E mai complicat. Reconstrucția fotbalului timișorean nu se face doar cu ciment și fier beton

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

 

Când vorbim de reconstrucția fotbalului timișorean nu folosim formule figurative, referindu-ne la pregătirea unor generații noi de tineri jucători, ci chiar la propriu avem în vedere ridicarea unor arene de fotbal. Obiectivul cel mai rapid finalizat ar trebui să fie stadionul Lego, botezat ”Eroii Timișoarei”, din calea Buziașului. Ne-am aștepta să fie gata prin 2026, dar nu băgăm mâna în foc, find vorba de finanțare directă a Primăriei Timișoara și nu știm prin ce crize economice vom mai trece după alegeri.

Mai îndoielnică din acest punct de vedere este investiția guvernului, cea a arenei de 30.000 de locuri de pe actualul „Dan Păltinișanu”, dar să zicem că ne-am aștepta ca acel stadion să fie gata în trei ani, după demolarea celui vechi de către consiliul județean. Cu tot cu Alfred Simonis președinte în administrația Timișului, constanța în finanțare a Companiei Naționale de Investiții poate fi afectată de lipsa banilor pentru grămada de promisiuni sociale ce va fi făcută anul ăsta, de alegeri.

Reconstrucție fotbalului timișorean la propriu, cu zidit de arene, ar putea fi însă cea mai simplă parte din întregul proces. Vor fi bani, vom avea stadionele. Mai complicat e cu punerea unei echipe, a unui club, să joace pe acele arene. Nu degeaba se pune întrebarea pentru ce bun să cheltui atâția bani, dacă tu nu ai echipă, iar în refacerea unei echipe cu bani privați locali nu mulți își mai pun speranțe în Timișoara.

Să nu ne facem că plouă și să ne așteptăm ca acea echipă despre care vorbim ar fi Poli, deși acolo ar putea juca și Dumbrăvița, Ghiroda și alte echipe ce încearcă marea sau media performanță. La fel, nu ne vom face că plouă și ne vom imagina că acea echipă care va juca pe Lego sau pe noul „Dan Păltinișanu” va fi a unui club patronat în cea mai mare parte din bani publici. Cel puțin în faza de creștere pas cu pas spre prima ligă.

Sincronizarea trebuie să fie perfectă. Dacă primul stadion va fi gata pentru ediția 2026-2027 de primă ligă, atunci în ediția 2025-2026 trebuie să câștigăm un loc promovabil în liga secundă. Iar în campionatul ce stă să înceapă ar trebui să urcăm din liga a treia în a doua. Asta sperând într-un parcurs perfect din 2025 încolo, cu anul și promovarea, fără nicio sincopă de parcurs. Așa ceva nu se va putea, fie și pentru că Poli în viitorul sezon își propune să nu cadă în liga a patra, nicidecum să promoveze, sperând la un buget de maximum 300.000 de euro, față de 500.000 anul trecut.

Bună întrebarea. De ce? Păi pentru că noua schiță a clubului finanțat de Universitatea Politehnică, actualul acționar majoritar, de Consiliul județean Timiș și Primăria Timișoara de abia din toamnă se desenează, fiind de așteptat ca în cursul anului ce vine să fie și partea juridică făcută. Cu sau fără suporteri, căci știm că acolo este o mică problemă ciudat de „sindicală”. Și făcută bine, fără să ne așteptăm la un atac din partea Curții de Conturi, ca pe vremea ACS-ului lui Nicolae Robu.

Căci noua structură a clubului va fi tot un ONG la care vor cotiza cele trei instituții în primă fază, iar politicul din schemă caută deja formule aplicate și neatacate în alte părți. Dincolo de aceste detalii tehnice, echipa nu poate promova anul acesta nu numai din rațiuni organizatorice, ci mai degrabă din lipsa de bani. UPT nu poate și nu mai vrea să finanțeze mulți bani în echipă în faza asta de trecere la noua structură, iar pentru ca sicronizarea între promovări și finalizarea arenelor ar putea fi salvată de… neterminarea lor la termen.

Poate nici nu ne vor ieși pașii, atunci să vezi drama! Nu e suficient să avem buget consistent, mai trebuie să ai mână bună la management cu știință și nepus pe căpătuială. Dacă ai și așa ceva, îți mai trebuie o atmosferă bună, iar cu atâtea moașe politice sau din zona Druckeria e foarte sensibil „dansul” pentru performanță. Apoi, dacă tot finanțăm de la noi toți fotbalul, să căutăm soluții pentru rămânerea juniorilor din zonă aici, nu să-I vândă liceul sau te miri cine la Rapid, Dinamo sau Farul. Oficial, pe bani de nimic.

