Efectele titlului de Capitală a Culturii tind spre zero în atragerea de turiști noi la Timișoara în 2025. City break-ul și vizitarea rudelor, principalele atracții

Turistul pe care Timișoara reușește să îl atragă este, fie din România, fie din țările din jur, mai ales, Serbia. Acesta vine la un city break sau își vizitează rudele și prietenii, la care se adaugă cei care vin aici în scop de afaceri. Titlul de Capitală Europeană a Culturii nu pare să fi influențat prea mult atracția turistică a orașului. Acestea sunt principalele concluzii trase în urma unui studiu de specialitate realizat de Universitatea de Vest.

Cel mai bine Timișoara s-a promovat prin grad viu, informațiile pozitive care au stat la baza luării deciziei de a vizita urbea de pe Bega fiind luate de la cei care, fie locuiesc aici, fie au vizitat, la rândul lor, orașul, se arată în studiul intitulat ”Timișoara prin ochii turiștilor: percepții, experiențe și recomandări”, realizat de Universitatea de Vest, cu susținerea Visit Timișoara.

Turistul tipic care ajunge la Timișoara este o persoană tânără, cu studii superioare, majoritar din România sau țări europene apropiate. Timișoara este atractivă pentru turiști aflați în city-break, dar și pentru cei care își vizitează rudele și prietenii, pentru cei care vin pentru studii sau afaceri. Vestea bună este că durata sejurului este peste medie pentru o destinație urbană, majoritatea vizitatorilor petrecând între una și patru nopți în oraș, sunt concluziile trase după sondaj.

De unde provin turiștii? Ei bine, o treime sunt cei din România, după care urmează cei din Serbia. Germania și Italia sunt pe trei și patru, aici vorbim cel mai probabil despre români plecați afară și reveniți aici pentru a-și vedea rudele, o categorie care cu greu poate fi încadrată la turiști, fie mânați de nostalgia meleagurilor de unde au plecat afară. Interesant este că Ungaria oferă doar 0,9% din totalul vizitatorilor orașului, aceasta deși Timișul are graniță cu țara vecină și e legată chiar și pe autostradă de Ungaria. Poate autoritățile locale ar trebui să se sesizeze și să facă ceva în acest sens.

Turistul din Timișoara nu pare unul dornic să toace bani aici, 21% spun că nu cheltuie mai mult de 50 de euro pe zi, iar puțin sub un sfert între 50 și 100 de euro. Aproape o treime dintre vizitatori au venit aici pentru că au aflat despre oraș de la alte persoane care au fost deja. Reclama efectivă aproape că nu contează în luarea deciziei,

Informații mai sunt furnizate de localnici sau de rețelele sociale. Aproape 27 la sută dintre vizite au loc sub formă de city break, iar 19% dintre … turiști vin să își vadă rudele sau prietenii. 16,7% sunt veniți în scop de afaceri. Titlul de Capitală Europeană a Culturii nu a atras decât 2,3% dintre turiști, ceea ce spune destul de mult despre succesul acelui moment în timp sau dacă sumele imense cheltuite s-au justificat.

Important este că nivelul de satisfacție este unul ridicat, iar cele mai apreciate elemente ale experienței turistice includ interacțiunea cu localnicii, siguranța și gastronomia locală și experiența trăită per ansamblu.

Turiștii mai cred că e nevoie de îmbunătățire în ceea ce privește birourile de informare turistică și ghidajul specializat. Sugestiile turiștilor pentru îmbunătățire converg spre patru direcții majore: infrastructura urbană, serviciile turistice, restaurare a elementelor de patrimoniu material și o promovare mai eficientă.

Imaginea orașului este una preponderent pozitivă, iar intențiile de recomandare și revenire sunt ridicate.

 

 

 

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Lae a spus: (octombrie 28th, 2025 at 15:52 )

Investitiile in Timisoara Capitala Culturala Europeana nu sunt inutile, pentru ca nu turistii sunt sau ar trebui sa fie principalii beneficiari, ci timisorenii.

Daniel a spus: (octombrie 28th, 2025 at 17:26 )

Timișoara nu are cine știe ce potențial turistic în afară de cel de city break. Pentru ce ar sta mai multe zile cineva care face turism, nu știu. Eventual dacă ar fi un festival muzical de mai multe zile cum este la Cluj. Orașul ar trebui să fie pentru timișoreni, nu să se facă cu bani de la buget tot felul de experimente și amenajări în speranța că poate vor fi momiți niște turiști., în detrimentul localnicilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.