Contre în CLT pe tema listei cu proiecte suplimentare. Un proiect de patrimoniu a picat după ce a fost introdus la vot pe listă, cu o oră înainte de vot/FOTO

Numărul mare de proiecte suplimentare introduse pe ordinea de zi a ședinței ordinare de plen a Consiliului Local Timișoara, cu doar câteva minute înainte de ședință, a creat probleme administrației orașului, care s-a văzut în situația de a nu putea trece un asemenea proiect în domeniul imobiliar. Momentul s-a suprapus cu aprobarea încheierii mandatului lui Raul Ambruș, liberalul care vota cot la cot cu cei de la USR.

Problema s-a văzut încă din debutul ședinței de plen, la votarea ordinii de zi. Consilierul local Radu Țoancă a atras atenția asupra situației nedorite, spunând că astfel de subiecte ar trebui analizate inițial în comisii, nu aduse la vot în acest fel, fără a fi cunoscute. 

”Nu ar fi trebuit să votăm o asemenea ordine de zi suplimentară, cu 22 de puncte, un număr egal cu ordinea de zi și nu e normal să primim cu o oră înainte de plen 22 de puncte, să nu apucăm să le citim, să le analizăm, eventual să le amendăm comisii. Domnul primar a promis în primul an de mandat, că în ședințele pe care le va organiza în acest mandat, cu siguranță vor fi mult mai puține puncte pe ordinea de zi, decât ale predecesorului și mult mai puține plenuri de îndată. Lucrurile au stat exact pe dos. Prin astfel de puncte apărute pe ultima sută de metri nu facem altceva decât să ne desconsiderăm propriul regulament de organizare”, a spus Țoancă în debutul ședinței.

Exact un asemenea punct inclus pe lista suplimentară a dus la probleme pentru dorința administrației de a rezolva o problemă de patrimoniu. Este vorba despre o clădire din Piața Traian, unde orașul deține 7/9 din totalul clădirii, dorind să cumpere și celelalte două părți, pe care proprietarul  dorea să le cedeze, desigur pe bani. Primarul Dominic Fritz spunea că acolo se dorea amenajarea unei grădinițe. Deocamdată nu se va întâmpla așa, proiectul a căzut. El a găsit vinovații pentru situație, în persoana consilierilor locali de la PNL, care nu ar fi aprobat proiectul

”Clădirea asta care stă să pice, din Piața Traian, ar fi putut să fie în viitorul apropiat o cochetă grădiniță. Nu s-a putut, pentru că astăzi consilierii locali PNL s-au opus să o cumpărăm. Aveam nevoie de 18 voturi să salvăm clădirea monument istoric și să o redăm comunității”, a spus, după ședință, Fritz.

De răspuns i-a răspuns chiar unul dintre cei acuzați, consilierul local Dan Diaconu. Acesta acuză că totul a fost doar o nouă victimizare a primarului. Hotărârea a fost prezentată cu doar câteva minute înainte de plen, aceasta fără a fi prezentată în comisii, iar consilierii locali care făceau parte din comisia de negiciere cu proprietarul nu au fost prezenți din diferite motive, iar prețul acceptat a fost peste ceea ce spusese raportul de evaluare. Proiectul a fost prezentat doar pe 21 mai, deși comisia de negociere avusese loc pe 6 martie, mai spune Diaconu.

Cred ca e suficienta victimizarea atâtor luni. Astăzi primarul Fritz o face din nou. Balaurii răi de la PNL (evident că nu doar de la PNL) au refuzat să voteze o hotărâre de pe ordinea de zi suplimentară, venită cu câteva minute înainte de ședință, evident online, pentru achiziția a 2/9 dintr-un imobil din zona Traian. Pe lângă faptul că nu poți pune niște oameni să voteze ceva ce nu au văzut și nu aveau cum să vadă din cauza momentului în care ai publicat proiectul de hotărâre, acesta mai are câteva probleme majore: 1. La comisia care a negociat suma, convenabil, toți consilierii locali membri au lipsit – că nu au știut, că nu au fost invitați, că a fost mai bine să nu fie – nu știu; 2. Comisia de negociere a acceptat un preț peste raportul de evaluare, ceea ce este de neînțeles; 3. Comisia de negociere a avut loc în 6 MARTIE! Proiectul de hotărâre ne-a fost vârât sub nas cu câteva minute înainte de ședința din 21 MAI!; 4. Nu se specifică cum a fost aleasă și de către cine firma de evaluare.

