PNL Timiş, între cantonarea în rural şi „mutarea la oraş”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Zilele trecute, Ovidiu Drăgănescu, fost preşedinte al PNL Timiş în perioada 2001-2007, a pus pe tapet, nu ştiu cât de premeditat, o temă de dezbatere privind organizaţia pe care a condus-o. Fără să dea nume, dar e evident la cine se referea, Drăgănescu a spus despre PNL Timiş că este un „partid de primari, condus de primari”. A adăugat şi faptul că e vorba de primari care „nu prea acceptă controlul de legalitate”, motiv pentru care aceştia l-au şi schimbat din funcţia de subprefect. În rândurile de mai jos nu mă voi referi la aceste acuze, nu ştiu cât de reale, deşi adevărul este că PNL Timiş nu a dat nicio explicaţie în momentul schimbării sale. (La vremea respectivă, „pe surse” se vorbea că îl contra în şedinţe pe Vasile Blaga, la acea vreme preşedinte interimar al PNL Timiş, de unde şi mazilirea.)

Interesantă însă eticheta pusă de Drăgănescu pentru PNL Timiş ca fiind „partid de primari, condus de primari”. Ceea ce nu e departe de adevăr. De mulţi ani, deşi liberalismul te duce cu gândul la zona urbană, PNL Timiş este mai degrabă o organizaţie cantonată în zona rurală. Şi la fel de adevărat este faptul că primarii PNL au avut un cuvânt greu de spus în cadrul organizaţiei. Comentând zicerea lui Drăgănescu, unele voci spun că PNL Timiş ar fi fost mult mai jos la această oră, dacă nu avea forţa primarilor în spate. Nu ştiu cât putea fi mai jos, în condiţiile în care este pe locul IV în judeţ, după USR, PSD şi AUR. Şi asta într-un bazin electoral liberal. Pe de altă parte, se poate spune că PNL este atât de jos, tocmai fiindcă a fost controlat de primarii rurali.

Pe de altă parte, aviz nostalgicilor care vorbesc de un trecut măreţ al PNL Timiş, trebuie spus că mai niciodată această organizaţie n-a performat cu adevărat. Este adevărat, faţă de alte organizaţii judeţene, PNL Timiş a avut în trecut neşansa unui PNŢCD puternic, tractat de Gheorghe Ciuhandu, iar acum a unei organizaţii USR, de asemenea puternic tractată de Dominic Fritz. Adică două formaţiuni care concurau/concurează PNL pe acelaşi culoar. Dacă nu ideologic, cel puţin din punct de vedere al electoratului căruia se adresa. PNL a fost primul în Timişoara doar la alegerile din 2016, când era condus de Nicolae Robu. Alegerile din 2012 nu se pun, PNL fiind în alianţă PSD, iar USL ar fi câştigat Primăria Timişoara şi cu primul individ ieşit după 12 noaptea din birtul de la Gara de Nord.

De asemenea, în Timiş PNL a fost pe primul loc o singură dată, la alegerile locale din 2020, când Alin Nica a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean. La ambele victorii, în mod cert şi-au adus contribuţia cei veniţi din PDL după fuziune, un PDL care a dominat de unul singur mult timp scena politică din Timiş. Fiindcă înainte de fuziunea cu PDL, inclusiv – sau mai ales – în timpul preşedinţiei lui Drăgănescu, PNL Timiş părea o asociaţie boemă, politica făcându-se pe o terasă din Piaţa Unirii, în sezonul cald, sau într-un local din aceeaşi zonă, când era frig.

Care este fotografia de moment a PNL Timiş, din perpectiva urban versus rural? Se ştie că există o mare disensiune între preşedintele interimar, Marilen Pirtea, şi secretarul general interimar Alin Popoviciui, ultimul dorindu-şi prima poziţie. Pirtea a încercat să ducă partidul în zona urbană, dar nu prea i-a ieşit. Odată pentră că omul său pus la municipiu, Mădălin Bunoiu, n-a putut sau n-a ştiut. Pe de altă parte, aşa cum am spus, Timişoara pe zona liberală votează cu USR.

