Politehnica întâlneşte miercuri Dinamo în Cupa României

Play-off-ul Cupei României programează şi un derby interesant, cel puţin din punct de vedere al suporterilor. Politehnica întâlneşte Dinamo, echipă ce a promovat recent în liga secundă. Partida va avea loc pe stadionul Electrica, miercuri, de la ora 17.30.

„E o echipă de nivel de Liga 2, o echipă bine antrenată de Florin Bratu, îl cunosc bine. Nu e un meci usor. Dar ar fi bine să jucăm și acasă și în perspectiva faptului că noi în trei-patru zile (n.r. după meci) vom începe campionatul și va fi un meci spectaculos așa.

Acolo sunt două Dinamo, nu vreau să comentez prea mult. Pentru suporteri cred că va fi și rivalitate, dar pentru mine ca antrenor nu va fi un meci ușor, va fi un meci complicat, dar ne dorim să intrăm în grupe. Deși ne va fi greu partea asta de campionat, dar îmi doresc calificarea. Pentru suporteri, pentru oraș, e bine să intrăm în grupe, deși sportiv cred că ar fi destul de greu campionat-Cupă, dar nu contează”, a concluzionat Dan Alexa, antrenorul Politehnicii Timișoara, cu referire la duelul din play-off.

Dinamo a jucat deja patru partide în actuala stagiune a ligii secunde, obţinând o victorie, o remiză şi două înfrângeri. Echipa bănăţeană a jucat doar două partide competitive, ambele în Cupa României, urmând a începe campionatul în weekend.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a anunțat vineri, sosirea, sub formă de împrumut, a doi tineri foarte talentați de la Politehnica Timișoara. Mihai Enășescu s-a născut la 15 martie 2007 și este un produs al Academiei alb-violeților. În sezonul trecut, în care Poli a reușit promovarea în eșalonul secund, a fost cel mai utilizat goalkeeper al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Finalul acestei săptămâni aduce la Iulius Town Caravana TIFF Unlimited, iar timp de trei zile ești invitat să descoperi unele dintre cele mai apreciate pelicule care rulează în cadrul festivalului, dar și evenimente pentru cei mici. Tot în acest weekend, Iulius Town oferă premii la cumpărături, prin campania fulger Flash Cash. Caravana TIFF Unlimited revine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.