Interesant proiect transfrontalier de susținere a învățământului preuniversitar, lansat de o Facultate din cadrul UPT

Proiect ce vizează dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de cadre didactice din mediul preuniversitar și implicarea a 160 de elevi din două licee din Banatul sârbesc și cel românesc, în activități extracuriculare în perioada 2024-2026, a fost lansat de UPT.

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Management în Producție și Transporturi, a lansat un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, în valoare de 470.000 euro, prin Programul Interreg IPA Romania-Serbia, în care sunt implicate și două licee, „Nikola Tesla” din Vârșeț și „Ion I.C. Brătianu” din Timișoara, cu profil tehnic și de economie, selectate pe baza bunelor colaborări anterioare.

Proiectul, intitulat „Digital U2 – Design your future career in challenging times” U2 vizează dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de cadre didactice din mediul preuniversitar și implicarea a 160 de elevi din cele două licee în activități extracuriculare în perioada 2024-2026, în vederea îmbunătățirii inserției acestora pe piața muncii, dezvoltarea unor abilități digitale și inter-personale.

În cadrul conferinței de lansare, managerul proiectului, conf.univ.dr.ing. Sabina Potra, a subliniat importanța investițiilor într-un nou laborator de neuromarketing, primul din vestul țării, și nevoia de dezvoltare a unor abilități digitale și de cercetare. Prezent la eveniment din partea conducerii UPT, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector, a declarat că universitatea susține astfel de proiecte, care vin să confirme prezența universității în comunitate.

În cadrul proiectului, cadrele didactice vor fi implicate în scrierea de lucrări științifice și cercetare aplicativă utilizând echipamente de neuromarketing precum Eye tracking, Electroencefalograma și Spectroscopie funcțională cu infraroșu pentru a-și dezvolta noi tehnici de predare adaptate noilor cerințe ale elevilor și ale mediului de afaceri. Aceste echipamente oferă informații privind atenția și preferința respondentului cu privire la ceea ce este testat utilizând informații din activitatea cerebrală a acestuia.

Elevii vor lucra în echipă, își vor dezvolta abilități multiculturale, își vor îmbogăți competențele socio-emoționale și antreprenoriale, precum și cele digitale, fiind pregătiți și motivați spre a-și proiecta cariera profesională viitoare pe o platformă inovatoare care îi va pune în legătură directă cu potențialii angajatori.

În cadrul proiectului vor fi realizate o serie de activități, atât pentru profesori (scrierea academică în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, metode cantitative și calitative de formare în cercetare, I Living Labs, folosind metode de predare incluzive și inovatoare, tehnologii de urmărire a ochilor și a activității cerebrale, tabără de pregătire a profesorilor), cât și pentru tineri, în special cei aflați în grupuri vulnerabile (training digital, formare profesională și vocațională, tehnologii moderne de IT și marketing, facilitarea legăturii cu angajatorii).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz

Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara

Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pe drumul cel bun. Poli a învins o echipă de Serie A, USD Lecce

Politehnica Timișoara a obținut miercuri seara prima victorie din cadrul stagiului austriac. Alb-violeții au reușit un rezultat de prestigiu, reușind să o învingă pe US Lecce, formație din Serie A, cu 1-0 (0-0). Singurul gol al partidei a fost marcat pe final de Ianis Doană, care a reluat în plasă mingea parată de portarul Fruchtl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul cel bun. Poli a învins o echipă de Serie A, USD Lecce
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest

Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
Există momente în care istoria îți pune în mână o carte bună. Nu este obligată să-ți aducă și victoria. Victoria se cere. În noiembrie anul trecut scriam că Timișoara trăia un asemenea moment. Pentru prima dată după 1989, doi lideri naționali ai unor partide aflate în aceeași coaliție proveneau din același oraș. Sorin Grindeanu conducea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea care n-a fost folosită. Opt luni după „Grupul” de la Timișoara
Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
O parte dintre elevii care învață în prezent în clădirea liceului William Shakespeare vor fi mutați în cea din zona zero a Timișoarei, unde funcționează în prezent Liceul Tehnologic Brătianu, spune viceprimarul Timișoarei. Dar, pentru ca mutarea să devină realitate, copiii de la Brătianu vor fi trimiși pe Calea Martirilor, în clădirea unde funcționa Liceul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare
Luni, 20 iulie, la Bruxelles, a avut loc vernisajul expoziției „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, eveniment organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara. Conferința a fost deschisă de Excelența Sa, doamna ambasador Andreea Păstârnac, care a subliniat importanța acestui demers de promovare a județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități” a ajuns la Bruxelles/Foto
Conform unei propuneri înaintate Consiliului Local Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” ar urma să primească în administrare fostul cinematograf Unirea, din Calea Șagului. Aceasta pentru cel puțin un an de zile, pentru a face acolo ”activități de repetiții și producție artistică, precum și pentru dezvoltarea, în perspectivă, a unui centru cultural de cartier...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara oferă în administrare Teatrului Maghiar Timișoara un al doilea cinematograf, după insuccesul cu proiectul Cinema Arta
De la începutul acestui an polițiștii locali au făcut 289 verificări pe linie de mediu și construcții pe șantierele din Timişoara. În urma acestora au fost aplicate  sancțiuni în valoare totală de 764.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, de la începutul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 750 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pe şantierele din Timişoara
Demersurile pentru un nou punct de trecere a frontierei dintre România și Serbia, la Uivar, acolo unde Bega intră în țara vecină, au fost reluate, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu. Deocamdată se lucrează la găsirea unor surse de finanțare pentru proiect. ”Am reluat discuțiile cu autoritățile din țara noastră și Serbia pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi discuții pe tema unui punct de frontieră la Uivar. Vămile de la Moravița și Jimbolia vor fi modernizate
Ședința festivă a Consiliului Local dedicată Zilei Timișoarei va avea pe ordinea de zi și propunerea ca șase personalități să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase noi persoane sunt propuse pentru primirea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei
Concurs de vacanță care a venit la momentul potrivut! Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 22 iulie 2026, vernisajul expoziției lucrărilor realizate de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism în cadrul celei de-a VI-a ediții a Competiției Culorilor Mapei, un proiect care îmbină creativitatea, designul și experiența practică. Realizată în parteneriat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiția Culorile Mapei a adus creativitate și strălucire la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.