Spulberă orice speculaţii şi va candida pentru un al treilea mandat de primar al Timişoarei: “Locul meu este la Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (1)

Într-un interviu pentru deBanat, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat, în premieră, că intenţionează să candideze pentru un al treilea mandat. El spulberă astfel orice speculaţii potrivit cărora ar urma să preia sau va candida pentru alte funcţii la Bucureşti. Prezentăm mai jos prima parte a unui interviu cu primarul Timişoarei, în care sunt abordate probleme administrative, în timp ce partea a doua se va ocupa de teme politice

În urmă cu exact cinci ani aţi câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, pe care l-aţi reînnoit în iunie anul trecut. Sunteţi primar de aproape cinci ani. Cum credeţi că arată Timişoara în septermbrie 2025, faţă de Timişoara lui septembrie 2020?

Cred că Timișoara este mai aerisită, mai vivace şi mai nerăbdătoare să se dezvolte. Cred că Timișoara a fost ținută pe loc de prea mult timp și acum își afirmă ambiția ei de a fi un adevărat lider regional.

Vă referiţi transregional, adică şi peste graniţele ţării?

Așa, exact. Adică nu doar Banatul pe spațiul românesc ci toată această zonă. Și vedem asta. De exemplu, a fost recent domnul viceprimar la Novi Sad şi mi-a spus cu cât de mult respect și apreciere se vorbeşte acolo despre Timișoara. Avem foarte mulți turiști din Serbia care vin. Acum, cu summit-ul orașelor, vrem să vorbim cu primarii din Zagreb, din Budapesta, din Sofia despre extinderea UE și rolul orașelor. Deci ne asumăm acest rol, dar bineînțeles și din punctul de vedere economic, în care avem cel mai important centru de export după București în Timișoara.

Ce urmează pentru Timișoara pe termen scurt şi mediu?

Avem, pe de o parte, marele șantier de transport în comun, unde avem o serie de proiecte europene pentru achiziția unor mijloace noi. În total, când se vor finaliza aceste proiecte, de când am devenit primar, vom fi înlocui 200 de mijloace de transport în comun, tramvaie, firobuze, autobuze și asta, credem noi, împreună cu alte măsuri pe care le-am luat și le vom lua, va îmbunătăți masiv calitatea transportului public. Apoi, este toată zona de infrastructură, unde avem Pasajul Solventul, are e aproape gata și Podul Solventul, în continuare, care este gata autorizat și finanțat. Avem Magistrala Verde, adică legătura între Şagului și centru. Avem Podul ISHO, care în perioada următoare va fi și el autorizat. Deci toată închiderea inelelor 2 și 4, care sunt proiecte vechi ale Timișoarei, am făcut pași reali în această direcție. Al treilea calup de proiecte mari sunt cele de spațiu public…

Cele două mari proiecte de regenerare urbană…

Exact, avem Mocioni și Traian și în același timp se lucrează la proiectare pentru Piața Victoriei. Și asta, cu siguranță, va schimba fața cartierelor, în primul rând, Iosefin și Traian, și în viitor și al centrului. Și aș vrea să menționez și multiplele proiecte pe care le avem în școli. Reabilitări de școli, am finalizat Liceul Waldorf, sper ca și Liceul Lenau să se finalizeze în curând. În total construim sau am construit peste 80 de săli de clase noi în ultima perioadă.

Când ar putea avea Timişoara un nou Spital Municipal

Potrivit ultimului barometru privind calitatea vieții în Timișoara, este adevărat 71% dintre timișoreni spun că lucrurile evoluează într-o direcție bună. Există totuși câteva nemulțumiri și aici aș aminti traficul, străzile, și infrastructura spitalicească. La drumuri cred că stăm destul de bine, dar Spitalul Municipal chiar e o bombă.

De acord. Aşa este. Pe de altă parte, am făcut sau sunt mai multe proiecte care sunt pe pragul de a fi finalizate: Clinica ORL, clinica Balneo, unde construcția este gata. Avem la fel Spitalul de Copii, o să deschidem chiar lunea viitoare pentru Urgențe și unde încă ne așteptăm ca guvernul să-și onoreze promisiunea de a ne ajuta cu bani pentru dotare. Pentru că ne-am luptat foarte mult în ultimii ani să-l finalizăm pe banii orașului Avem nevoie cam de 20 de milioane de euro pentru a adopta toate cele șapte etaje Avem la Victor Babeş o clădire care este în curs de a fi construită. Dar da, cât timp nu avem un nou spital municipal, o nouă clădire, nu putem să fim mulțumiți. Și asta este motivul de ce am lucrat cu IFC, acest braț al Băncii Mondiale, care momentan a publicat deja apelul pentru oferte, pentru o consultare de piață, unde sunt firme mari globale care acum intră în contact cu echipa respectivă. Vorbim de un prim proiect de peste 300 de paturi unde am putea să mutăm câteva secții și asta va fi un pas important. Ca să fie din punctul de vedere financiar viabil avem nevoie aproximativ de 50 de milioane de euro și din partea statului, ceea ce este o sumă realistă, rezonabilă.

