Bugetul Timișului, discutat vineri cu liderii grupurilor politice. Cresc puternic sumele pentru investiții, le vor depăși pe cele de funcționare

Județul Timiș este pregătit pentru votarea și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli. Sunt mai mulți bani la capitolul investiții decât la cel de funcționare, o situație unică la nivel de țară, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care anunță o listă generoasă de proiecte extrem de importante cu componente la toate capitolele.

Proiectul a fost prezentat și discutat deja cu liderii grupurilor politice din CJT, chiar vineri dimineața

”O regulă pe care vrem să o respectăm de acum înainte și în fiecare an, înainte de a prezenta, de a pune în transparență bugetul județului Timiș, să discutăm cu toate forțele politice reprezentate în Consiliul Județean”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Interesul bugetar se mută semnificativ spre latura de investiții, aici creșterea depășește cu un sfert față de precedentul buget.

”Este cel mai echilibrat buget între funcționare și dezvoltare din ultimii 35 de ani. În județul Timiș avem o creștere la investiții de peste 25% deocamdată. Iar această creștere va fi din ce în ce mai mare odată cu restructurările care vor avea loc până la finalul lunii aprilie, începutul, mijlocul lunii mai. Dar chiar și așa, avem un echilibru aproape perfect între funcționare și dezvoltare. Avem creștere pe investiții, după cum vă spuneam, 25-26% este proiectat pe business, dacă doriți pe eficiență și pe investiții. Vă spuneam că e deocamdată aici și că va crește. Vom recupera zeci de milioane de lei de la funcționare, bani care vor fi din nou transferați către dezvoltare, către investiții. Va fi mai mare bugetul de investiții față de bugetul de funcționare”, a completat Simonis.

Nu vor mai fi proiecte mici, fără valoare importantă în societate, spune oficialul.

”Perioada proiectelor mărunte, de care nu știe nimeni sau care nu beneficia nimeni, s-a încheiat la Consiliul Județean Timiș. Vom avea proiecte importante, vom avea proiecte ambițioase, vom face studii și proiecte astfel încât să avem punctaje atunci când se deschid linii de finanțare europeană”, transmite Simonis.

Proiectele investiționale privesc atât zona infrastructurii, dar și sănătate sau cultură.

”În primul rând, începem reamenajarea Bastionului și am alocat bani pentru a reamenaja bastionul de la Terezia, trebuie să revitalizăm această acea zonă. Nu doar că reamenajăm complet întreaga zonă și lucrăm la tema de proiectare, dar vom organiza evenimente pe perioada verii, în fiecare weekend, sâmbătă și duminica, pentru a aduce oameni și cumva a face funcționale și spațiile comerciale din acea zonă să devină atractive pentru mediul de business, pentru că în acest moment zona este abandonată, ca să spun așa. Pornim proiectarea parcării de la CMJ, din spatele magazinului Materna. E un proiect care știu că a fost promis zeci de ani de administrație. Anul acesta vom lansa licitație pentru proiectare și execuție. Avem sumele pentru proiectul la baza sportivă de la Giroc, pe care v-am prezentat-o în săptămânile trecute și tot așa. Finanțăm lucrările de la Castelul Huniade. După cum știți, acestea sunt în licitație pe 4 aprilie. Avem investiții în școli, în școlile speciale ale Consiliul Județean Timiș. Avem cinci clădiri finanțate din PNRR cu 50% și cu o finanțare de 50% din partea Consiliul Județean. Centrul de Recuperare la Adicții, de la Ciacova e lansat, va fi scos zilele viitoare în licitație. Centrul de Recuperare Traumatologie de la Lovin a fost lansat în licitație publică și ați văzut deja comunicarea făcută. Ne dorim să construim un adăpost pentru animale. Suntem unul din puținele județe care iau în calcul acest lucru. Am alocat în buget o sumă importantă pentru a achiziționa clădiri imobile pe raza municipiului și a județului Timiș. Intenționăm să ne prezentăm la licitația care va avea loc în luna martie pentru a achiziționa fosta bază a AEM-ului de pe Liviu Rebreanu. De asemenea, am alocat sume pentru a cumpăra alte clădiri de interes și dacă se poate și istorice din municipiu Timișoara și nu doar. Suma la care ajungem în acest moment se apropie sau depășește un milion euro pe an pentru chirii, în condițiile în care o clădire de câteva milioane, 2-3 milioane de lei, am putea să relocăm pe toată lumea și în trei ani să nu mai avem nevoie de toate chiriile. Infrastructura rutieră ne dorim să ne axăm pe proiectele mari ale județului Timiș. Până acum vedeam drumuri, cum vă spuneam, mărunte, secundare, uneori doar la intervenția primarilor de la partid sau altul, care își doreau ca drumul lui să fie extreme de bine reabilitat, dar am pierdut din vedere marile proiecte de infrastructură care cumva să ajute traficul din jurul Timișoarei și din jurul Timișoarei unde locuiește 70% din populația județului Timiș.”, a prezentat, pe scurt, proiectele din noul Buget, Alfred Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (februarie 28th, 2025 at 18:00 )

Ma bucur ca propunerea pentru fantana cantatoare nu a ajuns pe lista!
Spor la munca, daca se fac 50% din proiectele propuse, va fi bine!
P.S. 50% realizari fata de promisiunile pre-electorale e limita la care un politician e considerat „bun”

Dan a spus: (februarie 28th, 2025 at 19:59 )

Bravo administratiei Cjt. Bravo simonis. Succes cu implementarea. Stiam de ca faceam lobby la alegeri pt simonis in detrimentul lui nica. Foarte bine ca a castigat freddy. Desi timisorenii batosi au plecat dupa fenta nica propus de fritz. Noroc cu restul UATs din judet.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.