Ce se va întâmpla anul ăsta? Ziarele de sport vorbesc de un recul serios la club, de plecări importante de la nivelul echipei și până la managementul clubului. Măcar să nu retrogradăm și-apoi mai vedem ce vom face, pare să zică și patronatul clubului, Universitatea Politehnică Timișoara, prin rectorul ei Florin Drăgan. Să o luăm pe degetele de la o mână. Sper că de la o mână. 2024-2025 – supraviețuim în a III-a; 2025- 2026 – urcăm în a II-a, într-o nouă formulă organizatorică; 2026-2027 – promovăm în prima ligă. Mai repede de toamna lui 2027 să nu ne facem speranțe. Iar când ajungem să ne facem speranțe, nu vor fi mai mult de acele speranțe „de doi lei”.

Odată promovați în această formulă de finanțare parțial publică, Poli se va zbate în mediocritate până ce un finanțator privat, cel mai probabil non-timișorean, va îndrăzni să investească bani în club și să ducă Poli în jumătatea de sus a clasamentului, acolo unde obișnuiesc să tragă la titlu exclusiv echipe cu patronat privat.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Fotbalist a spus: (iulie 21st, 2024 at 10:04 )

Mai las-o cu Poli asta care practic a luat o cupa si atat. De fapt , comparand cu Chinezul sau Ripensia, Poli e o mare rusine.
Hai Chinezul, hai Ripensia, sa le reactivam corect si vom avea palmares si istorie.

PS. Sa nu raspunda la acest messj prostitii de servici a lui Poki.

Zdreanță a spus: (iulie 21st, 2024 at 10:48 )

Privind în trecut la Ripensia cu patru titluri de campioană și cu două titluri de cupa României respectiv la Chinezu cu șase titluri naționale consecutive și cu încă șapte regionale,Poli rămâne doar un vis pentru iubitorii fotbalului timișorean.

Daniel a spus: (iulie 21st, 2024 at 11:52 )

În primul rând nu cred că este clar cât public ar mai fi dispus să urmărească meciurile de fotbal pe stadion. Nu de alta dar cu mici excepții tribunele nu sunt pline la meci de meci în campionatul național. Probabil și din această cauză nu se înghesuie nimeni din privat pentru a porni o astfel de afacere cu susținerea mediului economic local. De altfel acesta este în mare parte format din firme străine care nu au niciun interes să investească pe plan local și singurul lor țel este să primească cât mai multe facilități de la stat nicidecum să facă ceva pentru comunitate.
Rămâne soluția de la stat însă cu toate dezavantajele care decurg de acolo, în primul rând fiind vorba de lipsa meritocrației în ceea ce privește numirile în funcții cheie unde evident că un sforar ca Simonis va plasa personaje selectate pe cu totul alte criterii. Cu siguranță va ieși un fiasco cu rezultate submediocre raportat la banii investiți și atunci se pune pe bună dreptate întrebarea dacă se justifică pentru că este sigur că banii se vor împuțina la cum arată lucrurile.

Tim a spus: (iulie 21st, 2024 at 12:34 )

Chinezul si Ripensia :)))))
Aveti umor. Nu exista Chinezul si Ripensia. Poli e un brand. Nu a luat titluri dar e singura echipa care s-a luptat cu Bucurestiul si a retrogradat. Dar probabil nu mai conteaza, nu?
Intr-un oras tot mai mic si fara personalitate poate e bine sa uitam. Hai sa facem FCTM dupa modelul FCSB.
Mi-e greata de ce a ajuns acest oras.

boșorogul a spus: (iulie 21st, 2024 at 13:50 )

Timișoara a avut stadion omologat UEFA,aici a jucat naționala, aici a jucat Real Madrid,Atletico Madrid,Celtic Glasgow și alte echipe întâlnite de Poli în cupele europene.Ne amintim de Poli maxima cu nocturnă și de două ori vicecampioană.Nepăsarea autorităților locale a dus la degradarea stadionului.Sportul se menține cu bani mulți și nimeni nu investește fără a câștiga.Claudio Zambon mai trăiește? nu e dispus să investească la Poli? Bul.Sudului e gata de 4 ani și cei în drept să monteze în stații protecție împotriva intemperiilor nu au făcut-o nici până azi așa că mulți timișoreni consideră că sunt alte priorități nu sportul.

