Consiliul Județean Timiș a semnat contractul cu firma care va demola stadionul Dan Păltinișanu

Administrația județeană e aproape de a demara etapa care îi aparține în proiectul de ridicare a unui nou stadion, cu bani de la bugetul de stat. CJ Timiș a semnat contractul cu firma care va realiza demolarea arenei “Dan Păltinișanu” care e în administrarea instituției.

Este prima etapă concretă a proiectului, ridicarea noii arene nu poate avea loc fără finalizarea acesteia.

“Demolarea stadionului Dan Păltinșanu va începe în curând! Am semnat contractul cu compania desemnată câștigătoare în urma licitației, iar Consiliul Județean Timiș va emite în cel mai scurt timp ordinul de începere a lucrărilor. După ani și ani de tergiversări și povești interminabile, a venit momentul să ne luăm la revedere de la vechea arenă și să facem loc uneia moderne pe care să creăm alte amintiri frumoase. Poli, echipa simbol a Banatului, avea nevoie de o casă nouă, demnă de istoria ei.”, a anunțat Alfred Simonis,
președintele Consiliului Județean Timiș.

Ulterior demolării, etapa construcției noului stadion va fi preluată de Compania Națională de Investiții.

Firma executantă este SMZ Impex, din Cluj, desemnată câștigătoare a licitației lansate în toamna anului trecut. Lucrările costă puțin peste 12 milioane de lei și vor fi acoperite din bugetul administrației județene.

Înainte punerea la pământ a bătrânului stadion din Timișoara, se va face predarea amplasamentului și organizarea de șantier. Din momentul emiterii ordinului de începere, firma are la dispoziție 8 luni să demoleze arena Dan Păltinișanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

George a spus: (ianuarie 24th, 2025 at 19:24 )

Doar o singură întrebare: pe când estimează preșul CJT construcția unui alt stadion, în actuala recesiune economică??

@George a spus: (ianuarie 24th, 2025 at 20:45 )

Termenul optimist este de minim 10 ani , dar probabil ca cel realist , este de minim 15 .

Max a spus: (ianuarie 24th, 2025 at 23:04 )

Va dați seama cata munca se depune în CJT sa pui semnătura pe o foaie , sa faci poze …..

Ce realizare: o demolare !
Cu o firmă din Cluj … (oare ce zice consilierul NR despre această secetă de competențe locale la CJT?)
În zilele în care Fitch va anunța probabil retrogradarea României la categoria Junk …
În această zi în care celebrăm Unirea și-n care președintele nu catadicsește să iasă la o depunere de coroane de flori, iar prim-ministrul se ascunde de frică să nu-l găsească urările celor plecați la muncă prin străinătățuri (plăcuța italiană, plăcuța spaniolă, plăcuța englezească etc.) sau să nu și-o ia în direct pe televiziuni de la suveraniști. Zi în care măcelarul Bolojan se duce la Focșani, foarte probabil pentru prima oară în viața lui, ca să testeze Iohannis dacă e oportun sau nu să-și dea demisia.
Și dacă dl preș. de CJT semnează la mișto și direcționează semnătura spre George Simion? După care ne spune că a fost o glumă…
Închideți ușa la buda istoriei, că vine miros de social-democrație combinată cu damf de liberalism, ambele românești și originale.

Dan a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 00:32 )

Guys, eu zic sa fim ootimisti. Investitiile nu se abandoneaza, chiar daca e mai greu cu banii. Succes CJT cu acest proiect. In 9 luni actualul DP va fi istorie. Excelenta veste. Siminis e xlar ce trebuie.

PS: pe vremea vechiului presedinte, cand nici nu era criza, nu s-a reusit mare lucru. Voi vedeti cate investitii majore se pornesc si sunt in desfasurare in Timis zilele acestea ? Vedeti doar articolele din ultimele zile. Felicitari timisenilor care l-au votat pesimonis presedinte la locale. Noroc cu ei, deoarce in Timisoara a pierdut la alegeri, dovada ca timisorenii aia care nu l-au votat sunt total lipsiti de viziune si joaca soarta judetului la ruleta. Niste idealisti lipsiti de pragmatism si viziune. Voteaza doar ideologic, lucru TOTAL fara valoare. Niroc cu vei majoritari din judet si a timisorenilor care au inteles ca simonis la CJT e ce trebuie. Succes mult cu toate aceste proiecte, Timisoara are nevoie de ele pt dezvoltarea viitoare de care vom beneficia cu totii.

Alexandru a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 00:48 )

Să construiască prima dată la Constanța. La cât a făcut Hagi pentru fotbalul românesc merită mult mai mult.

George a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 09:24 )

In timp ce CJT face investitii majore, administratiei USR aflata in al doilea mandat consecutiv i se striga in strada de mamele, fiicele si sueorile noastre ca nu au acces in TM la o maternitate esentiala pt zona de veatba Tarii. ptbasa ceva, pe un stadion exista un singur mesaj: „HUOOOOOOO, DEMISIA”.

@George a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 10:43 )

Mamele (însărcinate tot timpul?), surorile și fiicele voastre (neveste n-aveți?) să țipe și la administrațiile trecute și la celelalte culori politice din urbe, că și ele au trimis reprezentanți în Consiliul Local. Și oricum, nu cred c-ați votat USR ca să-i luați la HUOOOO pe useriști! Soluția nu stă în pixul primarului, ci trebuie să fie una colectivă. A propos, aveți o sugestie de soluționare (voi sau reprezentanții voștri) ? Căutați un plan vechi de înlocuire a Matrnității Odobescu, de pe vremea lui Ciuhandu sau Robu, și puneți-l în operă.

Respect a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 10:47 )

Fredy ca si lider al CJT are meritul lui ca a asumat acest obiectiv si se tine cu onoare de promisiune, dar s-a promis si de administratia anterioara dar ne-au tras teapa si nu am uitat
Succes cu acest proiect dar mai ales RESPECT!

@Dan a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 10:50 )

Câinele lui Simonis se uită ciudat la tine. Și el își linge stăpânul, dar pe mână și obraz.

timi a spus: (ianuarie 25th, 2025 at 14:55 )

Sa nu ne entuziasmam prea tare………este totusi doar o demolare. Spunea cineva de Constanta : stadionul vechi e demolat de un an jumatate iar lucrarile la cel nou inca n-au inceput….iar acolo sint avansati, au constructor, semnat contractul de executie, etc. Iar noua maternitate a Primariei n-a fost inclusa la finantare in PNRR ca sa faca loc spitalului de oncologie de 200 milioane eur in Torontalului si care e departe de a incepe dar ar trebui terminat in 2026. In cel mai negru scenariu ( pe care nu-l doreste nimeni ! ) raminem doar cu Simonis presedinte la CJT dar fara maternitate, fara spital oncologic si fara stadionul mare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.