Compania de Drumuri poate semna contractul de execuție a Centurii Vest Timișoara cu turcii de la Nurol

centura vest

centura vest

Punct final în disputa pe contractul de realizare a Centurii Vest Timișoara, ultima porțiune nefinalizată din inelul de ocolire al capitalei Banatului. Decizia finală a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor a fost publicată, astfel turcii de la Nurol au fost desemnați câștigători ai licitației și contractul poate fi semnat.

În conformitate cu noua Lege a Achizițiilor Publice, CNAIR poate semna contractul cu Nurol Insaat Ve Ticaret AS, chiar dacă se poate depune contestație la Curtea de Apel București. Clujenii de la ARL au contestat deja de două ori licitația, ulterior și rezultatul acesteia, dar nu au avut succes. La prima contestație, o solicitare similară a fost depusă și de Precon, o societate parte a grupului de firme Selina, iar CNSC a și solicitat o serie de clarificări ale dosarului licitației.

Turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS sunt deja prezenți în România, finalizând deja un lot din Autostrada Transilvania și având în lucru două loturi de autostradă, unul pe Autostrada Moldovei și unul pe Autostrada Unirii.

Valoarea contractului pentru Centura Vest este de 1,41 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027). Varianta Ocolitoare Timişoara-Vest va avea o lungime de 13,90 km şi are termen de execuție 30 de luni, dintre care şase luni proiectare şi 24 luni pentru execuţie. Lucrările includ ⁠un pasaj peste DN59A, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( in lungime totală de 750 m); un pasaj peste DN 6 și CF 133 (450 m); un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m); 4 noduri rutiere (cu DN 69 /E671 și cu Drumul Național Centura Timișoara, la intersecția cu DN 6, la intersecția cu DN 59A și la intersecția cu Radiala Nouă de Vest/C30).

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 13:13 )

Super. Hai semnati rapid contractul si dati drumul la lucrari. Zona se va dezvolta enorm, mai ales o data cu radiala vest a Timisoarei. Clujenii sa isi vada de drumul nou de legatura cu A1 de la Sanandrei. bravo sorin si alfred pt ca au tras tare pt acest proiext.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare
Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.