Reos a spus: (iulie 21st, 2024 at 14:35 )

Lipsesc multe în Timișoara dar în primul rând oameni cu suflet , oameni vizionari care ar investi bani în fotbalul timișorean , ambele nu le avem dar avem în schimb oameni care în Timișoara cîstigă bani și savurează posibilitățile economice oferite fără a începe enumerarea firmelor ,personajelor care ar putea finanța o mică parte și în sportul timișorean.🤔

Arici a spus: (iulie 21st, 2024 at 19:43 )

Stiti ce este mai rusinos.Sunt fotbalisti pe care Poli i-a facut oameni.
Sa vina Cuc si sa aiba pretentii la 40000lei pt a pleca.Mare om de afaceri daca il arde buzunarul la suma asta.
Pantilomon are tot felul de clauze pt obiective sau pt a pleca.Zeci de mii de euro si la ăsta.
Mari iubitori de Poli.
Este singura echipa care sa spunem ca a plecat din liga a- v-a(si a plecat prima) si tot in mediocritate se zbate de 12 ani.
Si alte echipe au pornit ca ei(dupa ei de fapt) si aproape toate sunt ori in in prima liga sau a doua.

Jack a spus: (iulie 22nd, 2024 at 06:01 )

Timisoara e plina de olteni, negrotei si arabeti. Cine sa tina cu Poli??

Horace a spus: (iulie 22nd, 2024 at 08:18 )

Dacă nu ne-am faulta unii pe alții măcar în domeniul sportului am avea rezultate onorabile…

liviu a spus: (iulie 22nd, 2024 at 08:54 )

Ca sa reconstruiesti fotbalul timisorean trebuie sa vezi cine a distrus si cum a fost distrus NU ESTE USOR SA DISTRUGI .TREBUIE DOAR SA FII TICALOS.I In 2024 fotbalul se construiese nu cu vorbe ci cu bani.
Dupa ce s-a construit stadionul la nivelul cerintelor actuale trebuie gasit Seicul care sa investeasca banii lui in orasul mafiot si esuat, plin de hoti ,mincinosi,incompetenti ,latratori,interlopi, derbedei ,borfasi etc care sa cumpere din Africa cel putin 100 de copii pe care sa-i inscrie in academii fofbalistice din Austria , Elvetia etc. din care se vor alege cei 5-6 fotbalisti de valoare europeana; Un antrenor adevarat, nu un Ionescu, care are o schipa care lucreaza pe baze stiintifice , Un manager sportiv cunoscator al fotbalului european ;Cineva care sa tina departe de zona pariurilor acest fotbal si nu in ultimul rand un public iubitor de fotbal adevarat.
Ps Da se poate. Modelul descris mai sus este aplicat intr-un orasel din UNGARIA numit Veszprem.Are o sala , are cei mai buni jucatori din europa , are antrenorul si echipa lui , are manager sprortiv adevarat, si are un public cunoscator si iubitor de handbal. Nu cred ca este in pierdere .Daca ar fi fost in pierdere de mult acest club si-ar fi inchis portile , dimpotriva face an de an profit si cele mai bune achizitii.

Dan a spus: (iulie 22nd, 2024 at 09:36 )

Discutia cu a avea cine sa joace pe stadion nu e esentiala. E importanta, dar stadionul nici pe departe nu are menirea de afi DOAR gazda unor meciuri de acasa. Unnastfelbdenatadion e un „venue” pt evenimente de mare amploare, din orice sfera, nu doar fotbalistica. Important evca se face si ca orasul va beneficia de el. Trebuie sibsala polivalentabpirnita pt a aduce Timisoara la nivelul meritat si care in 35 de ani postrevolutionari a avut doar de pierdut pana acum din cauza incompetentei si lipsei de pragmatism a decidentilor licali. Sa speram ca Simonis va schimba datele problemei. Inceputul e promitator. Sa reuseasca sa o tina tot asa si Timisoara se va alege cu niste obiective guvernamentale extraordinare implementate.

