Eveniment internațional cu ocazia unui centenar remarcabil! Gala aniversară ELITh, la 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai UPT

Universitatea Politehnica Timișoara, unul dintre cele mai importante și iubite branduri ale Timișoarei și ale Banatului, un simbol al excelenței și al inovării, care a dat, în ultimii 100 de ani, peste 140.000 de absolvenți ce au dus prestigiul instituției peste tot în lume, a creat o comunitate care și-a construit cu rigoare un sistem de valori durabil, fundament al reputației câștigate, de leagăn al calității educaționale și științifice.

„Este o comunitate care și-a asumat, cu mândrie, rolul de deschizător de drumuri, de catalizator al ideilor valoroase și de promotor al excelenței. O comunitate de absolvenți cu care ne mândrim și care, la rândul lor, sunt mândri de instituția care i-a format ca specialiști și ca oameni”, transmite UPT.

Acum, când se împlinesc 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, în data de 27 septembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Cinema Timiș, Gala aniversară ELITh, un moment unic în istoria instituției. Acest eveniment special marchează 100 de ani de excelență în educație și inovație tehnologică, aducând în prim-plan realizările remarcabile ale absolvenților și impactul global al universității.

Evenimentul va aduce împreună personalități de prestigiu din diverse domenii, membri ai comunității Alumni UPT, dar și invitați internaționali. Vom celebra contribuțiile remarcabile ale acestora la dezvoltarea globală și națională în inginerie, tehnologie, educație și inovație.

ELITh promite să fie un eveniment în premieră pentru mediul academic, punând accent pe tehnologiile de ultimă generație precum 3D HoloNet și HoloBox, prin care se va crea o experiență imersivă pentru participanți. Proiecțiile holografice și efectele 3D vor acompania panelurile de discuție și prezentările invitaților, oferind o perspectivă unică asupra viitorului tehnologic și educațional.

Cele patru paneluri ale evenimentului ELITh vor aborda teme de actualitate și importanță strategică pentru viitorul educației, tehnologiei și inovației. Primul panel, Leadership și conducere strategică / Management global, va reuni lideri din diverse industrii pentru a discuta despre viziunea și strategiile care conduc organizațiile spre succes la nivel global. Al doilea panel, Educație și cercetare / Academia, se va concentra pe impactul educației superioare și al cercetării științifice asupra dezvoltării societății, având ca invitați profesori și cercetători de renume internațional. Panelul trei, Universitatea și mediul economic / De la MECIPT la Supremația Quantum, va explora legătura strânsă dintre universitate și sectorul economic, de la revoluția digitală inițiată de proiectul MECIPT la avansurile în quantum computing. În încheiere, panelul Inovație și performanță / Energia viitorului va analiza soluțiile inovatoare pentru viitorul energetic, punând accent pe sustenabilitate și energie verde.

Programul evenimentului include:
• 16:30 – 16:45 | Primirea invitaților
• 17:00 – 17:25 | Mesaje aniversare
• 17:25 – 17:55 | Panel 1: Leadership și conducere strategică / Management global
Moderator: Andrei Cosmin Munteanu (AC) – Co-fondator & CEO Cowork Timișoara
– Lucia Tatucu-Ertel (CT) – Head of Department Infrastructure, Max Bögl Germania
– Daniela VLAD (Chimie) – Executive Board Member Chemicals & Materials, OMV Austria
– Ilie Bolojan (MEC) – Președinte Consiliu Județean Bihor
– Ovidiu Șandor (AC) – Antreprenor în business, educație și cultură
– Alexandru Luca (AC) – Director departament Marketing Educațional, UPT
• 18:00 – 18:30 | Panel 2: Educație și cercetare / Academia
Moderator: Andrei Son
– Emanuel Șerban (EE) – Profesor universitar, University of British Columbia, Canada
– Voicu Groza (AC) – Profesor universitar, University of Ottawa, Canada
– Ion Boldea (EE) – Membru al Academiei Române
– Oana Simionescu – Arhitect, Co-fondator FABER
– Roxana Alexandru – Absolvent Magna Cum Laude, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, generația 2024
• 19:00 – 19:30 | Panel 3: Politehnica și mediul economic / De la MECIPT la Supremația Quantum
Moderator: Florin Drăgan (AC) – rectorul Universității Politehnica Timișoara
– Dan Bedros (AC) – DhC, Medalia Franceză Legiunea de Onoare, în Grad de Cavaler; Ordinul Național Steaua României, în Grad de Cavaler
– Sabin Totorean (IE) – Country Manager, Nokia România
– Sergio Goma (AC) – Senior Director Research & Development, Qualcomm Inc.
– Dragos Margineanțu (AC) – AI Chief Technologist, Boeing
• 19:35 – 20:05 | Panel 4: Inovație și performanță / Energia viitorului
Moderator: Liviu Marșavina – Prorector Universitatea Politehnica Timișoara, Membru corespondent al Academiei Române
– Anton Anton (MEC) – Profesor universitar, Universitatea Tehnică de Construcții București
– Romeo Susan- Resiga (MEC) –Profesor universitar, Universitatea Politehnica Timișoara
– Karoly Borbely – Director General, Hidroelectrica
– Sebastian Muntean (IE) – Cercetător științific gradul I, Academia Română, Filiala Timișoara
• 20:10 – 21:00 | Cocktail aniversar

Pe lângă discuțiile tematice, vor fi prezentate și mesajele invitaților internaționali: Călin Drăgan, CEO Coca-Cola Japonia, și Iuliu Winkler, europarlamentar, ambii absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara.

Prin acest eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara dorește să celebreze atât realizările comunității sale, cât și să aducă în prim-plan viitorul educației și tehnologiei, având ca scop crearea unei platforme de discuție pentru inovare, cercetare și leadership.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.