„Romantism” dus la extrem: a vrut să îşi vadă foasta iubită deşi trebuia să stea la distanţă. Ce a păţit amorezul

Mulţi bărbaţi chiar nu înţeleg că ordinul de protecţie trebuie respectat. Şi îl încalcă. Noroc că apoi au timp să se gândească la faptele lor stând la „rece”.

Luni spre seară, poliţiştii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

De fapt, în jurul orei 17:45, polițiștii au fost sesizați de către o tânără de 27 de ani, cu privire la faptul că fostul său concubin a intrat în imobilul său situat pe strada Ionel Perlea din Timișoara, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, prin care i s-a impus să păstreze o distanță minimă de 200 de metri. Dorul amorezului a fost mare şi a riscat să-şi vadă iubita, însă revederea s-a lăsat cu… cătuşe, din alea pentru închisoare!

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

iulian a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 14:06 )

hmmmmm. o visa pe tocuri si inaked…… la perete cu spatele spre el ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj, în fața celui mai important meci al sezonului

Miercuri seara va fi o sărbătoare adevărată pe malul Timișului la Lugoj, dar și un regal de volei. Se joacă meciul 2 din sferturile campionatului, între CSM și Corona Brașov. Bănățencele au avantaj după prima întâlnire, când sub Tâmpa au revenit de la 0-2 pentru un incredibil 3-2 și mai au nevoie de o victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj, în fața celui mai important meci al sezonului
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș demarează cursul gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice, autorizat conform O.G. nr. 129/2000, organizat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, și derulat de CCIA Timiș în calitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș demarează cursul gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp după anunțul Casei de Pensii Timiș legat de faptul că a rămas fără internet ca urmare a tăieri cablurilor de comunicații de pe stâlpi, Primăria Timișoara a anunțat că în această perioadă continuă intervențiile de eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal. Pe parcursul nopții, pentru a nu afecta circulația tramvaielor, echipele STPT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță că a tăiat cablurile pe Calea Dorobanților. Unde vor continua operaţiunile
Numărul de reclamații primite de societatea Colterm, anul trecut, pentru temperatura necorespunzătoare a apei a fost de 18, au anunțat reprezentanții societății, ceea ce deja reprezintă o scădere față de cele 74 din 2020. Verificările întreprinse arată că există două puncte termice, PT 34 și PT 98, care nu se înscriu nu se înscriu mereu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Colterm a primit, în 2024, 18 reclamații pentru temperatura apei calde și a căldurii
Înfrumusețarea Timișoarei, prin eliminarea cablurilor de pe stâlpii din oraș a lăsat Casa Județeană de Pensii Timiș în…beznă informațională! În noaptea de marți spre miercuri, instituția a rămas fără servicii de internet, deci fără posibilitatea de a opera cererile beneficiarilor. Problema a apărut fără niciun avertisment din partea furnizorului de internet sau a municipalității, spun...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eliminarea cablurilor de comunicații de pe stâlpi blochează activitatea Casei de Pensii
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au aplicat, doar în cursul zilei de ieri, un număr de patru sancțiuni contravenționale unor persoane care au tulburat liniștea publică prin producerea de zgomote provenite de la megafoanele montate pe tot atâtea autovehicule. În fapt, este vorba despre patru persoane, toate din localitatea Căzănești, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbați din Ialomița care încercau să adune fier folosindu-se de megafoane instalate pe microbuze, sancţionaţi de Poliţia Locală
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice, autorizat conform O.G. nr. 129/2000, organizat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, și derulat de CCIA Timiș în calitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș demarează cursul gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice
Reprezentanții ISHO anunță că la Timișoara se deschide cel mai mare și mai complex institut de longevitate din țară. Începând cu acest an, ISHO va găzdui AZEENA Longevity Institute, cel mai mare și mai complex institut de longevitate din România, consolidând astfel angajamentul față de bunăstarea și sănătatea comunității. Institutul își va deschide porțile începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Complexul ISHO va găzdui din 2025 AZEENA Longevity Institute
Călătorii care folosesc transportul în comun în Timișoara vor putea viziona pe monitoarele din stațiile de pe traseu mai multe filmulețe care vo prezenta mai multe informații despre istoria locală. ”O călătorie în istoria orașului tău” aduce zilnic în mijloacele de transport în comun scurte videoclipuri de maximum 30 de secunde, care marchează momente esențiale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O călătorie prin istoria Timișoarei – acum și în mijloacele de transport public!
Top