Campionii plătesc tribut unei prime reprize catastrofale. SCM USV Timișoara, eșec greu de digerat în Ghencea

SCM USV pierde al doilea meci la rând în Liga Națională de rugby. După ce a început sezonul cu câștigarea Supercupei și apoi cu un succes așteptat cu Rapid, a urmat o înfrângere acasă cu vicecampioana Baia Mare și astăzi, în Vinerea Mare, eșec în Ghencea, cu Steaua, după un meci cu două reprize diferite.

Bănățenii au făcut o primă repriză execrabilă, poate cea mai slabă din ultimii 20 de ani. Mingi pierdute copilărește, care s-au transformat în eseuri, pase simple direct la adversar, greșeli tehnice de la jucători experimentați. Iar Steaua a profitat și a pus patru eseuri pe tabelă în primele 40 de minute, prin Boboc. Muharua, Strătilă și Alin Conache, acesta din urmă reușind să transforme trei. De cealaltă parte, Mosese a reușit să culce o dată mingea în terenul de țintă advers, Boldor aducând punctele suplimentare pentru un neașteptat 26-7 la pauză.

Gazdele încep și partea secundă în atac, profitând de alte greșeli ale bănățenilor. Alin Conache a pus pe tabelă o lovitură de pedepasă, iar la 29-7 meciul părea jucat. Timișoara și-a adus aminte că este campioană și a început să joace, destul de târziu, dar a făcut-o. Rând pe rând, Ser, Neculau și Iliesa au reușit eseuri, Rupanu transformând două, iar scorul s-a strâns când nimeni nu mai spera, 29-26. Din păcate pentru campioni nu a mai fost timp pentru o ultimă acțiune, astfel că Steaua s-a impus, iar Timișoara a luat doar bonusul defensiv, puțin însă pentru valoarea echipei, care trebuia astăzi să ia 5 puncte. Dar, a fost și pentru rugbiștii bănățeni, Vinerea Patimilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți

Argint european pentru România și Timișoara la floretă! Performanță extraordinară pentru Alexandra Adoch, care a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de Cadeți, desfășurate la Tbilisi! După un parcurs excelent, cu victorii clare și multă determinare, Alexandra a ajuns în marea finală, unde a întâlnit o adversară puternică din Turcia, Atmaca Alara. A cedat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultat fantastic pentru o timișoreancă! Argint la Europenele de cadeți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri
Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat un parteneriat pentru implementarea unui proiect major: „Modernizarea Bulevardului Ghioceilor”. Valoarea totală estimată a investiției este de 23 de milioane de lei, iar Consiliul Județean Timiș va asigura o cofinanțare de 7 milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș  pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor
PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut 6 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți violatori, reținuți într-un caz grav de agresiune sexuală asupra unor minore
Timișorenii nu mai cad în capcana promisiunilor frumos ambalate. Sunt însă atenți la politicienii care par capabili să schimbe ritmul și modul de a face politică. În cazul lui Alfred Simonis, întrebarea esențială nu este dacă promite, ci dacă poate să livreze. Și, mai ales, dacă poate transforma avantajul său real – o reprezentare mult...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și examenul încrederii publice
Timișorenii, dar şi vizitatorii orașului sunt invitați să redescopere spiritul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Organizat de Timișoara Free Tours, evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, între orele 15:00 – 17:00. Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Premierele Timișoarei” într-un tur pietonal din cadrul seriei „Turist la tine acasă”
Accident grav, care cu ușurință putea fi evitat, dar pentru asta șoferul trebuia să respecte regulile elementare de circulație. „La data de 20 februarie 2026, un tânăr de 29 de ani a condus un autoturism pe Calea Aradului, dinspre Calea Circumvalațiunii, iar la intersecția cu strada Amurgului a surprins și accidentat o femeie de 46...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovită pe „zebră” de un șofer certat cu legea și cu bunul simț. S-a întâmplat vineri seara în Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.