Peste 100 de oameni ai străzii depistaţi şi ridicaţi de poliţiştii locali, în acest an. Cei mai mulţi s-au întors pe străzi

De la începutul acestui an, deci în mai puţin de trei luni, polițiștii locali au depistat în Timişoara 112 oameni ai străzii. Mulţi dintre aceştia, deși devin de nerecunoscut după ce sunt igienizați, preferă să se întoarcă în stradă. Anul trecut, 477 de persoane fără adăpost au fost identificate și predate către centrele sociale.

Polițiștii locali au continuat în ultima perioadă, acțiunile pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, prin verificări zilnice, răspunzând sesizărilor de la cetățeni, dar luând măsuri și ca urmare a patrulărilor efectuate și constatărilor din teren. De menționat că anul acesta, doar telefonic, cetățenii au semnalat în 30 de cazuri prezența oamenilor străzii în diverse locații din oraș, unde creează disconfort, fac mizerie, apelează la mila publică ori sunt agresivi.

De la începutul acestui an, un număr de 112 persoane au fost depistate pe străzi, fiind predate de mai multe ori către centrele sociale. Acțiunile presupun inclusiv transportarea acestor persoane la Centrul Social ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului, unde sunt tunse, igienizate, deparazitate, schimbate de haine și hrănite corespunzător, lucru care se întâmplă periodic.

Trebuie menționat că deși aici li se oferă condiții de trai decente și sunt practic de nerecunoscut după o astfel de ”ședință” de igienizare, preferă să se întoarcă în stradă, unde fac mai mulți bani și sunt obișnuiți cu viața fără reguli. Polițiștii locali continuă însă acțiunile de preluare din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii, încercându-se astfel descurajarea fenomenului.

Anul trecut, 477 de persoane fără adăpost au fost identificate și predate, în medie de șase ori fiecare, adică în total de 2915 ori, către centrele de asistenţă socială.

Cu această ocazie, Poliția Locală face din nou apel la cetățeni să nu le mai ofere bani, deoarece în acest fel îi menținem în stradă. Cei care observă cerșetori sau oameni ai străzii pot apela la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bauauau a spus: (martie 19th, 2025 at 14:23 )

In atenția celor care se ocupa cu protecția sociala a copiilor si poliția locală
In intersecția Calea Lipovei-str Divizia 9 Cavalerie , o fetita de 9-10 ani , care ar trebui sa fie la școală, practica cerșetoria mascată, oferind flori șoferilor in timp ce așteaptă la coada la semafor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi

Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fundaș maghiar pentru liniștea apărării! Nou transfer la Poli

În încercarea de a-și betona apărarea, la alb-violeți a mai venit un fundaș cu experiență. András Huszti a semnat cu Politehnica Timișoara. András (25 ani) s-a născut pe 29 ianuarie 2001, la Pécs, în Ungaria. E fundaș central și vine de la CSA Steaua. A crescut la Pécs MFC, Kozármisleny, Illés Akadémia și Haladás. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundaș maghiar pentru liniștea apărării! Nou transfer la Poli
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a inaugurat la Lugoj noul Centru de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități. Este o investiție de peste șase milioane de lei de care vor beneficia 90 de persoane. Valoarea totală a investiției depășește 6,2 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Timiș și fonduri PNRR. “Unele investiții se măsoară în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Lugoj a fost inaugurat un nou Centru de Zi pentru adulții cu dizabilități, în valoare de peste șase milioane de lei
Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
Timp de un an de zile, specialiștii din cadrul Muzeului Național al Banatului și cei de la Universitatea de Vest Timișoara vor lucra pentru a oferi publicului o experiență tactilă cu totul inedită. Vizitatorii vor putea simți cu mâinile zece exponate, artefacte din preistorie, ceva ceea ce în mod normal nu se poate întâmpla. Aceasta,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Top