Cred că acest comportament e inadmisibil față de Consiliul Local, e inadmisibil față de responsabilitatea votului nostru, iar victimizările primarului Fritz ascund doar incompetență și lipsa de capacitate. Vino și convinge cu argumente viabile la următoarea ședință, timp în care putem să citim la rândul nostru documentele. Dar mă întreb ce argumente viabile ai putea avea? Ca să înțelegeți și ce ni se propunea mai clar: achiziția cu 80.000 de euro a 2/9 – aprox 100m2 – din imobilul din poză. (poza din raportul de evaluare)”, a spus Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (mai 22nd, 2024 at 12:41 )

Având în vedere ca nu este o situație de forță majoră, lucrurile nu ar trebui făcute pe genunchi. Câteva săptămâni întârziere nu ar fi o diferență majoră și ar permite ca lucrurile să nu fie făcute pompieristic. Altfel graba acesta care nu este necesară denotă că această întâmplare este cusută cu ață albă.

dan a spus: (mai 22nd, 2024 at 15:00 )

cum sa dai 80.000 de euro din bugetul la care contribui eu pe as ao maghernita fritx ? esti nebun ? sau sifonezi banii orasului ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Treceri de pietoni iluminate

Iluminatul public de pe 66 de străzi din Timișoara va beneficia de modernizări de șase milioane de lei, fonduri nerambursabile

Timișoara va primi șase milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public, din fonduri nerambursabile. De acest proiect vor beneficia un număr de 66 de străzi din oraș. Primarul Dominic Fritz a anunțat pe ”agenția de presă” Facebook, devenit modul favorit de comunicare al informațiilor municipalității, noul succes în accesarea fondurilor nerambursabile: ”A venit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iluminatul public de pe 66 de străzi din Timișoara va beneficia de modernizări de șase milioane de lei, fonduri nerambursabile
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Concluziile imobiliare ale anului 2025. Cartierul preferat al timișorenilor e Aradului, cel mai scump e în centru

Piața imobiliară timișoreană este una dintre puținele în care prețurile se păstrează încă în limita bunului simț. Un studiu realizat de cei de la Imobiliare.ro arată care sunt concluziile legate de acest sector la final de an. Astfel, datele platformei imobiliare arată că cele mai multe apartamente scoase la vânzare sunt situate în Calea Șagului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concluziile imobiliare ale anului 2025. Cartierul preferat al timișorenilor e Aradului, cel mai scump e în centru

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă a câştigat o amplă finanţare pentru un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apa si canalizare

Luni, 22 decembrie, Admnistraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare prin Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Pe al doilea loc la nivel naţional s-a situat obiectivul de investiții “Extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare menajera din comuna Moșnița Nouă, jud....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă a câştigat o amplă finanţare pentru un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apa si canalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va primi șase milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public, din fonduri nerambursabile. De acest proiect vor beneficia un număr de 66 de străzi din oraș. Primarul Dominic Fritz a anunțat pe ”agenția de presă” Facebook, devenit modul favorit de comunicare al informațiilor municipalității, noul succes în accesarea fondurilor nerambursabile: ”A venit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iluminatul public de pe 66 de străzi din Timișoara va beneficia de modernizări de șase milioane de lei, fonduri nerambursabile
Piața imobiliară timișoreană este una dintre puținele în care prețurile se păstrează încă în limita bunului simț. Un studiu realizat de cei de la Imobiliare.ro arată care sunt concluziile legate de acest sector la final de an. Astfel, datele platformei imobiliare arată că cele mai multe apartamente scoase la vânzare sunt situate în Calea Șagului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concluziile imobiliare ale anului 2025. Cartierul preferat al timișorenilor e Aradului, cel mai scump e în centru
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, aflându-se în continuarea cercetărilor efectuate în mai multe dosare penale ce vizează furturi din locuințe și societăți comerciale, sesizate pe parcursul anului 2025, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Liebling, județul Timiș. În urma activităților desfășurate, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hoț de carieră, arestat preventiv după ce a dat mai multe „lovituri”
Luni, 22 decembrie, Admnistraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare prin Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Pe al doilea loc la nivel naţional s-a situat obiectivul de investiții “Extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare menajera din comuna Moșnița Nouă, jud....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă a câştigat o amplă finanţare pentru un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apa si canalizare
Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunţându-l verbal, în acest sens, pe premierul Ilie Bolojan. Cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui în funcţie este cel al deputatului Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş. Daniel David a confirmat oficial, pe blogul personal, că și-a dat demisia din funcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daniel David a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei. Marilen Pirtea dat ca mare favorit pentru a prelua acest portofoliu
Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic Fritz. Această deschidere va oferi o nouă conexiune între cele două părți ale orașului, alternativă la Pasajul Jiul, care, până acum, era singura disponibilă în zona respectivă. ”Este unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei și un pas important pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO
Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară, având ca temă Proiectul de hotărâre stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026. Aceasta va avea loc de la ora 16:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre poate fi consultat online: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.