Primăria Timișoara a decis: se desființează gardul de la fostul Ștrand al Tineretului și acesta devine spațiu verde/FOTO

Oamenii primăriei s-au apucat de demolarea gardului care împrejmuia ceea ce a fost odată zona Ștrandrului Tineretului. Acolo ar urma să se amenajeze o zonă verde de plimbat, cu alei, unde oamenii din zonă să se plimbe și să se dea cu bicicletele, dar și să ajungă mai rapid la mijloacele de transport în comun din acea parte a orașului.

”Primăria Municipiului Timișoara continuă procesul de redare a spațiilor verzi neutilizate și degradate către comunitate”, au anunțat reprezentanții municipalității vorbind despre ”redare” într-o zonă care nu a fost înainte spațiu verde, ci o zonă de agrement, ridicată prin muncă patriotică. Cu hei-rup-ul și cu excavatoarele acolo a fost amenajat un ștrand proletar, alimentat cu apă din Bega și care devenise în anii de atunci cel mai popular din oraș. Zona era una formată din mai multe gropi de unde se extrăgea pământ pentru realizarea de cărămizi din argilă. Amenajarea ștrandului s-a făcut în 1960, prin muncă patriotică, rezultând un ștrand de mari dimensiuni, care avea chiar și o insulă, legată cu podețe de restul ștrandului. Dimensiunile erau impresionante. Ștrandul a fost funcțional chiar și după 1989, dar ulterior a fost închis și spațiul concesionat unui om de afaceri local, care l-a lăsat în paragină.

Acum, municipalitatea ne anunță că a demarat demolarea gardului din zona fostului Ștrand al Tineretului, pentru ca locuitorii din cartierele Crișan și Ghiroda Nouă să aibă acces la zona verde pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta. În etapele următoare, zona va fi ecologizată și vor fi amenajate alei naturale, în conformitate cu legislația.

Primarul leagă operațiunea de una similară, efectuată de municipalitate la fosta cazarmă din Calea Aradului. Situația actuală există de ani de zile la fostul Ștrand al Tineretului, diferența e că cea mai mare suprafață de acolo nu beneficiază și de pomii crescuți natural de la cazarmă.

„Acum un an, dărâmam gardurile de la fosta unitate militară de pe Alexandrescu și deschideam oamenilor un spațiu verde uriaș. Azi, locuitorii din zonă se bucură zi de zi de natură chiar lângă casele lor. Ani la rând, aceste terenuri au fost ținute după garduri și au ajuns să se umple de vegetație necontrolată și de gunoaie. Noi vrem altceva: să redăm timișorenilor natura din orașul lor. Cu intervenții neinvazive, transformăm aceste spații uitate în locuri deschise, care aduc sănătate și bucurie comunității”, spune primarul Dominic Fritz.

Conform primăriei, terenul de peste 30 de hectare a fost timp de ani de zile împrejmuit cu garduri metalice și de beton, iar în mai multe locuri s-au format suprafețe neîngrijite și pline de deșeuri. O mare parte din acest teren se află în proprietatea Municipiului Timișoara și, în baza noului Cod Silvic, fondul forestier existent va fi deschis pentru accesul pietonilor și bicicliștilor. Locuitorii vor putea folosi zona atât pentru plimbări și relaxare, cât și ca scurtătură către stațiile de transport public sau facilitățile sportive din apropiere, aceasta ar putea fi unul dintre motivele ”redării”. De asemenea, măsura va îmbunătăți accesul pietonal pe Calea Ghirodei.

Prima etapă presupune eliminarea gardului care delimitează zona, acțiune realizată prin noul contract al Municipiului Timișoara cu operatorul WBW LOGISTIC SRL, noua firmă de demolări, desemnată de curând câștigătoare a contractului lansat de primărie pe SEAP.

Măsura nu vizează gardurile ce delimitează terenurile private sau concesionate către operatori privați. Ulterior, Primăria va organiza ecologizarea terenului și va amenaja alei naturale, acolo unde deja există trasee care s-au format în timp.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Baubau a spus: (septembrie 1st, 2025 at 16:04 )

Înainte, nu înapoi! O altă acțiune deosebit de importantă pentru orașul nostru inițiată de dărâmătorul de garduri numărul unu din țară. Cu astfel de acțiuni vom avea o dezvoltare economică multilaterală care va duce orașul pe cele mai înalte culmi ale progresului.

Iuli a spus: (septembrie 1st, 2025 at 16:34 )

Foarte important, se poate face si o legatura rutiera intre Alea Ghirodei si Str Strandului, sunt maxim 50 de drum nou care trebuie cosntruit si un sens giratoriu pe Alea Ghirodei. Strada ar decongestiona major Alea Ghirodei extrem de aglomerata la orele de varf.

Ion a spus: (septembrie 2nd, 2025 at 07:12 )

Bună ideea cu legatura între strada Ștrandului și Calea Ghirodei. Sper doar că acei 50 m să nu fie în proprietate privată.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Primarul Dominic Fritz va cere în ședința Consiliului Local Timișoara achiziționarea unui alt imobil, de această dată în cartierul Prințul Turcesc. Primul pas este autorizarea unei de comisii care ar urma să negocieze cu proprietarul privat al imobilului. Imobilul, situat pe strada Ioan Inocențiu Micu Klein, nr. 25-27, are o suprafață de peste 1.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
Copiii din comunitatea locală și regională au fost invitați și în acest an la evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”. Duminică, în intervalul orar 9 –16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
Utilizarea apei de la rețeaua publică, folosită pentru udarea grădinilor poate duce la probleme de alimentarea consumatorilor, avertizează Aquatim. Sistemul nu este dimensionat pentru un asemenea consum, mai ales și dublat de lipsa ploii. Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim avertizează: Apa de la rețea nu este pentru udatul grădinilor!
În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor. Așadar, credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 1 iunie, a doua zi de Rusalii, pe Sfântul Duh,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A doua zi de Rusalii: sărbătoarea Sfintei Treimi. Tradiţii şi obiceiuri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.