E³UDRES² Science Pub Quiz la UPT, parte din competiția internațională ICEC 2025

Studenții UPT s-au întrecut într-un interesant concurs de fizică a construcților și sunt gata să reprezinte țara și în competiții europene.

Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara, membră activă a alianței europene E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, a organizat evenimentul Science Pub Quiz: Theoretical Building Physics Challenge, în parteneriat cu IACES LC Timișoara – International Association of Civil Engineering Students – Local Committee of Timișoara.

Evenimentul a reprezentat una dintre activitățile locale desfășurate sub umbrela E³UDRES², cu accent pe implicarea studenților în procese educaționale inovatoare, interdisciplinare și internaționale. Totodată, acesta a fost integrat în etapa națională a ICEC – International Civil Engineering Competition 2025, o competiție dedicată studenților din domeniul Ingineriei Civile.

Cu un format dinamic de tip „pub quiz”, Theoretical Building Physics Challenge a oferit participanților oportunitatea de a-și testa și aprofunda cunoștințele în fizica construcțiilor, prin întrebări teoretice și exerciții aplicate.

Deschiderea a fost marcată de prezentarea susținută de prof.dr.ing. Daniel Dan, cadru didactic la Facultatea de Construcții a UPT, care a introdus conceptele-cheie din disciplina Building Physics, în contextul tendințelor europene: economia circulară, eficiența energetică și sustenabilitatea clădirilor. Au fost explicate direcțiile de dezvoltare în jurul noțiunilor Passive House, Nearly Zero Energy Building (nZEB) și Net Zero Energy Building – concepte care modelează viitorul construcțiilor în Europa.

Participanții, studenți ai Facultății de Construcții de la Universitatea Politehnica Timișoara, organizați în cinci echipe, au avut de rezolvat un set de întrebări complexe, cu scopul de a-și demonstra nu doar nivelul de cunoștințe, ci și gândirea critică și aplicativă.

Echipa câștigătoare va reprezenta UPT la faza finală a competiției ICEC, ce va avea loc în luna iulie 2025, la Karlsruhe, Germania.

Universitatea Politehnica Timișoara are experiență în organizarea unor astfel de competiții, aici fiind organizate, în 2022 și 2024, chiar finalele internaționale ale competiției studențești ICEC – International Civil Engineering Competition.

Evenimentul este un exemplu de bună practică în cadrul E³UDRES², demonstrând cum colaborările internaționale și inițiativele educaționale inovatoare pot sprijini formarea unei noi generații de ingineri – pregătiți să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a regiunilor inteligente din Europa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare

Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.