Dacă totul merge perfect, cam în cât timp, în câți ani, Timișoara va avea acel spital?

În momentul în care am semnat contractul unde este inclusă și proiectarea și construcția și asta sigur o să mai dureze cam un an, fiind şi pe lege schimbată de parteneriat public-privat, o să dureze un pic. Şi apoi în 3, maxim 4 ani este realist să avem acest spital. E o mare diferență față de investiții strict publice. Privatul are un interes în a finaliza cât repede posibil această clădire pentru că el va primi banii abia când ne predă cheia.

Câte disponibilizări se vor face în Primăria Timişoara

Există mari tensiuni în cadrul coaliției în legătură cu concedierile din administraţia publică. Dacă se va proceda cum doreşte premierul Bolojan, respectiv concedierea a 10% dintre angajații reali, iar nu cei de pe hârtie, câți oameni pleacă din Primăria Timișoara?

Sunt atât de multe variante de calcul și tocmai asta este discuția momentan în coaliție, diferitele variante de calcul pentru că sunt o serie de instituții exceptate. Întrebarea este cum tratezi Poliția Locală, cum tratezi direcțiile de asistență socială, instituțiile de cultură. Noi acum oricum desfințăm cam 40 de posturi ocupate. Și în funcție de ce variantă trece, noi suntem gata să mai desfințăm încă 50 sau și mai multe posturi. Eu cred că este important în această discuție să vorbim în general, despre cheltuieli de personal, nu doar despre posturi. Pentru că avem și în instituțiile subordonate, mai ales pe partea administrativă o schemă de personal foarte generoasă și, indiferent ce va decide guvernul, în următoarele luni și anul viitor vom intra și într-o etapă de reformă a acestor instituții din subordinea primăriei. Ambiția mea este, fie vorba de asistență socială, de cultură sau de altceva, să îmbunătățim calitatea serviciilor, tocmai reducând din posturi care poate sunt doar de umplutură.

La Poliția Locală vor fi disponibilizări, se vorbea de mulţi oameni care trebuie să plece?

La Poliția Locală discuția este mai largă. Problema acolo este că există o suprapunere oarecare de atribuții pe ordine publică cu Poliția Națională. Efectul a fost în ultimii ani, dar asta e o evoluție mai demult, s-a retras Poliția Națională foarte mult din partea asta de ordine publică în spațiul public. În toate orașele mari, nu este doar o problemă a Timișoarei Și asta înseamnă că toată povara cade pe Poliția Locală, toate așteptările cetățenilor sunt către primar și Poliția Locală. Și eu sunt foarte deschis să focusăm Poliția Locală cum este, de exemplu la Oradea, domnul Bolojan a reușit acolo ca poliția locală de să aibă doar o singură echipă noaptea, responsabilă pentru TIR-uri care intră în oraș. Nu face ordine publică, ci totul este făcut de Poliția Națională. Ei au un dispecerat comun, Poliția Națională și Poliția Locală, și decid la dispecerat dacă trimit un echipaj de la Poliția Națională sau Poliția Locală. Dacă ajungem la un astfel de model, da, putem să reducem semnificativ la Poliția Locală, tocmai că o să ne limităm la inspecție de mediu, de disciplină în construcții. Dar asta funcționează doar dacă Poliția Națională își asumă partea asta de ordine publică.

La începutul acestui mandat ați sugerat că nu veţi mai candida la Primăria Timișoarei…

Am spus eu așa ceva? Când am spus asta?

S-a vorbit pe la începutul începutul celui de-al doilea mandat.

Da? Dacă am spus, nu-mi menţin declaraţia. Eu am intenţia să candidez pentru un alt treilea mandat.

A, deci candidați pentru un alt treilea mandat? Era o foarte mare discuție în oraș că plecați din primărie.

Au fost în ultimele luni tot felul de discuții că eu aș pleca a ministrul la București sau alte chestii. Locul meu și interesul meu sunt la Timișoara. Faptul că acum sunt implicat și ca președinte USR este un fel de obligație a istoriei, pentru că am preluat partidul într-un moment dificil și nu a fost un alt candidat ca să unească partidul în acest moment dificil. Dar locul meu este la Timișoara și proiectele pe care le-am enumerat nu se termină în 2018.

Deci spulberați orice discuții de acest gen. Candidați pentru al treilea mandat.

