția a fost realizată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și se află pe lista de finanțare pentru Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027. Primăria Timișoara dorește să finalizeze lucrarea și să contracteze finanțarea pe noul program european pentru lucrările realizate de la începutul anului 2024, în valoare de 6.264.876 (TVA inclus). Astfel, recepția pentru clădire va începe odată cu încheierea noului contract de finanțare, estimată pentru această vară.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Promisiuni de viitor de pe semicerc! Bronz pentru juniorii III de la SCM Poli

SCM Politehnica Timișoara a câștigat finala mică a Campionatului Național de handbal, juniori 3. Turneul final a avut loc la Suceava. În meciul pentru bronz, micii alb-violeți au învins LPS Suceava, cu 36-24. Ei aveau un avans consistent încă de la pauză, 16-10. Rentea, cu 9 goluri, și Andreiciuc, cu 8, au fost principalii marcatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Promisiuni de viitor de pe semicerc! Bronz pentru juniorii III de la SCM Poli
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Primarul Dominic Fritz va cere în ședința Consiliului Local Timișoara achiziționarea unui alt imobil, de această dată în cartierul Prințul Turcesc. Primul pas este autorizarea unei de comisii care ar urma să negocieze cu proprietarul privat al imobilului. Imobilul, situat pe strada Ioan Inocențiu Micu Klein, nr. 25-27, are o suprafață de peste 1.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
Copiii din comunitatea locală și regională au fost invitați și în acest an la evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”. Duminică, în intervalul orar 9 –16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
Utilizarea apei de la rețeaua publică, folosită pentru udarea grădinilor poate duce la probleme de alimentarea consumatorilor, avertizează Aquatim. Sistemul nu este dimensionat pentru un asemenea consum, mai ales și dublat de lipsa ploii. Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim avertizează: Apa de la rețea nu este pentru udatul grădinilor!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.