AUR-iştii şi fanii lui Georgescu din Timişoara, „antrenamente” neautorizate pentru mitingul din Bucureşti

Timp de două seri, luni şi marţi, câteva zeci de AUR-işti şi fani ai lui Călin Georgescu au protestat în centrul Timişoarei. Adunările nu au fost autorizate de municipalitate, dar mitingiştii nu au fost deranjaţi de Jandarmerie sau alte instituţii. Printre cei mai vocali participanţi s-a numărat cel mai mare fan al lui Nicolae Robu, consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis.

Pentru duminică, 12 ianuarie, AUR anunţă organizarea unui mare miting de protest la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, fiind aşteptaţi oameni din toată ţara. Pentru cei care vor să ajungă gratis la Bucureşti, cei din AUR pun la dispoziţie autobuze în toate judeţele, inclusiv în Timiş.  Până duminică, cei din AUR Timiş au făcut două „repetiţii cu public” în centrul Timişoarei. Mitingurile nu au fost autorizate de către Primăria Timişoara, dar cu toate acestea nicio instituţie a statului nu i-a deranjat pe mitingişti.

Printre cei prezenţi s-au numărat parlamenatrii AUR, Mihai Negoescu şi Titi Stoica, consilierul local Ilie Sîrbu, dar şi un anume Alexandreu Filpişan aka „Alex Alex” pe Facebook, cunoscut drept fanul numărul unu al fostului primar Nicolae Robu. De altfel „Alex Alex” a fost unul dintre cei mai vocali protestatari. La rândul său, şi Nicolae Robu, încă membru PNL, a devenit unul dintre cei mai mari „suveranişti” din Timişoara, în ultimele zile pornind un război contra „sorosiştilor”. Mitingiştii au strigat sloganuri împotriva lui Klaus Iohannis şi pro Călin Georgescu.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 12:20 )

Pirtea, dacă are c**ie, ar trebui să-l întrebe pe Robu dacă mai este membru PNL, și dacă nu, să-l excludă oficial!

Mioriticus a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 12:35 )

Probabil au băut prea multe sucuri și acum au reacții adverse de la chipuri.🤣🤣🤣🤣

Jack a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 13:54 )

Afara cu imigrantii din Romania!!!

@jack a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 14:47 )

Dick, folosesti nikename strain, mai de imigrant asa… te tin mai usor minte clientii de la tazz?

La un așa mare kkt, atât de puține muște? a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 17:55 )

Nu i-a deranjat nimeni pentru că nu i-a reclamat nimeni (pentru tulburarea liniștii publice, de exemplu) și pentru că loazele din poliție și jandarmerie au aceleași sentimente ca ei. Dar mai interesantă decât intervenția eventuală a organelor (cam blege, în cazul de față), ar fi fost o prezență masivă a ziariștilor, care să-i întrebe pe fiecare cine sunt, ce soluții au pentru criza economică, dacă sunt pentru sau împotriva pensiilor speciale, dacă vor ca ei sau fiii lor să facă armată obligatoriu, dacă ar merge la război să apere România, de ce acceptă bani de la Satana (UE) în diverse moduri, mai mult indirecte, dacă au citit vreodată în istorie despre o situație, măcar, în care un imperiu a respectat „suveranitatea” unui muc de țară vecină de la periferia îndepărtată a Europei, dacă un bun creștin smerit poate să strige mu13 celor care nu-s ca el, dacă știu vreo strofă din Eminescu pe de rost, când au citit ultima oară Capra cu trei iezi, dacă cred că Zalmoxis a fost sfânt creștin, de ce utilizează i-phone-uri și gadget-uri inventate de Anticristul și de ce nu merg la muncă la Santk Petersburg sau Ekaterinburg etc. etc. etc.

Solo a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 18:43 )

Pana am văzut rezultatele din primul tur al alegerilor si adunaturile aiurisitlor si potistilor nu am crezut niciodată ca poporul roman are atâția imbecili ( sa ma scuze administratorul siteului pentru aceasta concluzie logica). Mai indivizilor care va închinați in fata lui Călin Georgescu ca in fata unui Mesia, spuneti-mi mie ce a facut acest individ petru ” tarisoara voasta” in cei 62 de ani pe care ii are? Nu bine a terminat facultatea de agronomie si a fost trimis ( nu a fugit ca altii de comunism) prin UK si USA. De ce? O întrebare prea grea pentru voi care nu ati citit o carte la viata voastră, iar cei care au citit va duc de nas ca sa-si instaureze puterea. La ONU sau la Clubul de la Roma a fost un mare kkt! Când eram student, aici în Timișoara, prin anii 1970, astia scoteau carti după carti prin care „proslaveau” sfârșitul societății umane. Cel mai tare slogan al lor era legat de sfârșitul, in cel mult 50 de ani, a resurselor petroliere. Iata ca au trecut cei 50 de ani și nici vorba. Singurul lucru care l-au reusit a fost criza din 1973 cand au început sa se deștepte arabii si a început avalansa preturilor la benzina, mai puțin motorina caci nu prea erau masini Diesel. Dar sa revin la acest individ, care este acum aclamat public de mii de romani, deși el nu a produs nici măcar o ceapa degerata pentru aceasta tara. Daca atat de mult si- a iubit tara de ce a stat în Austria, undeva pe lângă Viena, peste 10 ani? De ce abia acum 3 ani s-a întors în tara? Gasca securiștilor care l-au trimis prin străinătate, și care mai trag multe sfori in tara, a simțit ca Johannis este urat de romani și trebuie adus un reprezentat al lor, un Mesia pentru cei slabi cu duhul? Voi nu vedeți ca mult iubitul si trambitatul presedinte al USA nu e suveranist este imperialist? Nu el vrea Panama, Groenlanda si Canada? Când vreți ca pactul Ribentrop-Molotov sa fie transformat în pactul Trump-Putin? Voi credeți ca veți fi suverani atunci? Dacă nu veți dispărea, in cel mai bun caz veți fi niște sclav!

Daniel a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 20:26 )

Având în vedere ca la București s-au strâns câteva sute e nevoie de ajutoare și din țară, câteva zeci din fiecare județ se strâng și poate așa trec și ei de mie.

Solo&kuku&intrebare@socotitorul etc a spus: (ianuarie 9th, 2025 at 16:58 )

@Daniel
Ieri, cei de la OT mi-au șters mai multe comentarii, comentarii decente fata de intre bare și alte nickname-uri pe care le foloseste. Eu am constatat ca tu nu ai aceleași orientări cu ala, asa cum nici eu nu am. Totuși, m-am gândit ca noi doi, prin răspunsurile date la postarile lui nu am făcut altceva decât sa creștem audienta fițuici OT administrate jalnic de un individ care nu prea pricepe multe. Asa ca eu, de astăzi, nu mai scriu nici o postare pe site-ul OT pentru ca nu vreau sa-l fac pe intre bare un mare influienter si nici fițuici numita una cu audienta. Tu faci ce vrei! Sănătate și numai bine!

felix rothneda a spus: (ianuarie 13th, 2025 at 22:29 )

…..- Inflamarea naționalistă a continuat, liderii aflați la guvernare sunt considerați trădători!!!!-, iar propaganda Kremlinului continuă tocmai pentru a demonstra cât de rău e pentru România să rămână de partea Occidentului. 
Călin Georgescu a declarat ca baza americana Mihail Kogălniceanu. (administrare NATO !!) Este o amenintare la pacea EUROPEI

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.