Asta este intenția acum. Acum nu știu în 2028 care va fi situația familială sau de sănătate, dar politic am toată intenția să candidez pentru al treilea mandat.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Nea Ion a spus: (septembrie 24th, 2025 at 13:32 )

Doamne fereste, in peste 5 ani eu m-am lamurit, clar trebuie sa vina altii. Pe Fritz nu l-as mai lasa sa candideze nici presedinte la asociatia de locatari, sa fim seriosi.

jean valjean a spus: (septembrie 24th, 2025 at 14:47 )

spritz este confuz rau de tot…
bate campiile patriei…
s-a vazut la carma romaniei si crede ca poate orice.

@nea Ion Valjion a spus: (septembrie 24th, 2025 at 15:27 )

„să fim serioși” și „bate câmpii” sunt agumentele voastre supreme. Mai sus nu puteți. Scuipați, înjurați, țipați.

Gb a spus: (septembrie 24th, 2025 at 15:41 )

Mai bine se face influencer. Ca mai mult de selfie-uri si filmulete pe FB nu mai face in ultima vreme in Timisoara.

d a spus: (septembrie 24th, 2025 at 16:06 )

nu zic daca a fost/este bun fritz…are si bune si rele ca orice primar
dar cred ca un primar/rector/director de companie s.a. sa nu faca radacini prea multe(2 mandate sunt de ajuns)

dan a spus: (septembrie 24th, 2025 at 17:57 )

ma bucura pornirea podului isho. Trebuia pornit mai devreme, proiectul privatului exista.
Si de asemenea reabilitarile de cartiere si Centru.

Jim a spus: (septembrie 24th, 2025 at 20:28 )

Voi vota și nutriile de pe Bega numai să nu iasă Fritz și să scăpăm de el.

Daniel a spus: (septembrie 24th, 2025 at 20:30 )

@Gb
Păi asta și a fost, influencer, exact ca guru. Când vine însă vorba să facă ceva pentru cetățeni, nici vorbă. Pune numai biruri și invenții eco-marxiste să le îngreuneze viața.

Leo di Taio a spus: (septembrie 24th, 2025 at 20:41 )

Tinere primar,ești la al doilea mandat,dar eu (unul de 62 de ani, care te-am VOTAT)îți spunRASPICAT: ori faci ADMINISTRATIE, ori faci politică. Alege!!!

antiVrajeāla a spus: (septembrie 24th, 2025 at 22:07 )

Se vede dupa poze ca sunt oameni muncitori, priceputi si foarte ONESTI.

#🤪

felix rothneda a spus: (septembrie 24th, 2025 at 22:23 )

USR îndeamnă la vot, în Republica Moldova, cu ajutorul unor mesaje electorale suverane
USR a conceput un afiș electoral prin care frații de peste Prut sunt chemați să-și dea votul pentru un viitor european, cu șanse și prosperitate. Si de ce acest partid?,!unde sânt adevaratii
români?, șii .De ce din nou?- Timisoara ! ! se ocupa de teme politice? De ce ne asumăm acest rol ?Este membru al Uniunii Salvați România și este singurul primar din România care nu deține cetățenie română Dar el este cel care salveaza Timisoara !!!!

cris a spus: (septembrie 25th, 2025 at 09:22 )

daniel… mihai… jim!! vorbesti d etroli, dar tu singur esti 3 persoane! nu iti e sincer rusine? ai aproape 2000 de comentarii sub aceste nume in ultimul an! INCREDIBIL>.. daca este un trol aici pe debanat, TU ESTI!!

Daniel a spus: (septembrie 25th, 2025 at 15:19 )

@cris
De unde este statistica cum că aș fi scris 2000 de comentarii într-un an? Și asta încă cu nu știu câte pseudonime. Am așa o bănuială că tu ești antiVrajeāla, @intre bare, Iorgovan, Wanda69 și așa mai departe și îi acuzi pe alții că fac la fel ca tine.

cris a spus: (septembrie 25th, 2025 at 16:11 )

pentru trolul absolut „daniel” aka mihai aka jim, etc… cunosc pe cineva la site si l-am intrebat cate comentarii ai, si mi-a spus aproape 2000! in plus, pt cunostinta ta generala, antivrajeala, wanda si ceilalti amintiti d etine nu au acelasi IP, daca stii ce e aia… in schimb, tu TROLULE absolut ai acelasi IP cu cel putin inca doua nume… mihai si jim. nu am intrebat daca ai mai multe decat 3, dar probabil ai! TROLUL saitului, cred ca ar trebui sa iti muti cunostiintele si pe alte platfoorme, aici ai fost demascat!

Daniel a spus: (septembrie 25th, 2025 at 17:33 )

Ce glumeț ești antiVrajeāla. Sau vrei să îți spun wanda69 azi? Nu dă nimeni din casă astfel de informații că are probleme cu GDPR-ul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.