Popoviciu, în schimb, îşi trage seva din zona rurală sau din afara Timişoarei. Şi acolo însă PNL este tot mai slab, pierzând la ultimele alegeri foarte mulţi primari. Sunt însă două mari probleme în privinţa primarilor rurali sau de mici oraşe, una reflectată şi la nivel naţional, iar alta cu specific local. Astfel, ultimele alegeri au dovedit, şi în Timiş şi la nivel naţional, că primarii nu mai au tracţiune la electorat. Vremurile în care primarii îşi duceau oamenii la urne ca pe o turmă au apus. A doua problemă, cu specific local, PNL are neşansa ca la PSD Timiş şi la Consiliul Judeţean, să fie un lider puternic, aşa cum este Alfred Simonis. Care în orice moment ar putea racola un primar PNL-ist dacă ar vrea. Sigur, nu mă refer chiar la toţi primarii, ci în special la cei dependenţi de fonduri judeţene. Doar faptul că PSD are mulţi primari, îl opreşte pe Simonis să nu se atingă de edilii PNL. Dar asta nu înseamnă că nu o va face peste câţiva ani, înaintea viitoarelor alegeri locale.

Astfel că, pe viitor, PNL Timiş are două variante. Prima e să rămână un „partid de primari, condus de primari”, vorba lui Drăgănescu, caz în care va fi controlat de Simonis. A doua este să „se mute la oraş” şi să încerce o colaborare cu USR, ceea ce se şi încearcă. Situaţie ingrată oricum, dar de pe margine, a doua variantă pare totuşi mai rezonabilă, chiar dacă nu va fi câştigătoare. Cu prima variantă se naşte însă şi posibilitatea ca PNL Timiş să devină total irelevant în politica locală.

 

 

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (octombrie 9th, 2025 at 09:45 )

Aici s-a ajuns și pentru că electoratul din județ nu se prezintă în număr prea mare la vot iar cei care o fac fie sunt păcăliți și votează partide extremiste, fie se lasă am gătit de tot felul de propuneri fantasmagorice gen Simnordis și votează P$D-ul classic, care profită și de voturile extremist naționaliste care se adună la P$DhAUR. Astfel, PNL se vede nevoit să se ralieze cu poziția extremismului globalist, iubitor de minorități de toate felurile și favorizator de capital străin.

antiVrajeāla a spus: (octombrie 9th, 2025 at 10:22 )

Citind acest „editorial” mi-am adus aminte de zicala aia cu cainele care moare de drum lung si useristii ( astia sunt de dreapta sau de stanga?) de grija peneleului.

#🤪

@oamenii cu mentalul lovit de drone a spus: (octombrie 9th, 2025 at 11:48 )

Cine puii mei obligă PNL-ul să se ralieze la (bullshit-urile cu care-ți parfumezi tu fiecare prostie aici, gen mondialism, globalism, minorități etc)? Dacă scriai „PNL se vede nevolnic”, era mai bine decât „PNL se vede nevoit”.
Tu comentezi la absolut orice, pe nu contează ce subiect, iar când un ziarist atacă un subiect de politică locală, este „editorial” !!! Hai, lasă-ne! (DB.ro este citit de mulți timișeni de orientare mai mult sau mai puțin liberală.)

Obiectiva a spus: (octombrie 9th, 2025 at 12:00 )

Foarte pertinent mesaj! Te voi citi cu mare atenție și prețuire,mereu, Domnule Ino Ardelean. Ai talentul și te străduiești sa nu fi i părtinitor politic!

George a spus: (octombrie 9th, 2025 at 13:13 )

@Vrajeala, tu o să mori când unul din cei doi neuroni se va ciocni de celălalt. Așa se crează fuziunea atomică a prostiei și rezultă 💩

dan a spus: (octombrie 10th, 2025 at 01:14 )

Sa nu uitam ca nici cand nu era simonis, liberalii erau niste nulitati. NU avem un singur exemplu de mare investitie atrasa de liberali in Timis in conditiile in cvare alte judete mai slabe ca Timisul au primit mult mai mult de la guvernarile galbene.

PS: ce face bunaciunea de la otelec ? 😉 femeia aia e superba…

De oppresso liber a spus: (octombrie 10th, 2025 at 13:15 )

Alin(ge) Popo-viciu – acest personaj cancanistic vestit in vestul tarii – parca refuze sa intre in adormire sau il trezesc altii de fiecare data cand pune plapuma pe ochi. Acest Dead Man Walking este liderul nimicurilor ramase in penele – toti sinecuristii, incopatibilii, abandonatii si infometatii, care ciugulesc firimiturile aruncate pe jos de… Alfredo deus ex machina… PENIBIL!

PS: Lass uns in Ruhe, Fritz! Geh und lass uns in Ruhe!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.