Academia Politehnica Timişoara se extinde în judeţ. Parteneriat semnat cu Timişul Şag

Academia Politehnica Timişoara a semnat prima colaborare externă, asociindu-se cu Clubul Sportiv Timișul Șag. Scopul parteneriatului este de a extinde Academia Politehnica Timișoara și a îmbunătăți condițiile și standardele în care se pregătesc copiii din alte zone ale județului Timiș. Actualul protocol deschide drumul academiei spre expansiunea spre o mare academie a Banatului.

 Chiar de la constituirea noului club Politehnica Timişoara din această vară, când Universităţii Politehnica i s-au alăturat Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara, s-a anunţa că se va pune mare accent pe copii, pe Academia Politehnica. În acest moment la academie sunt înregistraţi peste 450 de copii. Primul pas extern privind  consolidarea Academiei este parteneriatul cu Clubul Sportiv Timişul Şag, a cărei echipă evoluează tot în eşalonul 3. Asocierea deschide drumul academiei spre expansiunea spre o mare academie a Banatului.

Flavius Rosu

Flavius Rosu

“Conducerea Primăriei Șag, împreună cu Cosiliul Local Șag și conducerea Clubului Sportiv Timișul Șag am luat hotărârea de a face acest parteneriat cu Academia Poli Timișoara. Va fi o colaborare de durată. În mod special ne interesează ca academia CS Timișul Șag să-și continue activitatea sub egida clubului nostru, dar ne dorim să dezvoltăm această academie împreună cu Poli. Atât noi cât și Poli ne dorim să investim în juniori și ne dorim ca pentru zona de sud a județului centrul zonal să fie Șag. În următoarea perioadă ne dorim cât mai mulți copii să se înscrie la grupele de copii și juniori. Atât la secția de fotbal, cât și la celelalte secții pe care le avem și noi și Politehnica Timișoara. Noi avem și handbal, baschet, caiac-canoe, avem campioni naționali la șah, la go și la haltere”, a declarat Flavius Roșu, primarul comunei Șag, fost fotbalist de performanţă.

Simon Pescari

Simon Pescari

“Din vara anului trecut, când am preluat funcția de președinte al Politehnicii, viziunea mea personală și a staff-ului a fost aceea de a dezvolta Academia Politehnicii astfel încât toți copiii din județul Timiș și din Banat să aibă acces la infrastructură sportivă. Acea dorință o avem și acum, e de fapt un proiect care vizează expansiunea la nivel de copii și un sprijin necontenit pentru juniori indiferent de situațiile pe care aceștia le au. Din acest motiv dorim să extindem academia în zonele din jurul Timișoarei, astfel încât să creăm posibilitatea ca toți copiii din Timiș și din Banat să aibă acces gratuit la activități sportive. Proiectul are în vedere colaborarea cu toate academiile din Timiș. Academii care să vină alături de clubul Poli, de fapt clubul fanion al Banatului. Iar în această direcție am avut o deschidere de la cei de la academia CS Timișul Șag. Le mulțumim pe această cale și iată că am făcut deja primul pas, cu primul club sau prima academie. Îi mulțumesc pentru implicare directorului general Dinu Bara pentru inițiativă și implicare în realizarea, într-un timp foarte scurt, a acestui parteneriat benefic pentru fotbalul juvenil. Am încredere că împreună vom realiza și alte parteneriate atât de necesare pentru copiii din județ”, a transmis şi Simon Pescari, președinte Poli Timișoara

CS Timişul Şag s-a înfiinţat în anul 1962. Din 1994 a activat fără întrerupere la nivelul eşalonului al patrulea până în anul 2024. La capătul stagiunii 2023-24 echipa de seniori a promovat în Liga 3, eșalon în care se află și acum.

Potrivit unor surse, săptămîna viitoare ca antrenor al echiprei din Şag va fi instalat Cristian Gălan, fost antrenor al Politehnicii Timişoara. De asemenea, e de aşteptat ca, în campionatul viitor, când se speră ca Poli să evolueze în eşalonul secund, Academia Politehnicii să aibă o ehipă în Liga a III-a.

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.