Un USR-ist a spus: (iulie 22nd, 2024 at 11:24 )

Tim, puiule, atunci ia-ți bocceluța și,….. go.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei

Ziua de miercuri a adus definitivarea listelor de candidați cu care PNL Timiș se va prezenta în toamnă la alegerile pentru Parlamentului României. Nu fără surprize, dar cu candidații așteptați pe primele poziții. Așadar, Vasile Blaga, interimarul pus în fruntea filialei județene PNL Timiș, după demisia lui Alin Nica, care a reprezentat PNL până în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne în România. Miriam Bulgaru, primul titlu WTA

Miriam Bulgaru a câștigat finala turneului Țiriac Foundation Trophy (WTA 125K) după victoria în fața jucătoarei Kathinka Von Deichmann (Liechtenstein), 6-3, 1-6, 6-4, obținând astfel primul ei titlu la nivel WTA și cel mai notabil rezultat de până acum din cariera ei. A fost o finală superbă, cu răsturnări de scor, cu mingi fantastice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne în România. Miriam Bulgaru, primul titlu WTA
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Agenția pentru Dezvoltare Regională are la dispoziție peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Acum, ghidul de finanțare este în consultare publică. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Deta a lansat pe SEAP licitația pentru găsirea unui furnizor în cadrul proiectului „Sisteme inteligente de management urban în orașul Deta, județul Timiș”. Iar pentru aceasta are la dispoziție peste 834.000 de lei, fonduri europene. Se caută un furnizor de pubele inteligente cu GPS, bănci cu WiFi și încărcare wireless, dar și pentru diferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Deta montează în oraș pubele inteligente cu GPS, bănci inteligente cu WiFi și face platformă de monitorizare a consumului de curent
În ciuda vremii capricioase și reci, mii de credincioși au participat, sâmbătă seara, la procesiunea, de la Catedrala Mitropolitană Timișoara, cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Procesiunea a urmat traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală. La evenimentul religios au participat mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de credincioși au fost prezenți la procesiunea cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, de la Catedrala din Timișoara
Regionala CFR Timișoara a realizat înlocuirea dalelor din beton aflate la una dintre trecerile la nivel cu calea ferată dintre Sânandrei și Periam. Au fost montate dale noi care vor oferi confort și siguranță sporită pentru circulația rutieră din zonă. În cursul acestei săptămâni, pe raza SRCF Timișoara, pe linia 222 Sânandrei-Periam, la trecerea la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă trecere la nivel peste calea ferată din Timiș a beneficiat de modernizare/FOTO
Doliu în lumea fotbalului românesc, după decesul lui Gigi Mulțescu, la vârsta de 72 de ani. El fusese internat la urgențe în cursul săptămânii actuale, chinuit de o pneumonie, dar și cu probleme cauzate de accentuarea bolii Alzheimer. Anunțul a fost făcut în social media de către fostul ofițer de presă al „Câinilor Roșii”, Ionel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gigi Mulțescu a murit la 72 de ani. Legendă a fotbalului românesc a antrenat și la Timișoara
O etapă a cincea desfășurată sub auspiciul capriciilor vremii, ploaia și în unele cazuri terenurile grele fiind un adversar în plus pentru jucătorii din Liga 4 Timiș. Una peste alta a fost o rundă interesantă și echilibrată, surprizele și golurile nu au lipsit, s-au marcat în medie trei goluri pe partidă, dar s-a înregistrat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 4. Lugojul domină „Divizia D” și are 5 din 5
Odată realizată testarea liniilor de tramvai de pe Calea Stan Vidrighin, primăria mai are de realizat acolo doar mici ”reglaje”. Mai sunt operațiuni de mici dimensiuni de efectuat la infrastructură și la spațiul verde, și trebuie montat mobilierul urban. ”Lucrările la bulevardul Vidrighin au ajuns în ultima etapă. Suntem aproape de finish, așa că am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La bulevardul Stan Vidrighin mai sunt de realizat lucrări la spațiul verde și montat mobilier urban
Poate că cel mai important câștig pentru oraș, odată cu deschiderea Beta – bienala de arhitectură de la Timișoara, desigur alături de eveniment în sine, este redarea spațiului Garnizoanei din Piața Libertății către timișoreni. Organizatorii evenimentului, Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, au făcut o treabă extraordinară și au readus ”lumina” în clădirea amintită. Rămasă în uitare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Efectul” bienalei Beta asupra patrimoniului Timișoarei. Fosta Cazarmă din Piața Libertății, un atu cu un potențial extraordinar
Specialistul în securitate cibernetică Bogdan Albei, cel care a și făcut publică solicitarea de ransomware lansată după atacul asupra serverelor Primăriei Timișoara,  a anunțat, în urmă cu câteva ore, că date furate de pe rețeaua digitală a municipalității ar fi fost făcute publice. Acestea sunt la dispoziția oricui spune acesta, pe LinkedIn, dar nu oferă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialistul care a prezentat vânzarea datelor timișorenilor spune că acestea au fost făcute publice pe net
Top