Baschetbaliștii de la SCM Timișoara joacă în deplasare, în etapa a 26-a a Ligii Naționale. Ei întâlnesc cea de-a doua clasată, CS Vâlcea 1924, sâmbătă, de la ora 18.00.
Gazdele vin după o serie de nouă succese consecutive. Oltenii nu au mai pierdut de peste două luni și jumătate, de la 18 ianuarie, când cedau la Pitești, cu FC Argeș (75-70).
CS Vâlcea are 45 de puncte în clasament, două în spatele liderului din Oradea, și la egaliate cu campioana U-BT Cluj-Napoca, aflată pe locul al treilea.
Echipa viola este pe locul al nouălea, cu 37 de puncte, două distanță de ocupantele ultimelor două locuri ce duc în play-off (7 și 8), ocupate acum de Rapid și SCMU Craiova.
Și alb-violeții vin după victorii consecutive, obținute cu Galațiul și Ploieștiul, pe teren propriu. În tur, la 7 decembrie, vâlcenii au câștigat cu 84-79, la sala Constantin Jude.












































Comentarii prin facebook